Cred că acesta a fost unul dintre acele televizoare care mi-au dat mult de gândit. Vă prezint, deci Hisense 75U9GQ, flagship-ul companiei. Am ales să testez modelul acesta din două motive. În primul rând, n-am testat niciodată Hisense. În al doilea rând, marca asta are o reputație bună de raport preț-performanțe și m-am gândit că pentru piața din România are sens, deși nu în totalitate după cum veți vedea mai încolo. Am vrut și să-l compar cu noile modele lansate săptămâna trecută de către Samsung și să văd dacă reprezintă o eventuală alternativă, pentru că și acest Hisense este un mini-LED.
În plus, televizorul ăsta este uriaș, adică fix 75 de inch, cât NeoQLED-ul nostru din studio pe care totuși am reușit să-l cărăm sus cu tot cu ambalaj. Încă ceva: citisem o grămadă de seria asta nouă de la Hisense, fiind disponibilă atât în Europa cât și în Statele Unite, dar vedeți voi, seria asta U are variante diferite pentru Europa și America. Dar înainte de toate, hai să facem un pic de istorie.
O călătorie în timp
Pentru cine nu știe, Hisense este cel mai mare producător de televizoare din China încă din 2004 și unul dintre cei mai mari din lume, iar povestea lor se leagă de mai multe mărci arhi-cunoscute. Și prima chestie pe care am remarcat-o este că modelele produse de ei, chiar dacă uneori poartă aceeași litera că indicativ, diferă de la regiune la regiune, ceea ce mie îmi spune că nu există o abordare unitară, și cumva diviziile regionale sunt cvasi independente și libere în a-și produce propriile variante de modele. Hisense au început ca producător OEM, adică produceau pentru alții, ca multe alte companii din China, și abia pe la începutul anilor 2000 au început să scoată TV-uri sub brand propriu.
De fapt, istoria lor începe cu mult în urmă, sub numele de Qingdao, o companie fondată în 1969 care la început a făcut radiouri, iar în 1978, scoteau primul lor televizor de masă. În 1994 își schimbau numele în Hisense, iar în 1997 se listau pe bursa din Shanghai. S-au dovedit a fi extrem de competitivi, așa că până în 1998, în urma razboailelor de preț pe care le-au cam câștigat de fiecare dată, au înghițit nu mai puțin de 10 alte mărci locale. Dar nu s-au oprit la televizoare. Au început să se extindă și spre electrocasnice, computere și comunicații, iar asta a dus la investiții masive în cercetare și dezvoltare și în crearea a nu mai puțin de 14 parcuri industriale.
Efortul pare să fi dat roade, așa că numele lor a început să se audă din ce în ce mai des în zona asta de inovație: în 2013 scoteau primul TV transparent, iar acum doi ani scoteau primul TV 8K 10bit HDR din lume. Un capitol interesant și destul de controversat este însă cel al achizițiilor externe: în 2015 cumpărau fabrica Sharp din Mexic pentru aproape 24 de milioane de dolari și dreptul de a folosi marca Sharp în America de Nord și de Sud. În 2017, anunțau achiziția a 95% din pachetul majoritar din Toshiba, un alt brand legendar, pentru 113 milioane de dolari, iar un an mai târziu, în 2018, obțineau controlul asupra cunoscutul brand sloven de electrocasnice Gorenje.
Dar aceste mutări îndrăznețe n-au fost lipsite de controverse: în 2015 Sharp i-au dat în judecată încercând să blocheze folosirea numelui Sharp în America, sub acuzația că produsele nu îndeplinesc standardele de calitate agreate. 3 ani mai târziu, Sharp au renunțat la proces iar Hisense au continuat să vândă TV-uri sub brandul Sharp. La fel de notabilă și interesantă este și achiziția Toshiba, care licentiase brandul și către alți producători gen Compal în America de Nord și Vestel în Europa. E și aici o confuzie destul de mare. Așadar Hisense produc în momentul ăsta TV-uri pe trei continente, în Mexic pentru America, în Cehia și mai înainte în Ungaria pentru Europa și în China pentru Asia. Cea mai mare parte a componentelor este făcută chiar de ei, cât despre display-uri va zic sincer că n-am reușit să aflu mare lucru, sunt destul de secretoși cu privire la aspectul asta.
