ReviewsTECH

Huawei MateBook X Pro 2024 – cel mai ambițios laptop thin and light al anului (review)

De-a lungul anilor, mi-au trecut prin mână fel și fel de laptopuri, care de care mai subțiri și mai performante. Deci, sincer? Mi-e greu să mă mai entuziasmez la astfel de apariții. Dar încă de la prima atingere, am realizat instant că acest nou MateBook X Pro ridică ștacheta în materie de laptopuri thin&light.

Desigur, nu este prima dată când mă întâlnesc cu seria asta X Pro, dar chiar și așa, modelul de față a reușit să mă surprindă. Până și aspectul exterior, chiar dacă identic cu al modelelor din ultimii doi ani, este de apreciat, pe principiul că producătorul nu avea motive să schimbe ceva ce arată atât de bine. Dar modelul de față are ceva cu care puține alte laptopuri se pot lăuda: o greutate de doar 980g.

Da, ați auzit bine, nu are nici măcar un kilogram. Poate nu vă pare mare lucru, din moment ce mai multe astfel de laptopuri gravitează în jurul acestei valori, doar că MateBook X Pro câștigă bătălia, surclasând edițiile sale din anii trecuți cu vreo 300 de grame! Sigur, nu-i Surface Pro 9, cu ale sale 900 de grame, dar este considerabil mai ușor decât un Lenovo Thinkpad X1 Carbon, care trage la cântar peste 1,1 Kg, sau ultimul MacBook Air, care are o greutate de peste 1,2 Kg.

Huawei MateBook X Pro

Și este cu atât mai lăudabil, cu cât Huawei au reușit să îndese un procesor Intel extrem de potent. La fel de interesant este că șasiul ăsta liliputan nu alterează în niciun fel calitatea celorlalte componente: display-ul este stelar, iar tastatura și trackpad-ul sunt excepționale. Mi se pare mie că varianta de anul ăsta a lui MateBook X Pro țintește direct coroana MacBook Air-ului de la Apple. Dar haideți s-o luăm sistematic, de la exterior spre interior.

Carcasa este făcută dintr-un aliaj ușor de magneziu, dar, la fel ca în cazul modelelor anterioare, nu îți dai seama de asta când îl iei în mână pentru prima oară. Inițial am crezut că am de-a face cu vreun plastic, nu cu metal, cam atât de ușor se simte în mână. Culoarea și finisajul mat se potrivesc al naibii de bine acestui model și oferă un plus de caracter.

Huawei MateBook X Pro

Specificații Tehnice

Pe partea de dotări, MateBook X Pro se menține la nivelul așteptărilor. Procesorul de pe versiunea de față este un Intel Core Ultra 9 185H cu care m-am mai întâlnit în ultima vreme. În cazul de față, date fiind dimensiunile neverosimil de reduse ale acestui portabil, este limitat la 40W, adică substanțial sub maximul de 115W de care este el capabil. Are 16 nuclee, 6 de performanță și 10 eficiente, 22 de fire de execuție și o frecvență de bază de 2.5 GHz ce poate urca până la 5.1 GHz în forjă. 

Așa cum probabil deja știți, gama asta de procesoare Meteor Lake dispune și de NPU-uri dedicate task-urilor AI, deci există ceva suport dedicat pentru Copilot, chiar dacă nu în versiunea Plus care presupune 45 TOPS, conform exigențelor Microsoft. Dar asta e o altă discuție.

Huawei MateBook X Pro

Grafica este integrată, adică Intel Arc, dar despre grafică nu vă pot spune altceva decât că-și face treaba în limitele categoriei din care face parte acest laptop. El oricum nu a fost conceput pentru gaming sau alte task-uri care necesită grafică mai serioasă. Memoria sistemului testat de noi nu este nici ea neglijabilă; sunt 32GB RAM ce rulează la 6.400 MHz, iar pe parte de stocare avem un SSD de 2 TB, spațiu suficient pentru un laptop de muncă. 

Bateria este de 70Wh și a rezistat mai bine de 12 ore în regim de utilizare normală, cu browsing, social media, ceva clipuri pe Youtube și, evident, programe office. Clar, MateBook X Pro nu se bate la autonomie cu noile laptopuri ARM, precum Vivobook-ul de la Asus cu Snapdragon X Elite testat săptămânile trecute, dar nici nu se face de râs. Laptopul vine în pachet cu un încărcător rapid de 90W, iar încărcarea se face prin oricare dintre porturile USB-C disponibile.

Huawei MateBook X Pro

Apropo de porturi, ele nu abundă, dat fiind tipul de laptop cu care avem de-a face și dimensiunile sale, dar avem așa: două Thunderbolt 4 pe stânga, în dreapta găsim un singur USB-C 3.2 Gen 2 și comutatorul pentru dezactivarea camerei, iar jack-ul combo de căști și microfon de pe modelele precedente s-a pierdut pe drum în cazul modelului de anul ăsta. Din punct de vedere al conectivității wireless, avem Wi-Fi 6E, deci nu cel mai recent standard, dar asta nu este un deal breaker, și mai avem bineînțeles Bluetooth 5.3, asta apropo de absența jack-ului de căști. Deci vei fi nevoit să folosești o pereche de căști Bluetooth.

Camera web este 1080P, dar ce are MateBook X Pro în plus față de alte modele este posibilitatea de a cosmetiza imaginea cu ajutorul AI, că doar nu degeaba au adăugat cei de la Intel NPU-uri procesoarelor Meteor Lake. Laptopul are și suport pentru Windows Hello, deci dispune și de recunoaștere facială cu infraroșu, dar există și alternativa de deblocare cu amprentă, prin senzorul inclus în butonul de power.

