Reviews

Glorious GMMK 3 Pro + GMMK 3 HE – tastaturi de top pentru cei cărora nu le e frică de „DYI” (review)

Cei care ne urmăresc de mult știu deja că noi aici la Zona apreciem mult tastaturile bune. De-a lungul anilor ne-au trecut zeci, dacă nu chiar sute de tastaturi prin mâni și mereu ne-am bucurat să le testăm și să ne jucăm cu ele, iar modelele la care ne vom uita azi sunt de la un brand cu care am mai avut de-a face în trecut și care ne-a impresionat data trecută când l-am testat.

Iar brand-ul despre care vorbesc este Glorious, iar după ce am ridicat în slăvi modelul GMMK Pro și am apreciat GMMK 2, acum e vremea să punem sub lupă urmașii acestor modele. Astfel, în materialul de azi vom discuta despre GMMK 3 Pro, dar și despre GMMK 3 HE, și vom analiza dacă merită sau nu cumpărate.

GMMK 3 Pro

Începem cu ‘ăl mai scump model, adică cel cu „Pro” în coadă. Din punct de vedere al calității construcției nu s-au schimbat prea multe, și GMMK 3 Pro vine cu același șasiu greu, solid și robust făcut din metal ca predecesorul său, ceea ce nu-i un lucru rău deloc. Asta este unul dintre aspectele pe care le-am apreciat cel mai mult la vechiul model, și mă bucur să văd că tradiția este păstrată și aici.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

În schimb, formatul 75% al tastaturii a suferit câteva schimbări majore, for better or for worse. Îmi place că a fost adăugat un soi de tag iluminat cu logo-ul brand-ului, care poate fi schimbat după bunul plac cu altceva, dar nu îmi place că asta a tras după sine și niște probleme ce țin de practicalitate.

Pe modelul vechi, acolo își avea locul butonul dedicat pentru print screen, foarte folositor și util. Well, acel buton a dispărut acum, și nu sunt sigur că asta e alegerea cea bună. Dacă nu faci screenshot-uri prea des sau nu te deranjează acrobația de degete necesară pentru shortcut-ul Windows+Shift+S atunci asta nu te va jena, dar îl consider un minus care face noua tastatură mai puțin practică decât cea veche.

Vestea bună este că rotița dedicată pentru controlul volumului este în continuare acolo și își face treaba la fel de bine. Tot extrase de pe vechiul model sunt și benzile RGB de pe margini care complimentează bine din punct de vedere vizual întreg ansamblul, cu toate că strălucirea iluminării overall ar fi putut fi mai bună, și este mai bună pe modelul precedent, ceea ce e ciudat.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Din cutie, modelul nostru prebuilt a venit cu switch-uri roșii, preferatele gamerilor, și nu pot să zic că mă deranejază prea tare. Pe vechiul GMMK Pro pe care îl am acasă de câteva luni bune am făcut trecerea de la switch-urile tactile Panda la cele roșii Fox și nu sunt dezamăgit de ele, nici pe departe. Dar cum asta e o tastatură modulară, nici nu încape în discuție faptul că poți schimba switch-urile din dotare și le poți înlocui cu ce îți poftește inima, pe lângă faptul că poți achiziționa această tastatură și în format barebones, daca vrei să o asamblezi singur cu plate-urile, stabilizatoarele și switch-urile tale preferate.

Dar eu nu am primit în teste un kit barebones, ci o tastatură gata făcută, așa că am să mă raportez asupra a ce am primit. Și din perspectiva feeling-ului de tastare, trebuie să recunosc că GMMK Pro-ul mai vechi îmi place mai mult. Sunetul este mai plin pe cea veche și îmi gâdilă mai tare timpanul, dar nici 3 Pro nu e rău. Ce am remarcat este că modelul nou are puțin mai mult flex în șasiu decât cel vechi, iar asta e de bine ținând cont că GMMK Pro mi s-a părut o idee cam rigidă, lucru care poate deveni inconfortabil după sesiuni de tastare mai lungi. Nu e cazul și aici din fericire.