Faza e că producătorii de panouri nu sunt mulți: Samsung, LG, BOE, AU Optronics și alți câțiva. Infomațiile sunt destul de contradictorii, dar se pare că AU Optronics și încă o firmă taiwaneză pe nume Chi Mei Corporation ar fi cam principalii furnizori, dar asta nu înseamnă că în funcție de țară sau regiune supplier-ul nu poate fi altul, iar asta duce uneori la discontinuități și critici privind diferențele între exemplare care pe hârtie aparțin aceleași serii. Și tot apropo de diferențe, o chestie care nu mi-a plăcut, este că găsești până și specificații diferite ale aceluiași model în funcție de site-ul „oficial” pe care cauți, asta că să nu mă zic că ele sunt diferite inclusiv pe site-urile diverșilor retaileri.
Și în cazul modelului de față, Hisense 75U9GQ, informațiile sunt contradictorii. Site-ul din UK zice ceva, ăla global altceva și tot așa. Unele surse spun 20.000 de mini-leduri, altele 10.000, unele spun 1280 de zone de control pe ecran, altele 1000, unele anunță chiar aiurea porturi HDMI 2.1, altele 2.0, și vă zic sincer că mi-a luat o zi întreagă doar că să pun cap la cap toate aceste informații într-o formă coerentă. Și stai, că asta nu este tot. Seria asta U are versiuni total diferite în funcție de regiune: în Statele Unite 75U9DG este altceva decât acest 75U9GQ din Europa. Să le luăm pe rând. Cel de State este folosește o tehnologie numită Dual Cell, două panouri combinate care oferă un contrast zic ei de până la 40 de ori mai mare decât cel al modelelor LCD TV obișnuite. Simplu spus, există un panou care controlează luminozitatea în spatele panoului 4K de afișare, și în felul asta se obțin rate de contrast aproape de OLED in condițiile unei luminozitati mari gen 1000 de nitsi. Nu se specifică proveniența panoului, dar cu siguranță este un Direct LED Backlight cu FALD și cu o tehnologie Quantom Dot proprietară.
Ca idee, iată specificațiile lui Hisense 75U9GQ, așa cum sunt listate pe site-ul UK
Hisense 75U9GQ la inspecție
Modelul de Europa, adică acest Hisense 75U9GQ, este total diferit. Vine în două variante, de 65″ și 75,” cel din urmă fiind ce de față, spre deosebire de piațaamericană în care singura diagonală disponibilă este cea de 75. Panoul de pe acesta de aici nici că putea fi mai diferit: este un IPS 4K cu retroiluminare mini-LED, adică aceeași tehnologie de iluminare că pe modelele NeoQLED de la Samsung prezentate săptămâna trecută. TV-ul de față, din informațiile pe care am reușit să le obțin, are mai mult de 10.000 de leduri, grupate în 1280 de zone de local dimming. Strălucirea sa obișnuită ar fi pe undeva pe la 500 de nitsi măsurată de noi, dar urcă în peak spun ei până spre 3000. Oricum, de strălucitor este foarte strălucitor.
Display-ul acoperă 96% din spațiul de culoare DCI P3, și panoul deși pare a fi 10 bit, adică ar avea un miliard de culori și nuanțe, în realitate este doar un 8bit+FRC. Nu mai intru în detalii tehnice complicate și aride, dar culorile sunt vii și bogate, deci nu vei suferi. Are un timp de răspuns de 8ms Grey to Grey și un input lag de 20ms. Pe parte de standarde HDR stă chiar mai bine decât modelele Samsung testate săptămâna trecută, pentru că include și popularul Dolby Vision pe lângă HDR10+ și HLG, deci te vei putea uita pe Netflix sau Amazon Prime în cele mai bune condiții, și mai vine cu ceva tehnologii noi și bine impelementate: un algoritm de upscale 4K asistat de AI și care face o treabă bună, se vede asta mai ales în cazul canalelor TV care sunt 1080, precum și cu alte funcții asistate de AI, gen optimizarea imaginii, recunoașterea scenelor și ajustarea parametrilor de imagine în funcție de asta, FALD, acel Full Array Local Dimming de control al luminozității pe zone, și câteva moduri de afișare, gen Filmmaker mode pentru filme sau Game Mode Pro pentru jocuri.
Am însă o observație despre acesta din urmă, o limitare destul de importantă. Am fost încântat să citesc pe cutia gargantuană a acestui produs că are un ecran 4K la 120Hz, adică a match made în haven pentru PS5 sau PC-ul nostru cu RTX 3080. Doar că surpriză: porturile care ar trebui să distribuie toată această mare de cadre pe secundă către display… sunt HDMI 2.0, adică maxim 4K 60! Și asta în condițiile în care total aiurea, unele site-uri oficiale, și din cele ale retailerilor, afișează porturile că HDMI 2.1, dar vă spun sigur că nu-i așa. Nu doar că am încercat și am testat cu PS5-ul și cu PC-ul, și clar nu sunt peste 60, dar mai și scrie direct pe carcasă că avem HDMI 2.0 4K 60. Ok, hai să zicem că nu este o dramă, dar atunci de ce mai avem un display la 120Hz?! Doar că să coste în plus și să mai uit la filme pe YouTube? Pentru mine chestia asta nu prea are logică.
