TelefoaneȘtiriTech&IT

Honor Magic5 a fost zărit în clasamentele Geekbench, cu câteva zile înainte de lansarea oficială

Săptămâna viitoare se dă startul MWC (Mobile World Conference) la Barcelona unde, apropo, vom fi și noi prezenți. Dacă vrei să fii la curent cu toate noutățile care vor fi prezentate în cadrul evenimentului, tot ce pot să îți zic este să ții un ochi aici pe site. Dar nu despre asta vorbim astăzi, ci despre un telefon care urmează să fie lansat la prestigiosul eveniment.

Honor Magic5 va fi noul flagship al companiei, iar conform publicației MySmartPrice, un test Geekbench al acestui telefon a fost zărit în baza de date a aplicației. Asta ne dă destul de multe detalii interesante despre Honor Magic5, așa că hai să le discutăm.

În primul rând, ne putem aștepta ca Honor Magic5 să fie motorizat de chipset-ul Snapdragon 8 Gen 2, vârful de gamă actual din tabăra Android. Asta nu cred că vine ca o surpriză pentru nimeni, ținând cont că vorbim, totuși, despre un flagship în toată regula. Scorurile obținute de telefon sunt 1411 în testul Single-Core și 4584 în testul Multi-Core.

honor magic5 geekbench

Conform screenshot-ului de mai sus, frecvența este următoarea: 3,19GHz pe nucleul principal, 2,80GHz pe nucleele de performanță și 2,02GHz pe nucleele gândite pentru eficiență. Aceste valori sunt o idee mai mici decât cele pe care le găsim pe Snapdragon 8 Gen 2 for Galaxy care a debutat pe seria Samsung Galaxy S23, iar scorul testului de mai sus este și el puțin mai mic decât pe Samsung. Cu toate astea, diferența este atât de mică încât, în utilizarea de zi cu zi, nu vei simți diferența.

Pe lângă asta, o altă specificație pe care am aflat-o este capacitatea memoriei RAM: 12GB. Asta ar trebui să fie suficient pentru orice activitate, fie că vorbim despre gaming la cele mai bune detalii sau despre multi-tasking serios. Mai mult, telefonul va veni cu Android 13 din cutie (din nou, nimic surprinzător) și va rula interfața grafică MagicUI peste.

Așa cum am spus și mai sus, Honor Magic5 este așteptat să debuteze pe 27 februarie în cadrul MWC. Pe lângă modelul normal, compania ar mai putea lansa și un telefon cu ecran pliabil, competitor direct pentru Samsung Galaxy Z Fold.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button