PCRSS PaginaDeMediaTECHTech&IT

i9 9900K a fot zărit la prețul de 582 de dolari

Într-una din zilele astea ar trebui să apară pe piață acele procesoare Intel i9 cu câte 8 nuclee fizice, dedicate publicului larg. Până atunci, nu putem decât să stăm, să așteptăm și să ne uităm la ce leak-uri mai apar pe internet despre aceste noi procesoare.

Cel mai recent dintre ele pare să fi venit chiar de pe Amazon, unde a fost zărită temporar o listare a procesorului i9 9900K. Prețul pentru acest procesor era de trecut ca fiind 582 de dolari, ceva ce nu pare a fi tocmai exagerat, având în vedere că în momentul lansării, fostul vârf de lance AMD, 1800X, costa și el în jur de 500 de dolari/euro. Desigur, de atunci au intervenit câteva scăderi drastice de preț.

În cazul procesorului Intel, prețul probabil nu va scădea prea mult, din moment ce momentan AMD nu are un CPU cu 8 nuclee care poate să atingă 5GHz ca standard. Dar când apare Zen 2, cine știe.

O trăsătură inedită a noului procesor este cutia sa. Intel pare să fi luat ceva inspirație de la Threadripper și a creat un pachet foarte atractiv… deși sunt critici că este un d12, nu un d8 sau un d16, deși acestea ar fi cam greu de pus în rafturi.

Și când va sosi pe piață i9 9900K? Probabil luna aceasta, conform zvonurilor anterioare. Alături de el ar trebui să vine un nou i7 și un i5, probabil în cutii mai puțin impresionante.

[Hexus]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. La pretul asta, adica aproximativ 600 de euro in Europa, pot sa si-l bage in cur. Foarte adanc chiar. :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button