Interesant este ce versiunea de Stalele Unite a acestui model despre care povesteam mai devreme, pare să aibă aceste capabilități, și nu doar două porturi HDMI 2.1 high frame rate, adică 4K 120, ci și bunătăți gen VRR, adică refresh rate variabil și chiar Freesync de la AMD pentru a sincroniza afișarea cu numărul de cadre livrat de consola sau PC. Dar și mai ciudat este că modelul de față vine de exemplu cu ALLM, acel auto-low latency mode care să optimizeze răspunsul panoului în jocuri și desigur, e binevenit, dar e umbrit de faptul că oricum mă joc în 4K 60. Mai pe scurt, e că și cum ar fi neterminat. Adică ai display de 120Hz, ai un mod de gaming care vine chiar cu funcții avansate precum ALLM… dar nu ai HDMI 2.1 și prin urmare nu ai nici posibilitatea de a profita de toate astea. NeoQLED-ul meu QN85A de anul trecut are suport pentru 4K 120Hz nativ, deci pentru jocuri cel puțin este mai recomandabil ăla.
Cu ce avem de-a face pe partea de software?
Din punct de vedere al procesării imaginii pe acest Hisense, și aici ar putea fi o limitare vis-a-vis de povestea asta cu 4K 120, avem un procesor ARM Novatek cu 4 nuclee și un procesor Grafic ARM Mali G51, asta dacă specificațiile găsite de mine sunt corecte. Și acum hai să trecem la sitemul de operare, care este proprietar și se numește VIDAA. Imediat ce am branșat monstrul la curent, și-a făcut nu mai puțin de 3 update-uri pe care le-am așteptat răbdător să se finalizeze. Și aici sunt niște mici ciudățenii.
Sistemul de operare nu e rău, dar mi-a fost un pic nefamiliar, în vreme ce, de exemplu, modelul de Statele Unite folosește un Android TV, mult mai uzual. Este cel mai probabil o chestiune de licențiere, it's about politics, cum de altfel am mai întâlnit și la alte branduri. Dar, ce trebuie spus încă de la început este că și Vidaa suportă capabilități avansate, gen asistenți vocali că Alexa sau Google Assistant care sunt embedded. Cât despre aplicații și funcții, nu-ți lipsește aproape nimic. Am zis „aproape” pentru că o absență notabilă este HBO Max, pe care eu unul nu l-am găsit în magazinul de aplicații, deși restul sunt la locul lor: Netflix, Prime, YouTube și multe altele. Da, au propriul lor magazin de aplicații, încărcat de diverse app-uri și joculețe, iar din punct de vedere al funcționalității și experienței de utilizare, softul este aerisit, intuitiv, deși parcă ușor învechit.
Icon-urile sunt pătrățoase, structura listelor și afișării este și ea un pic oldie, dar altfel se mișcă bine și fluid, și nu am întâmpinat crash-uri sau lag, deci pentru cineva mai puțin pretențios nu este un letdown. Am întâlnit modele cu Android TV care mergeau mai puțîn bine decât ăsta. Ai și o telecomandă în pachet, și ea pătrățoasă, cu butoane cam mici și înghesuite, nu este chiar o plăcere să-ți scrii cu ea userii și parolele, dar este ok, are pe ea Netflix, YouTube sau Prime, iar experiența este mai degrabă medie decât bună. Veți înțelege de ce spun asta atunci când vom ajunge la capitolul preț.
Calitatea sunetului și a imaginii
Dar dacă este ceva la care TV-ul asta strălucește cu adevărat, este partea de sunet. Nu doar că are un adevărat soundbar încorporat, dar aici șterge pe jos cu NeoQLED-ul meu și aproape că exclude nevoia unui sistem audio separat dedicat. 90W RMS din care 20W sunt doar subwoofer-ul, și întregul sistem 3.1.2 redă în mod strălucit Dolby Atmos și DTS X. Are cu cu ce și de unde. Deci din punctul asta de vedere îți economisește o grămadă de bani pentru un soundbar și un woofer separate, și boy oh boy cât de bine se aude. Bun, am zis să alegem de pe Netflix ceva fim sau serial 4K să pună în valoare toate astea, și pe parte de imagine și de sunet și care să facă dreptate acestui model. Experiența a fost una bună spre foarte bună.