Tastele incluse în pachet sunt negre iar legenda este transparentă, deci iluminarea RGB strălucește prin ele. Bineînțeles că le poți customiza după bunul plac, și la fel ca la switch-uri, dacă nu îți plac le poți schimba numaidecât, dar e bine de știut că și cele incluse sunt decente. Și dacă tot am zis de cutie, Glorious au ales să taie serios de la acest capitol, și GMMK 3 Pro vine cu mai puține accesorii de mai slabă calitate în pachet.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Spre exemplu, GMMK Pro venea cu un wrist rest din material textil, cu un burete foarte generos și extrem de comod. Acum, dacă vrei acel accesoriu va trebui să îl comanzi separat. În plus, uneltele pentru scoaterea cu ușurință a tastelor și a switch-urilor sunt acum mai proaste, mai ieftine și mai greu de folosit decât cele incluse pe versiunea anterioară. Am apreciat totuși că GMMK 3 Pro vine cu câte un switch din fiecare categorie mare, deci poți să îl montezi chiar pe propria ta tastatură și să simți diferența dintre ele cu degetele tale.

Concluzie GMMK 3 Pro

În final, trebuie să vă spun și cât costă GMMK 3 Pro. Ei bine, ea poate fi achiziționată chiar acum pentru prețul de 1.400 de lei în forma pe care am avut-o eu la teste, adică cu prebuilt cu layout de 75%, fără switch-uri Hall Effect. Varianta cu switch-urile mai mișto (switch-uri despre care vorbim mai multe imediat), este puțin peste 1.600 de lei, scoruri deloc mici pentru o tastatură deloc proastă.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Glorious GMMK 3 Pro este construită ca un tanc, are câteva funcții mișto iar cea mai bună parte este că poate fi modificată și customizată după bunul tău plac, deci și în cazul în care nu îți place vreun aspect anume, poți altera mai toți parametri acestei tastaturi în așa fel încât să fie pe gusturile tale. Dacă nu prea vrei să îți bați capul cu așa ceva, părerea mea este că o tastatură normală de gaming de la un brand consacrat ți-ar putea prinde mai bine, dar dacă vrei să vezi cu ce se mănâncă lumea tastaturilor de gaming custom, GMMK 3 Pro este o intrare perfectă.

GMMK 3 HE

Acum că am terminat de vorbit despre GMMK3 Pro, eu zic că a venit momentul să trecem și la varianta mai de buget, adică GMMK 3 HE, succesoarea modelului GMMK 2, pe care l-am folosit timp de luni de zile atât pentru scris, cât și pentru joacă la birou.

Este vorba despre modelul full-sized, pentru că modelele de 96%, cum a fost GMMK 2-ul pe care l-am testat acum câteva luni, au dispărut complet din line-up-ul acestei generații. Pe lângă asta, GMMK 3 HE este și considerabil mai lungă și mai groasă decât modelul precedent, dar și mai ușoară, în principal pentru că s-a renunțat la frame-ul superior din aluminiu, iar acum tot corpul tastaturii este construit din plastic.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Nu sunt un fan prea mare al acestei schimbări, în principal pentru că mereu mi-a plăcut feel-ul metalic al modelelor anterioare. Ce îmi place destul de mult, în schimb, este cum arată varianta albă a lui GMMK 3, adică fix cea pe care am primit-o noi. Din punctul meu de vedere, aceasta îmbină perfect eleganța modelelor clasice, cum ar fi IBM Model M, cu elementele de design mai moderne, cum ar fi luminile RGB și tag-ul iluminat cu logo-ul Glorious.

Pot spune că o consider o tastatură frumoasă și cu personalitate, dar asta nu înseamnă că aș da la schimb designul modelului GMMK 2 pentru acesta. Nu-i ceva grav, ci doar o chestiune de gust, și sunt conștient de faptul că mulți o să considere asta vreun fel de erezie, dar prefer să folosesc o tastatură robustă din metal decât una ceva mai frumoasă, dar din plastic, în principal pentru că sunt destul de neîndemânatic și sunt conștient că există riscul să-mi cadă pe jos.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Acestea fiind spuse, cred că a venit momentul să trecem la ceea ce mai interesantă noutate pe care o aduce acest model, și anume switch-urile, și să vă explic de unde vine acel HE din numele tastaturii. Dacă în trecut am lăudat switch-urile tastaturilor Glorious, acum situația a devenit chiar mai bună decât în trecut, pentru că s-a făcut trecerea la switch-urile numite Fox HE. În caz că nu v-ați prins încă, acel HE din denumire vine de la Hall Effect, același principiu care stă la baza switch-urilor Omnipoint de la SteelSeries, despre care am vorbit acum câteva zile când am făcut review-ul modelului Apex Pro.

