ȘtiriTech&IT

HMD lansează XR21 și T21, telefon și tabletă cu design rugged

După ce anul trecut a anunțat că va renunța să mai folosească brandul Nokia pentru unele produse din ofertă, HMD Global lansează XR21 și T21, noi dispozitive adresate consumatorilor europeni.

Probabil că timpul va spune dacă noua identitate de brand va avea mai mult succes decât.. Nokia. Dar așa cum se prezintă lucrurile acum, HMD XR21 și HMD T21 nu sunt produse care să inspire prin designul inovator și memorabil.

Asamblat în Europa, HMD XR21 este foarte asemănător cu modelul Nokia XR21 5G anunțat cu câteva luni în urmă. Cu preț redus de la 649,99 la 599,99 EUR, HMD XR21 se diferențiază prin… lipsa asocierii cu brandul achiziționat de la celebra companie finlandeză, produsul fiind altfel identic din mai toate punctele de vedere.

HMD XR21

Proiectat cu gândul la reparabilitate și sustenabilitate, noul-vechi smartphone vine motorizat de chipsetul Snapdragon 695 5G (din anul 2021), ajutat cu 4GB memorie RAM. Vestea bună ar fi că firmware-ul livrat este mai recentul Android 13, într-o formulă fără aplicații nedorite din categoria bloatware. Totodată, HMD garantează cel puțin doi ani cu acces la actualizări firmware și de securitate.

Rolul lui HMD XR21 este cel al unui smartphone „de cursă lungă”, modelul venind într-o carcasă cu certificare IP68 pentru protecție împotriva pătrunderii de apă și praf, plus certificare MIL-STD-810H pentru rezistență în caz că-l vei scăpa de mai multe ori pe jos. Din aceeași poveste face parte și acumulatorul de 4800mAh, care în configurația oferită ar trebui să ofere autonomie de cel puțin două zile. Viteza de încărcare de 33W prin USB-C nu este stelară, dar pentru un telefon din categoria sa de preț este măcar rezonabilă. Lista dotărilor este completată cu o configurație foto 64MP + 8MP la partea din spate și cameră selfie de 16MP aplicată la partea de sus a ecranului.

Nici HMD T21 nu reprezintă un upgrade față de predecesoarea Nokia T21 lansată în urmă cu 2 ani, tableta păstrând aceleași camere foto de 8MP față-spate, plus un chipset UNISOC T612, echivalent cu soluții precum Helio G85 de la Mediatek sau venerabilul Snapdragon 680.

HMD T21

„Noua” tabletă vine cu ecran LCD de 10.36” cu rezoluție 2K, 4GB RAM și același Android 13 garantat cu încă doi ani de acces la actualizări de firmaware. Memoria internă de 64GB este.. austeră, dar poate fi suplimentată prin adăugarea unui card microSD. Carcasa cu certificare IP52 pentru protecție împotriva stropirii cu apă și praf adăpostește un acumulator de 8200mAh, a cărui încărcare va dura mult și bine, dată fiind puterea maximă de 15W acceptată prin cablu USB-C.

Disponibil exclusiv în versiunea de culoare Midnight Black, telefonul HMD XR21 va putea fi comandat din magazinele europene la prețul de 599,99 EUR, în timp ce tableta HMD T21, oferită în versiunea de culoare Black steel, se alege cu prețul recomandat de 299,99 EUR. Bine de știut, acestea sunt prețuri „de listă”, de trecut în dreptul reducerilor drastice aplicate probabil chiar din ziua lansării.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button