ReviewsPCTECH

ASUS Vivobook S15 cu procesor Snapdragon aduce eficiența ARM pe Windows (review)

Arată ca un laptop, se simte ca un laptop, miroase a laptop, deci… e un laptop, nu? Ca să vă răspund la întrebarea asta, trebuie mai întâi să vă întreb pe voi cum definiți un laptop. Dacă e device-ul ăla portabil cu ecran, tastatură și trackpad, cu baterie și charger, cu webcam și difuzoare, atunci da, noul ASUS Vivobook S15 poate fi lejer în categoria asta. Are un OLED foarte mișto, o tastatură aproape full-size cu tot cu NumPad, un trackpad gigantic, o baterie de 70 Wh și toate astea într-un șasiu din aliaj de aluminiu ce cântărește sub 1,5 kg.

Dar adevărata revoluție se află sub capota lui ASUS Vivobook S15, pentru că în sfârșit, procesoarele ARM sunt aici și în afara ecosistemului Apple. După doar vreo 4 ani, cu un push semnificativ din partea Microsoft, avem în sfârșit soluții ARM serioase pe laptopuri Windows. Apple e deja la petrecerea asta de vreo patru ani, așa că era timpul.

Înainte să vă zic cam ce specificații are ASUS Vivobook S15, hai să discutăm un pic de ce ARM e o veste bună pe laptopurile cu Windows. Așa cum au demonstrat-o cei de la Apple, un laptop construit în jurul arhitecturii ARM va avea o autonomie incomparabil mai mare față de unul cu procesoare x86, fie că vorbim de Intel sau AMD. A, păi dacă are autonomia asta, e clar că consumă puțin, deci are performanțe meh, nu? Nu. Și asta pentru că procesoarele ARM au o eficiență excelentă.

Un disclaimer, totuși: majoritatea aplicațiilor pe care utilizatorii de Windows le folosesc în mod curent sunt optimizate pentru arhitectura x86. Ca să fie rulate pe ARM, aplicațiile neoptimizate necesită emulare, deci performanțele vor avea de suferit. Totuși, în aplicațiile care sunt optimizate pentru ARM, aceste procesoare dau dovadă de o eficiență extrem de mare și sunt foarte performante – iar pentru dovezi concrete este suficient să ne uităm la MacBook-uri. În multe aplicații, procesoarele M de la Apple șterg efectiv pe jos cu procesoarele x86, inclusiv cu cele high-end.

Specificațiile tehnice ale lui ASUS Vivobook S15

Și aici intervine ASUS Vivobook S15, personajul principal al acestei prezentări. La bordul acestui laptop avem un Snapdragon X Elite, mai exact versiunea X1E-78-100. Construit în fab-urile TSMC pe tehnologia de 4nm, Snapdragon X Elite e de fapt un SOC (System on a chip) și include, printre altele, și un GPU (Adreno 740) și un NPU (capabil de 45 trilioane de operații pe secundă). Acest număr de operații pe secundă pe care vi l-am spus este mai important decât credeți, pentru că puterea asta de procesare îi dă lui ASUS Vivobook S15 un avantaj extrem de important: poate rula Microsoft Copilot Plus. More on that later.

CPU-ul de la Qualcomm are 12 nuclee tactate la un maxim de 4.2 GHz, dar numerele astea nu sunt direct comparabile cu ce știam noi până acum, pentru că arhitectura este fundamental diferită. Fiind vorba de un SOC, viteza memoriei este foarte importantă pentru performanțele sistemului. ASUS Vivobook S15 dispune de 32 GB de RAM în versiunea testată de noi, și nu vorbim aici de orice fel de memorie, ci de una LPDDR5X tactată la nu mai puțin de 8448 MHz.

 

Stocarea este asigurată de un SSD NVMe de 1TB, iar pe partea de conectivitate laptopul se laudă cu Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4 și proturi fizice nu extrem de multe, dar foarte rapide. Avem deci două USB4 Type-C cu suport de display extern la 4K și rată de transfer de până la 40 Gbps, două USB 3.2 Gen 1 Type-A, un port HDMI 2.1, un card reader MicroSD și un audio jack combo.

Ecranul este un OLED glossy de 15,5 inch din seria ASUS Lumina OLED, cu o rezoluție de 2880 x 1620 (deci 16:9), rată de refresh de 120Hz refresh rate, luminozitate maximă de 600nits în HDR și acoperire 100% a spectrului de culori DCI-P3. Mi-ar fi plăcut un aspect ratio de 16:10, dar ecranul este superb și sincer vă zic, în acest moment nu există o altă tehnologie care să se apropie de ce pot OLED-urile astea. Secțiunea multimedia este completată de o cameră full HD cu suport Windows Hello și un sistem audio dezvoltat în colaborare cu Harman Kardon, sistem care se aude însă doar ok.

