ȘtiriTech&IT

Honor Magic7 Pro a debutat în China: cameră de 200MP, baterie de 5850mAh și rating IP69

Honor nu s-a zgârcit deloc cu seria Magic7 – și cu atât mai puțin cu Honor Magic7 Pro, care vine dotat cu tot ce e mai bun în materie de smartphone-uri. Flagship-ul Honor înglobează puterea procesorului Snapdragon 8 Elite, o baterie mare cu încărcare rapidă, rezistență certificată IP69, și o cameră tele de 200MP. Pare că Honor a creat un telefon care nu face compromisuri și care se adresează celor mai exigenți utilizatori, dar care ridică ștacheta și pentru ceilalți producători.

Camera tele de 200MP

Cea mai spectaculoasă dotare a lui Honor Magic7 Pro este fără îndoială camera tele de 200MP cu stabilizare optică a imaginii (OIS). Dacă ești pasionat de fotografie sau pur și simplu vrei un telefon capabil să surprindă cadre clare și la distanță, Magic7 Pro poate fi ce trebuie. Senzorul de 200MP de pe Magic7 Pro este unul dintre cele mai mari văzute pe un telefon, având o dimensiune de 1/1.4 inch.

Cu obiectiv de 60mm care oferă un zoom optic de 3x și un zoom digital de până la 100x, Magic7 Pro îți permite să capturezi imagini detaliate și clare, indiferent de distanță. Honor a acordat în ultima vreme o atenție specială fotografiei de portret și cred că acest flagship este un upgrade în această privință.

Modelul standard, Honor Magic7, are un senzor mai mic, de 50MP, dar o lentilă de 68mm care oferă un zoom optic tot 3x. Zoom-ul digital merge până la 50x și obiectivul are stabilizare optică a imaginii (OIS).

De ce e de dorit o cameră tele performantă

Camera telefoto pe telefoane a fost pentru mult timp trecută cu vederea, dintr-o combinație de motive tehnice și economice. Din punct de vedere tehnic, adăugarea unei camere tele într-un dispozitiv atât de subțire precum un smartphone a fost întotdeauna grea. Spre deosebire de camerele principale și ultra-wide, care sunt mai ușor de miniaturizat, o cameră tele necesită o lentilă capabilă de zoom optic, lucru fiind dificil de realizat într-un spațiu limitat.

De asemenea, senzorii de rezoluție mare și lentilele de calitate, care oferă zoom fără a compromite calitatea imaginii, necesită tehnologie avansată și costisitoare. Multă vreme senzorii obiectivelor tele au fost de 8MP, 10MP sau 12MP, pentru că unii mai avansați ar fi ridicat costurile de producție ale telefonului.

Ca fotograf pot să spun obiectivul telefoto este, fără îndoială, unul dintre cele mai practice și versatile unelte, iar utilitatea lui se simte în nenumărate situații de zi cu zi. Gândește-te la momentele în care vrei să surprinzi un subiect aflat la distanță – fie că este vorba de un animal în mișcare, o scenă urbană interesantă etc. De multe ori, până apuci să te apropii fizic de subiect, acesta dispare, iar tu rămâi doar cu frustrarea.

În plus, îți oferă o perspectivă diferită de cea a camerei principale, deoarece îți permite să comprimi fundalul și să adaugi un strat de profunzime fotografiei. Adică efectul acela de adâncime de câmp, care în imagine se traduce prin „ruperea” subiectului de fundal. Aceste detalii nu doar că aduc o notă de profesionalism, dar oferă și un aer de originalitate fotografiilor tale.

Alte caracteristici ale lui Honor Magic7 și Magic7 Pro

Honor Magic7 și Honor Magic7 Pro au ecrane LTPO OLED similare, dar cu câteva diferențe. Modelul Magic7 Pro vine cu un display de 6.8 inch, cu o rezoluție de 1280 x 2800 px și o luminozitate de până la 5.000 nits pentru conținut HDR. Acesta vine la pachet cu tehnologia PWM la 4.320Hz, care protejează ochii chiar și în utilizarea îndelungată. În plus, display-ul este „micro quad curved”, fiind ușor curbat pe toate marginile.

Honor Magic7 Pro best

Honor Magic7 are un display de 6.78 inch, cu o rezoluție de 1264 x 2800 px, o idee mai mic și complet plat, fără curbură pe margini. Oferă o rată de refresh de 120Hz și o luminozitate aproape de 5.000 nits pentru conținut HDR. Magic7 păstrează aceeași tehnologie PWM la 4.320Hz.

Atât Honor Magic7, cât și Honor Magic7 Pro sunt disponibile în variante cu 12GB sau 16GB RAM, însă opțiunile de stocare diferă ușor între ele. Modelul standard Magic7 oferă variante cu 256GB și 512GB spațiu de stocare, în timp ce modelul Pro vine în plus cu o opțiune de 1TB. Ambele rulează pe MagicOS 9.0, bazat pe Android 15.

Telefoanele au baterii de 5.650mAh pentru Magic7 și 5.850mAh pentru Pro, cu încărcare rapidă de 100W pe fir și 80W wireless. Honor a plusat și la durabilitate: ambele telefoane au certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf, dar Pro-ul merge un pas mai departe cu IP69, oferind rezistență chiar și la jeturi de apă.

Honor Magic7 și Magic7 Pro sunt deja disponibile pentru precomandă și vor ajunge oficial în magazinele din China pe 8 noiembrie. Modelul de bază, Honor Magic7, începe de la un preț de 4.500 CNY (aproximativ 630 de dolari ), iar modelul Pro pornește de la de la 5.700 CNY pentru varianta cu 12GB RAM și 256GB stocare, ceea ce se traduce aproximativ în 800 de dolari sau 740 de euro.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button