Google se va conforma cererilor Uniunii Europene

Dacă vă amintiți bine, Google s-a trezit cu o amendă de la Comisia Europeană și un termen limită până la care să înceteze să mai favorizeze propriile servicii… în cazul căutărilor legate de cumpărăturile on-line.
Compania a trimis săptămâna aceasta către comisie o propunere pentru măsurile pe care le poate lua pentru ca practicile sale să nu mai încalce normele bunei concurențe. Care sunt aceste propuneri încă nu știm cu siguranță, nu au fost făcute deocamdată publice, ceva ce nu a prea bucurat părțile afectate în primul rând de modul în care Google manipula datele.
Google încă va mai trebui să trimită rapoarte periodice către Comisia Europeană, referitoare la progresul lor pentru a face motorul de căutare mai cinstit pentru toată lumea. Cât despre amendă, Google tot trebuie să plătească 2.4 miliarde de euro. Dacă asta se va și întâmpla nu este tocmai clar, corporațiile americane masive tot având tendința să uite din când în când că încalcă legea și că au amenzi de plătit… sau taxe.
Urmează acum să vedem în ce direcție va merge investigația legată de modul în care Google gestionează sistemul de operare Android, și tendința de-al băga pe gâtul utilizatorilor, cu tot cu aplicațiile proprii, prin oferirea de încurajări dezvoltatorilor de telefoane.