Rezultatele în teste ale lui ASUS Vivobook S15

Bun, până acum avem un dispozitiv corect, specific seriei Vivobook, care arată, se simte și miroase a laptop. Hai să îl și deschidem, să vedem ce știe, ce nu știe și ce performanțe are. Cum ziceam și mai devreme, fiind un sistem ARM, cele mai multe aplicații vor trece printr-o emulare, deci performanțele nu vor fi nici pe departe la nivelul unora native. Totuși, nu suntem în 2026, iar realitatea prezentului este că cine își va cumpăra un ASUS Vivobook S15 îl va folosi cu ce există în acest moment.

Tocmai de aceea, am decis să nu le cânt în strună celor de la Microsoft sau Qualcomm, ci am rulat și teste pe care le rulăm și pentru sistemele x86 și care nu sunt neapărat optimizate pentru ARM. În Cinebench R23 de exemplu, unde la denumirea procesorului aveam un minunat „Virtual CPU” am obținut 10206 puncte în multicore, scor apropiat de un Core Ultra 7 165U sau de un Ryzen 5500 de desktop. Sincer, e mai mult decât mă așteptam în condițiile date.

În Cinebench 2024, care are versiune pentru ARM, scorul Multicore a fost și mai bun, 971 de puncte. Asta pune ASUS Vivobook S15 pe picior de egalitate cu laptopuri cu Intel Core i9-13900H, cu sisteme cu Ryzen 7 8700G și cu dispozitive Apple cu M3 Pro. Față de M3-ul de pe MacBook Air, Snapdragon X Elite are un scor cu 50% mai mare, which is huge.

Am rulat și Geekbench 6, unde ASUS Vivobook S15 a obținut un scor de 14648 în Multi-Core și 2465 în Single Core. Rezultatele astea sunt de-a dreptul bune, similare cu ale unui i7-13700 sau Ryzen 7 8700G de desktop. MacBook Air M3 scoate în jur de 12000, deci din nou o victorie pentru Snapdragon X Elite.

Pentru subsistemul grafic, i-am dat de l-am julit, rulând aceleași teste ca pe laptopurile cu procesoare x86. În Fire Strike, ASUS Vivobook S15 a obținut 6200 puncte, cu 6599 la subsistemul grafic, 16431 puncte la Physics și 2598 Combined Score. Din ce am mai testat noi recent, scorul este superior unui ASUS Vivobook S14 OLED cu i9-13900H și Iris Xe (5637) și sub cel al unui APU de la AMD, 8600G (care are scoruri de 7179/7789/20152/2812).

În Time Spy, situația a fost mai precară, cu un scor de 1841 (1661 la Graphics și 4788 la CPU). Am decis să rulez și Wild Life Extreme, cu care testăm de obicei telefoanele. Aici am obținut 6303 puncte, un pic sub MacBook Pro cu M2 (6800 puncte) și destul de mult în urma lui MacBook Air M3, care a obținut cam 8200 de puncte. Ca fapt divers, un Samsung S23 Ultra obține în același test aproximativ 3800 puncte, deși are același subsistem grafic. Fără îndoială, diferența vine în principal din faptul că pe S23 Ultra nu îl poți răci la fel de bine ca pe un laptop.

Am rulat și Superposition Benchmark timp de vreo 0,5 secunde, după care aplicația a plecat acasă, nefiind obișnuită cu ARM. Ultimul test pe care l-am rulat a fost Blender 3.6, la fel, aplicație neoptimizată pentru ARM. Și aici, aplicația mi-a generat o eroare, deci nu am putut obține scoruri. Problemele copilăriei, ce să zic.

Și apropo de copilărie, am rulat și Counter-Strike, ca un gamer adevărat căruia nu-i pasă că se joacă de pe un sistem complet nepotrivit pentru așa ceva. If it’s stupid and it works, it’s not stupid. Well, it doesn’t really work, so it is stupid. La rezoluția 1080 cu detaliile pe Low, am avut undeva intre 40 si 70 FPS, dar cu niște stutter și frame drops absolut sinistre. Probabil cu ceva patch-uri și actualizări, vei putea să te joci pe ASUS Vivobook S15, dar nu te aștepta la minuni de la un Adreno 740. Încă o mențiune importantă este că momentan, nu există suport Ray-Tracing pentru această platformă.

