Dominând cu impunitate peisajul online, Google, Open AI și alți mari jucători din industria AI urmează un model de business croit după un cod al piraților de demult: Ia tot ce poți, nu dai nimic înapoi. Altfel cum poți explica faptul că piratarea oricărei forme de conținut autentic din spațiul online continuă de ani buni fără ca nicio autoritate abilitată să ia măsuri credibile împotriva antreprenorilor din industria AI, care între timp au ajuns atât de bogați încât reușesc de unii singuri să proptească întreaga economie postând creșteri record la bursa americană?
În unele țări i se spune corupție, trafic de influență. Dar în cea mai avansată economie a lumii este pur și simplu o formă de negociere în care se întâmplă să fie schimbate sume mari de bani în schimbul unor favoruri care pot fi aproape orice, de la influențarea unei decizii politice sau accelerarea unor măsuri beneficie comunității, până la practici pe care le vedem și pe plaiuri mioritice, cum ar fi ascunderea sub preș a unor probleme care lezează interesul comunității și chiar trecerea cu dedicație a unor măsuri legislative în folosul celui cere face… Lobby. Potrivit definiției generale, Lobby-ul este actul de a încerca să influențezi deciziile, politicile sau acțiunile oficialilor guvernamentali și ale legislatorilor. Inițiativa poate fi întreprinsă de persoane fizice, companii, organizații non-profit sau grupuri de advocacy, fiind tratată ca o formă protejată de participare politică, dar totuși strict reglementată în majoritatea jurisdicțiilor pentru a preveni corupția. Acestea fiind spuse, regula de bază este banul: cu cât ai mai mult de alocat pentru inițiativele tale de lobbying, cu atât mai mult câștig de cauză vei avea. Iar de la un punct interesul comunității aproape că nici nu mai contează, atât timp cât deciziile rezultate în urma activității de lobby generează câștiguri și de o parte și de alta a masei de negociere.
Odată cu apariția Gemini și AI-ul la modul general, creatorii de conținut și-au văzut relația cu Google transformată dintr-un parteneriat cu beneficii reciproce, unde motorul de căutare Google Search generează liste cu rezultate ce aduc trafic pe site-urile indexate și eventual comisionează în mod echitabil reclamele distribuite prin platformele proprii, în ceva din care doar Google are de câștigat. La modul, vă indexăm în continuare tot conținutul publicat, dar nu pentru rezultate pe Google Search ci pentru a oferi răspunsuri directe la întrebările pe care utilizatorii le adresează chatbot-ului Gemini. Sigur, adăugăm note de subsol care probează în mod legal că am citat sursa informației, dar știm că răspunsul generat de Gemini AI este atât de convingător încât aproape nimeni nu se va deranja să mai consulte informația originală.

Potrivit unui raport al publicației Wall Street Journal, site-urile de conținut se confruntă cu o scădere a traficului de căutare atât de mare, încât iau în considerare blocarea accesului Google la conținutul lor în diverse moduri. Unele par chiar să ia în considerare pasul drastic de a bloca complet crawlerele web ale Google.
Potrivit aceleiași publicații, un număr mare de editori analizează posibilitatea de a rupe legăturile cu Google în moduri mai serioase, iar mulți sunt destul de vocali în această privință:
- Președintele Reuters a declarat: „Cu siguranță analizăm compromisurile economice dintre căutare și rezumatele bazate pe inteligență artificială.”
- Mike Reed, directorul general al USA Today, a declarat: „E timpul să luăm atitudine și să spunem că e de ajuns”.
- Neil Vogel, CEO al People, Inc., a declarat: „Dezactivarea și blocarea completă a acestora este 100% posibilă”.
- Politico și The Economist își evaluează, de asemenea, opțiunile în ceea ce privește crawlerele web ale Google.
Până și Reddit, sursa preferată de Google pentru antrenare AI ar fi ”discutat despre închiderea accesului gigantului tehnologic la conținutul său pentru utilizarea inteligenței artificiale”. Merită amintit că Google plătește Reddit 60 de milioane de dolari pe an pentru a extrage conținutul său pentru inteligență artificială, conform unui acord semnat de Reddit în 2024. Suma poate că pare mare, dar este probabil un „mizilic” raportat la beneficiile Google obținute prin indexarea acestei uriașe colecții de conținut generat de persoane reale. Însă pentru Reddit afacerea nu a fost chiar atât de bună, răspunsurile generate de Gemini deturnând acum mare parte din traficul și utilizatorii care s-ar fi îndreptat către Reddit pentru ajutor, periclitând chiar modelul de business al companiei.
Publicația Wall Street Journal prezintă succint dilema cu care se confruntă autorii de conținut:
„Editorii pot dezactiva crawling-ul special pentru antrenarea modelelor de inteligență artificială ale Google, dar, în general, trebuie să permită bot-ului să acceseze crawling-ul atât pentru rezultatele interogărilor de inteligență artificială, cât și pentru funcția de căutare tradițională, dacă doresc ca conținutul lor să fie prezentat în oricare dintre ele.”
Altfel spus, Google îi pune în fața unei alegeri de tip totul sau nimic: fie accepți să-ți indexăm conținutul pentru răspunsuri AI, sau te excludem de pe toate platformele noastre.
Un purtător de cuvânt al Google a declarat pentru WSJ că inteligența artificială trimite „miliarde de clicuri către web în fiecare săptămână” și a adăugat că „evidențiază link-urile către web și ajută creatorii și editorii să își mărească publicul și oferim controale clare pentru proprietarii de site-uri web pentru a-și gestiona conținutul”.
Cu toate acestea, relația Google cu creatorii de conținut a devenit atât de unidirecțională și neprofitabilă încât până și marile publicații iau acum în considerare la modul serios folosirea opțiunii „nucleare”, eticheta noindex adăugată fiecărui articol publicat pe site-urile administrate.

