GamingPC&Consoles

God of War Ragnarok are o dată de lansare oficială!

Deși a trecut mai bine de un an și jumătate de când am făcut cunoștință cu PlayStation 5, consola celor de la Sony nu are încă un catalog de exclusivități foarte puternic. Asta urmează să se schimbe odată cu lansarea lui God of War Ragnarok. După ce reboot-ul seriei din 2018 a reușit să bată excelentul Red Dead Redemption 2 în cursa pentru titlul de cel mai bun joc al anului, fanii au așteptat cu sufletul la gură o continuare.

Anunțat inițial în cadrul PlayStation Showcase în luna septembrie a anului 2020, God of War Ragnarok a tot fost așteptat. Unii au crezut că ar putea fi parte din line-up de jocuri disponibile odată cu lansarea lui PlayStation 5; alții credeau că va vedea lumina zilei prin 2021. Dar am tot așteptat și cei de la Santa Monica Studio ne-au tot asigurat că jocul este pe drum, iar acuma avem și o dată de lansare oficială: 9 noiembrie 2022.

Suntem încântați că putem împărtăși cu voi data de lansare și noul trailer CG Father and Son pentru God of War Ragnarok.

Cu încă un titlu mare anunțat spre finalul acestui an, pare că 2022 va fi cel puțin interesant pentru gamerii din toată lumea. Iar cu God of War Ragnarok fiind doar unul dintre jocurile tari pe care le vom primi până la următorul pas al acestui deceniu, nu pot să fiu decât încântat. Iar pentru cei care nu au apucat încă să experimenteze povestea reboot-ului din 2018, acum nu mai aveți niciun motiv, mai ales că God of War este disponibil pe PlayStation 4, a primit un remaster pentru PlayStation 5 și a fost portat și pe PC prin intermediul Steam și Epic Games Store.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button