ȘtiriTech&IT

Google lucrează la accelerarea migrării datelor de la un telefon cu Android la altul, folosind WiFi

Google oferă de mulți ani așa numitul Migration Tool, instrumentul care permite mutarea datelor de la telefonul vechi la cel nou achiziționat primind frecvent îmbunătățiri. Totuși, experiența obținută nu este chiar atât de rapidă și lipsită de griji pe cât te-ai aștepta. Mai mult decât atât, alternativa oferită de Apple este chiar mai rapidă.

O problemă majoră cu migrarea datelor de la un telefon la altul este că operațiunea presupune transferul foarte multor informații, de la colecțiile de poze și documente până la setările aplicațiilor, care cumva ar trebui să poată fi aplicate fără probleme de compatibilitate și pe noul dispozitiv. Dacă în practică  rareori se întâmplă asta. Spre exemplu, comutarea de la un brand smartphone la altul poate duce la netransferarea unor setări sau date ce a fost personalizate la nivelul dispozitivului respectiv. Aici intervine noul serviciu Copy data from another device.

Potrivit dezvăluirilor citate de Android Authority, Google este pe cale să facă acest proces mult mai eficient și mai rapid. Principalul element de atracție este că vei putea transfera datele tale chiar și după ce ai configurat telefonul nou. În prezent, utilitarul Migration Tool funcționează corect doar atunci când configurezi un nou telefon și ai la dispoziție o copie backup pe Google Drive, accesibilă prin conexiune WiFi.

Migration Tool

Dar în curând datele tale vor putea fi transferate folosind un nou protocol „MultiTransportD2DTransport” care poate folosi simultan atât conexiunea Wi-Fi și cablul de date, mărind viteza de transfer.

Din păcate și noua formulă vine cu unele limitări. Spre exemplu, orice setare pe care ai schimbat-o pe noul telefon nu va fi suprascrisă la transferul de date. În plus, vei putea migra datele doar de pe un dispozitiv pe care l-ai folosit anterior, telefonul nou trebuind să fie autentificat cu același cont Google folosit în trecut.

Per total, îmbunătățirile aduse sunt binevenite, Google eliminând multe dintre obstacolele care descurajau migrarea de la un telefon la altul, fie el și bazat pe Android.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button