ȘtiriTech&IT

Google lansează confidential matching pentru a proteja datele utilizatorilor folosite în reclame

Google introduce tehnologia confidential matching, o tehnologie pentru protecția datelor utilizatorilor folosite de companiile de publicitate. Această funcționalitate promite să aducă un nivel de securitate suplimentar pentru advertiserii care se bazează pe informațiile colectate direct de la clienți, cum ar fi listele CRM (Customer Relationship Management) și alte date, asigurându-se că nu vor ajunge pe mâini greșite.

Ce este confidential matching și cum funcționează?

Lansată oficial pe 12 septembrie, confidential matching este o soluție care utilizează tehnologia Trusted Execution Environments (TEE) pentru a proteja datele advertiserilor în timpul procesării lor. TEE creează un mediu securizat în care datele sunt izolate, astfel încât nici măcar Google nu poate accesa direct datele brute ale utilizatorilor, nici în timpul procesării, nici ulterior. Chiar dacă datele sunt transferate către serverele Google, acestea sunt izolate și protejate. Iată cum funcționează acest proces:

  1. Transferul datelor criptate: Informații colectate direct de la clienți (cum ar fi listele CRM sau alte informații importante) pot fi transferate către serverele Google într-un format criptat, ceea ce înseamnă că sunt protejate în timpul transportului și la destinație.
  2. Izolare în timpul procesării: Odată ajunse pe serverele Google, datele sunt procesate în Trusted Execution Environments (TEE). Aceste medii izolate funcționează ca un fel de „cutie neagră”, în care datele sunt accesibile doar de către algoritmi specifici pentru procesarea lor, cum ar fi potrivirea datelor (matching) pentru campanii publicitare. Nici Google, nici alte terțe părți nu pot accesa efectiv datele în timpul acestui proces.
  3. Rezultatele procesate sunt returnate: După ce datele sunt procesate, doar rezultatul final – cum ar fi un raport de targetare a reclamelor sau de conversii – este disponibil pentru advertiseri. Aceste rezultate nu conțin informații confidențiale din datele originale.

Google confidential matching

De ce acum, de ce…

Faptul că Google lansează confidential matching într-un moment în care se confruntă cu acuzații de monopol pe piața de publicitate te pune pe gânduri. Google este acuzată de monopol pentru controlul copleșitor asupra pieței de publicitate digitală, utilizarea datelor colectate pentru avantaje competitive, suprimarea competiției prin integrarea forțată a serviciilor sale și stabilirea regulilor și prețurilor în mod favorabil pentru a bloca accesul altor platforme. Am explicat aici care sunt acuzațiile Departamentului American de justiție (DOJ), și cum funcționează în prezent sistemul de reclame al companiei

Deși confidential matching pare o inovație importantă în ceea ce privește confidențialitatea datelor, este rezonabil să ne întrebăm dacă lansarea acestei tehnologii în acest context nu este, într-o oarecare măsură, o încercare de a îmbunătăți percepția publică a companiei și de a gestiona mai bine relația cu autoritățile.

 

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button