ȘtiriTech&IT

Google a decis să salveze canalele YouTube raportate pentru SPAM, acordând o a doua șansă creatorilor aflați la prima abatere

Chiar când te bucurai la vederea mesajului de notificare care îți demonstra că tot eforul tău, depus pentru a raporta acel canal de YouTube care distribuie la foc automat clipuri de calitate îndoielnică generate cu ajutorul inteligenței artificiale nu a fost o luptă în zadar, Google vine să „te răcorească”.

Potrivit informațiilor obținute… nu de la Google, unele canale YouTube care ar fi trebuit să dispară au rămas doar fără clipuri de vizionat, în timp ce YouTube așteaptă să… vadă ce mai postează autorul respectiv. Planul e simplu: dacă este vorba de un canal YouTube gestionat într-o operațiune de AI-Slop la scară industrială, atunci „antreprenorii” respectivi nici nu vor sesiza că se află sub observație, folosind canalul încă activ pentru a distribui același tip de conținut ca și până acum. Dar dacă în spate se află un creator YouTube care doar „și-a forțat norocul” încorporând prea mult conținut AI în clipurile legitime pe care le produce, atunci poate că va aprecia șansa primită, acordând mai multă atenție conținutului nou realizat.

Poți identifica un astfel de canal YouTube după absența subită a conținutului, eliminat pentru a stopa în mod eficient practicile care au atras respectivele sancțiuni:

„Testăm o nouă opțiune pentru creatorii care se confruntă cu închiderea imediată a canalului din cauza anumitor încălcări ale politicii privind spam-ul. În loc de închiderea imediată a canalului, canalele eligibile vor avea acum posibilitatea de a se autocorecta, edita sau elimina conținutul care încalcă regulile.”

În trecut, autorii care încălcau în mod flagrant sau repetat politicile YouTube privind spamul se puteau confrunta cu interzicerea permanentă a canalului respectiv. Aceasta însemna că, dacă încercai să vizitezi pagina canalului vedeai doar un mesaj de eroare tip „canal YouTube inexistent”. Dar acum, este posibil să vezi o pagină de canal YouTube goală, lăsând posibilitatea ca autorul respectiv să-și reia activitatea, mai târziu.

Autor

  • Aurelian Mihai

    Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Back to top button