ASUS Vivobook S15 – impresii generale și concluzii

Lăsând testele la o parte, cum e laptopul? Well, aș spune că se simte mai puțin fluid ca un laptop pe platformă X86, dar diferențele sunt mici. În aplicații legate de productivitate, laptopul este în elementul lui, dar mai agață din când în când – ca orice platformă care este la început de drum. Totuși, la cum stă situația acum, viitorul este foarte strălucit, și nu vorbesc aici de vreun hardware upgrade sau ceva, ci de aceeași platformă după câteva updates.

Mi-a plăcut că laptopul are o cameră foarte ok, la fel cum mi-a plăcut că aceasta are un slider de unde poți bloca fizic imaginea. Într-o lume în care ai tot mai puțin control asupra a ce se înregistrează despre tine, un astfel de switch hardware este o gură de aer foarte necesară. Mi-a plăcut și faptul că în utilizare normală, nu prea ai ocazia să auzi ventilatoarele. Șasiul se încălzește foarte puțin și asta, combinat cu nivelul de zgomot foarte scăzut, fac ca ASUS Vivobook S15 să fie la fel de util și la muncă, și acasă, pentru filme sau ascultat muzică.

ASUS Vivobook S15 are potențialul de a se instala liniștit pe lista mea de favorite, mai ales că autonomia este pur și simplu senzațională. Vorbim nu de opt, nu de 12, ci de peste 16 ore de autonomie! Producătorul se laudă cu mai mult de 18, iar din ce am testat eu, efectiv vorbim de autonomie comparabilă cu a unui telefon mobil, ceea ce este extraordinar ținând cont de puterea de procesare pe care o are.

Și nici nu am vorbit de celălalt as din mâneca lui ASUS Vivobook S15. Acel NPU cu 45 trilioane de operații pe secundă. Împreună cu Copilotul de la Microsoft, dar nu numai, acest laptop poate fi o unealtă excelentă pentru învățare și productivitate… în domeniile potrivite și cu un utilizator care știe ce face. De la traducere live la generare de imagini pe bază de schițe sau text, de la efecte speciale în apeluri video la sortare automată a fișierelor media, de la căutări în limbaj natural la noise cancelling, funcțiile de care este capabil ASUS Vivobook S15 au un potențial enorm.

Sunt de părere că funcțiile actuale sunt doar un început timid, iar NPU-ul va putea fi folosit în mult mai multe feluri de specialiști – programatori, designeri, proiectanți etc. La fel, pentru educație, acest NPU poate aduce un mare boost, dar cum ziceam mai devreme, condiția este să fie utilizat corect.

În concluzie, ce este mașinăria asta? Pai ce NU este ASUS Vivobook S15 e un laptop de gaming sau pentru sarcini cu adevărat grele. Nu are suficienți cai putere pentru asta și nici nu văd încă un viitor procesor de la Qualcomm care să se bată cu greii x86 sau cu M3 Ultra. Ce este însă ASUS Vivobook S15 e un laptop aproape perfect pentru office și multimedia, la mile distanță de orice există pe x86. Dacă ar fi să-i tachinez un pic pe cei de la ASUS, este un Macbook Air cu Windows și mult AI. Are greutate similară, performanțe ușor superioare și, mai important, o autonomie similară. Funcțiile AI sunt doar la început și, prin prezența NPU-ului, au potențialul să devină exponențial mai utile.

În condițiile astea, avantajul competitiv al lui Apple s-a cam evaporat iar decizia de cumpărare ține acum doar de ecosistem și interfață. Unde, să fim realiști, Apple are un avans semnificativ. Prețul lui ASUS Vivobook S15 începe de la 7500 lei, similar cu al unui Macbook Air și, pe măsură ce aplicațiile din Windows vor primi suport nativ ARM, ASUS Vivobook S15 și toate care vor urma această rețetă vor reprezenta tot mai mult o alternativă reală la platforma Apple.

Tudor Dan

Când nu scriu articole pentru Zona IT, mă veți găsi (dez)asamblând PC-uri, completându-mi colecția de aeromodele sau jucând jocuri de calculator de care n-a auzit nimeni. Sunt de profesie inginer, am o carte publicată și multă răbdare în a explica pe înțelesul oricui cum să folosească tehnologia. Primul meu PC a fost un HC - da, sunt ATÂT de bătrân. La Zona scriu în special articole de opinie și analiză, recenzii, dar și știri care îmi captează atenția.

Articole asemanatoare

Back to top button