Disponibilă și consumatorilor europeni, HONOR MagicPad4 îmbunătățește rețeta predecesoarei MagicPad3 oferind un procesor și mai puternic, plus numeroase optimizări la partea de hardware și software.
Dezvăluită la Barcelona, în cadrul MWC 2026, MagicPad4 pune la dispoziție un ecran OLED 3K de 12,3 inch și rată de aspect 3:2, întâlnită la primele generații iPad și preferată în continuare pentru vizualizarea documentelor și lucrul cu aplicații pentru productivitate. Iar pentru gaming și filme HDR, tableta suportă o rată de reîmprospătare de 165 Hz, respectiv o luminozitate maximă de 2400 niți.
HONOR MagicPad4 folosește procesorul Snapdragon 8 Gen 5 ajutat cu până la 16 GB de RAM. Carcasa folosește un design metalic unibody și are o grosime de numai 4,8 mm. Dispune de sistemul de răcire HONOR Ice, iar suprafața totală de disipare a căldurii din VC + grafit ajunge la 81717 mm². Cu toate acestea, producătorul chinez a găsit loc pentru 8 difuzoare și o baterie de 10100 mAh cu încărcare rapidă de 66 W prin USB-C.

Specificații HONOR MagicPad 4
- Ecran OLED 3K de 12,3 inch (3000 x 1920), rată de reîmprospătare 60Hz / 90Hz / 120Hz / 144Hz / 165Hz, MAX-Enhanced, luminozitate maximă de până la 2400 niți
- Chipset Snapdragon 8 Gen 5 de 3nm cu GPU Adreno 840
- Memorie 12 GB/16 GB RAM, stocare de 256 GB/512 GB
- OS Android 16 (Bazat pe Android 16)
- Cameră principală de 13MP cu diafragmă f/2.0 (focalizare automată)
- Cameră frontală de 9MP cu diafragmă f/2.2 (focalizare fixă)
- Sistem audio cu 8 difuzoare, audio spațial 3D, 3 microfoane
- Dimensiuni: 273,4 × 178,8 × 4,8 mm; Greutate: 450 g
- Conectivitate Wi-Fi 7 Dual Band 802.11 b/g, Bluetooth 6.0, USB Type-C, USB 3.2 Gen 1
- Acumulator de 10100 mAh cu suport HONOR SuperCharge de 66 W
Disponibilitate
HONOR MagicPad 4 este disponibilă în culorile gri și alb, respectiv în versiuni cu 12 GB + 256 GB și 16 GB + 512 GB memorie.
Există și o versiune a tabletei cu tastatură și stylus incluse, cât și un pachet cu tastatură, stylus și mouse intenționat pentru utilizatorii care doresc să înlocuiască laptopul tradițional. Tableta poate fi precomandă deja în mai multe țări din Europa și Marea Britanie, însă România nu se află pe listă, deocamdată.