Cu imaginea setată pe cinema day, adică pentru lumina ambientală ceva mai ridicată, TV-ul a recunoscut imediat că standardul HDR este Dolby Vision iar sunetul, dintr-un motiv care îmi scapă, l-am comutat eu însumi pe Dolby Atmos din meniul shortcut pe care îl poți accesa în timpul rulării filmului. Altă viață! Se vede și se aude excelent, mai ales în condițiile acestei imense diagonale de aproape 2m. Este un veritabil cinema pentru acasă, deci cu excepția let-downului cu partea de gaming, pentru vizionare de filme sau sport, apropo, are un mod dedicat și pentru asta, acest Hisense 75U9GQ este excelent.
Imaginea este curată, clară, vibrantă, extrem de luminosă inclusiv în lumina ambientală puternică iar sunetul zic eu că este cel mai important feature al acestui televizor. Dintre toate cele testate de mine până acum, asta are cel mai bun sunet onboard. Este profund și clar, soundstage-ul este amplu și bine spatiat, și aș zice că elimina complet nevoia unui sistem audio dedicat.
Probabil de aia este și atât de gros și de greu, o chestie care mi s-a părut o mare bilă neagră inițial, dar cred eu că este un compromis acceptabil atât timp cât îți vine cu atâtea difuzoare și un subwoofer direct încorporate. Dacă ar fi să trag o linie în comparația cu QN85-ul meu de la Samsung, asta are două avantaje în plus, și anume Dolby Vision pe parte de imagine și un sistem de sunet net superior.
Recapitulare, preț și concluzie
Hai să recapitulăm pe repede înainte cu plusuri și minusuri modelul asta și după aia să discutăm un pic despre preț. Avem așadar un model U9GQ de 75 de inch, foarte mare și foarte greu. Și apropo de greu, din cele 54Kg ale monstrului, nu mai puțin de 9Kg are piciorul metalic foarte robust pe care se sprijină. Are și suport Vesa pentru montare pe perete, care în partea inferioară vine cu două mânere potrivite pentru manipulare, mai ales la dimensiunile și greutatea asta. Panoul este un IPS 8bit+FRC la 120Hz, Dolby Vision, HDR10+, HLG cu un brightness maxim de 3000 de nitsi și 1280 de zone de control al luminozității, avem un sistem de operare proprietar destul de aerisit și bine făcut, care chiar dacă are un aspect un pic învechit, vine cu o mulțime de funcții gen Alexa sau Google Assistant și de aplicații, dintre care o absență notabilă este însă HBO Max.
Hisense 75U9GQ câteva moduri de vizionare bine implementate și un mod de gaming, care din păcate nu poate profită de frecvența ridicată a panoului din motive de conectică și probabil de putere de procesare. Sunetul este excepțional, peste ce-am mai testat până acum, și asta zic eu că este și cea mai importantă calitate a acestui model. Bun, iar acum să trecem în revista și prețul. Atât pe Altex cât și pe emag l-am găsit la un pic peste 12.000 de lei, 12.115 mai exact, și nu e ieftin deloc.
Desigur, diagonala, dotările și funcțiile îndreptățesc un astfel de preț, dar tot mi se pare scump. Nu este mai scump decât oferta similară a competiției, dar nici mai ieftin. Și aici se observă o discrepanță. Am observat că brandurile chinezești care în mod tradițional erau mai ieftine decât oferta concurenței, sunt acum tot pe acolo. Indiscutabil au progresat enorm din punct de vedere al calității, dar vezi tu, oamenii s-au obsinuit într-un anume fel, cu anumite prețuri de la ei, și cred eu că este de greu să-i convingi pe oameni să meargă pe un brand chinezesc, chiar dacă foarte bun, în detrimetul unor alte mărci.
Pentru că la banii ăștia, make no mistake au și alții destule de oferit. Aș puncta totuși că Hisense 75U9GQ are ceva în plus, care îți mai economisește niște bani: sistemul de sunet care elimină necesitatea unui sistem home cinema dedicat, dar la capătul opus are și ceva în minus, cel puțin pentru așa-numita nișă de gaming din ce în ce mai numeroasă însă: display-ul, care, deși are 120Hz, nu-i poți pune pe asfalt din cauza limitărilor de conexiune și procesare. Deci plusuri și minsusuri, și un preț la nivelul competiției.
Mai cred că Hisense ar trebui să-și facă un pic de ordine în portofoliu, în modele și specificații, dar și în prezența online, unde repet, este o anarhie de informații și specificații contradictorii. Deși brandul devine tot mai premium pe zi ce trece și produsele tot mai bune, mentalitatea legată de informațiile produsului din online rămâne una de OEM, un pic neglijentă.
Autor