Un alt aspect demn de menționat este sistemul audio. Avem 6 difuzoare cu un sunet foarte prezent, care se aud neașteptat de bine și de tare, așa încât poți să te bucuri inclusiv de muzică. Am testat treaba asta chiar în birou, unde ai mei colegi mi-au putut asculta playlistul de la două încăperi distanță. Sincer? Nu mă așteptam să se audă atât de tare și de clar și consider că asta este un plus semnificativ pentru acest laptop.

Huawei MateBook X Pro

Dar haideți să trecem acum la cireșa de pe tort, și anume display-ul, că ce-ar fi sunetul fără imagine? Este un OLED cu touch, cu o diagonală de 14.2 inch, rezoluție 3120×2080 de pixeli și un refresh rate de 120Hz. Chiar dacă dimensiunile ecranului sunt mici, corespunzătoare cu laptopul care îl găzduiește, el compensează printr-un raport ecran-corp de 93%, unul din cele mai mari de pe piață în momentul ăsta. Și pentru mai multă rigoare, am pus pe el și colorimetrul nostru SpyderXElite. 

Display-ul chiar se ridică la înălțimea pretențiilor, primind un scor final de 4.5 puncte din 5. Contrastul este excelent, fix așa cum ne-am aștepta de la un panou OLED, iar acuratețea culorilor este pe măsură, un mic minus fiind tonurile mai accentuate de albastru, scoase în evidență de unealta de măsurare. Remarcabil este însă că OLED-ul ăsta a ajuns până la 600 de niți strălucire în SDR, ceea ce este enorm pentru un OLED, și overall, pot spune că avem de-a face cu un display precis și corect, care poate fi lesne folosit și pentru editare foto, nu doar pentru vizionat filme și seriale.

Huawei MateBook X Pro

Tot pe parte de calitate și utilitate, tastatura și trackpad-ul sunt excelente. Tastele au o cursă ideală și sunt bine spațiate, sunt acompaniate și de un backlight plăcut, trackpad-ul este mai mare decât mă așteptam și este și unul dintre cele mai precise pe care le-am folosit vreodată. Ba îndrăznesc să spun că este comparabil cu cele de la Apple, iar cel de față este probabil și cel mai bun trackpad pe care l-am folosit eu pe vreun laptop cu Windows.

Rezultate în Benchmark

După ce m-am uitat la filme și am lucrat câteva zile pe el, am zis să trec și la rularea unor teste sintetice. În Geekbench 6, MateBook X Pro a livrat 13.721 de puncte în Multi-Core și 2541 în Single-Core, foarte puțin sub Snapdragon X Elite-ul de pe Vivobook S15, care a returnat 14648 de puncte în Multi și 2465 în Single. Deci e p-acolo, doar că acesta fiind un Intel pe arhitectură x86, nu va avea problemele de compatibilitate pe care încă le au laptopurile cu procesoare ARM în diverse aplicații. 

Huawei MateBook X Pro

În Cinebench R23, am scos 13.245 de puncte Multi-Core, față de 10.206 cât a scos laptopul pe ARM, dar, așa cum spuneam, acela nu este deplin compatibil cu Cinebench-ul de anul trecut, adică programul rulează emulat. Dar aici mai am o observație interesantă, și anume faptul că pe acest laptop anorexic, procesorul ăsta nu arată tot ce poate.

 L-am testat zilele trecute și în varianta dezlănțuită pe un mini PC ROG NUC, unde același Intel Ultra 9 185H a returnat cu 4000 de puncte în plus în Multi-Core în același test, adică aproape 18.000! Această diferență enormă vine din limitările de consum pe care le are MateBook X Pro.

Huawei MateBook X Pro

Și încă ceva: am rulat și un Cinebench R24, ca să văd cum stă acest Intel într-o comparație cinstită cu Snapdragon X Elite, pentru că R24 rulează nativ și pe ARM. Vivobook-ul ARM a scos 971 de puncte, vs 751 de puncte pentru Intel. Deci, într-un benchmark ne-emulat și perfect compatibil, ARM-ul pare să se descurce mai bine.  

Poți să te joci pe Huawei MateBook X Pro?

Iar în final, mai mult de distracție și pentru că putem, am rulat și un Counter-Strike 2, cel mai popular titlu de pe Steam în momentul de față. Am mers pe rezoluția nativă și cu setările grafice la minim și poate nu vă așteptați la asta, dar jocul chiar a mers bine. Am avut o constantă de 75 fps, fără momente de stutter sau alte belele.

Huawei MateBook X Pro

Deci se poate spune că MateBook X Pro se descurcă inclusiv într-o sesiune de light gaming, și poți să te joci World of Warcraft, CS sau alte titluri care nu presupun o placă video mai serioasă.

Preț si Concluzie

Și ajungem în final și la nota de plată, un factor care cred eu că va mai tempera din entuziasm. Un MateBook X Pro 2024 mai entry din punct de vedere al configurației, cu un Intel Ultra 7 155H, 16GB de memorie RAM și un TB de stocare, pleacă de pe la 12.000 de lei. Well, preț de MacBook Pro cu M3 Pro! Există totuși o promoție în această perioadă chiar la ei pe site, care aplică o reducere destul de substanțială, de vreo 1500 de lei, găsiți toate detaliile acolo, ceea ce duce prețul final la puțin peste 10.000, un preț clar mai digerabil.

Huawei MateBook X Pro

Iar acum hai să tragem o concluzie. MateBook X Pro 2024 este un laptop de top, mai ușor și mai subțire decât orice alt ultrabook cu care am avut de-a face în ultimul timp și, pe lângă asta, are și putere din belșug, lucru mai rar întâlnit în categoria asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button