PC&Consoles

The Crew este acum gratuit!

Conform promisiunii, Ubisoft oferă acum GRATUIT tuturor doritorilor jocul The Crew.

Acest „MMO” de curse vă permite să străbateți o reprezentare aproximativă a SUA de la un capăt la altul, la bordul unui număr respectabil de mașini, cu mai multe configurații posibile.

Jocul este o îmbinare de poveste de NFS cu misiuni nu din cale afară de interesante și cu un mod de multiplayer care nu are nici un fel de sens pe lângă poveste. Totuși, dacă vreți un joc în care să vă plimbați dintr-un capăt în altul al SUA, este cu siguranță măcar foarte frumos și relaxant.

În cazul în care vă gândiți că explorarea este încurajată, va trebui să vă dezamăgesc, dacă plecați din zona dedicată nivelului vostru, nu veți putea accesa nici una din provocările pe care le găsiți pe drum, deși mașina voastră v-ar permite să obțineți fără probleme medalii chiar de aur. De asemenea, nu conduceți prea mult cu mașinile nemodificate, deoarece acestea nu pot fi folosite în curse sau pentru a obține recompense la provocări. Dar cu un expansion sau două devine un joc mult mai plăcut, iar fizica jocului este… legendară.

Ca să nu mai zic de AI.

The Crew va fi al vostru permanent după ce îl revendicați, îl veți putea descărca și juca oricând doriți prin Uplay.

[Ubisoft]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Back to top button