Pentru cei care nu știu încă despre ce este vorba, aceste switch-uri funcționează pe un sistem magnetic, care îți permite să controlezi atât punctul de acționare al tastelor, cât și îți oferă și funcția de Rapid Fire, un lucru ce fac pariu că va fi apreciat de fanii jocurilor de tip e-sports.

Acest nou tip de switch-uri par să devină, în ultimul timp, standardul pentru tastaturile de gaming high-end, și pe bună dreptate. Mereu când am avut plăcerea să testez o tastatură cu switch-uri Hall Effect am fost surprins în mod plăcut, iar aceasta nu este o excepție de la regulă.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Din acest punct de vedere, GMMK 3 HE nu lasă nimic de dorit și nu cred că o să existe persoane care să se plângă de aceste switch-uri după ce folosesc tastatura, chiar și pentru o perioadă de timp foarte scurtă. Chiar dacă aceasta este o tastatură creată și gândită pentru a fi folosită în gaming, nu am utilizat-o doar în jocuri, pentru că am decis să o testez și pe partea de scris și uz de zi cu zi. Long story short, nu i-am găsit vreun defect și nu am de ce să mă plâng.

Experiența de tastare este snappy și se aude bine, iar forma keycap-urilor mi se pare una ideală chiar și pentru cineva cu cârnați pe post de degete, cum sunt eu. Controlul punctului de acționare mi-a permis să-mi personalizez chiar și mai mult decât de obicei atât experiența în jocuri, cât și atunci când scriam articole, și sincer să fiu, îmi este destul de greu să mă despart de această tastatură și să fac trecerea înapoi la una cu switch-uri mecanice.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Chiar dacă GMMK 3 HE nu are variantă wireless, acest lucru nu m-a încurcat în absolut, pentru că nu am simțit nevoia să mut tastatura pe birou în niciun moment. Aș fi apreciat, totuși, să am un wrist rest inclus în pachet, but it is what it is. Ultimul aspect despre care vreau să vorbesc este software-ul Glorious Core 2.1, prin care se poate controla atât RGB-ul, rotița de control, cât și punctul de acționare al switch-urilor. Cât timp nu vine cu la fel de multe funcții și setări ca și Synapse sau G Hub, mi se pare că este suficient de intuitiv pentru orice tip de utilizator și are o interfață plăcută și ușor de navigat.

Nu-i mare lucru, dar am văzut adevărați titani ai industriei cu software-uri mult mai proaste decât Core, atât pe partea de optimizare, cât și de control al device-urilor, ceea ce mă face să-l consider pe Glorious Core un plus uriaș pentru cei care se gândesc să-și cumpere nu doar una dintre aceste tastaturi, ci oricare dintre perifericele produse de ei.

Concluzie GMMK 3

Cam asta a fost tot ce am avut de zis despre GMMK 3 HE, și consider că până în acest punct ați înțeles și voi care este șpilul cu modelul ăsta. În caz că nu ați fost suficient de atenți, GMMK 3 HE vine cu switch-uri superioare modelului anterior și oferă o experiență de utilizare mult mai bună, dar dă la schimb elemente legate de design și de rezistență.

Glorious GMMK 3 HE 3 Pro (25)

Un lucru care s-ar putea să-i deranjeze pe mulți este diferența de preț între GMMK 3 HE și GMMK 2. Cât timp varianta anterioară costa mai puțin de 600 de lei, prețul modelului de față este de 1.200 de lei, ceea ce o încadrează ușor în categoria high-end. Nu-i tocmai ieftină, și tocmai de aceea nu este o tastatură pe care o pot recomanda utilizatorului de rând, chiar dacă este incredibil de utilă în orice situație. Consider că aceasta este o tastatură tocmai bună pentru cei care vor să facă din gaming sau streaming o carieră și care au nevoie de ce e mai bun pe piață ca să obțină performanțele dorite.

Dacă ești dispus să tratezi Glorious GMMK 3 HE ca pe o investiție de viitor, then go for it. Sunt convins de faptul că aceasta o să fie genul acela de tastatură care le oferă un boost de performanță gamerilor și care va face din experiența de joc ceva mult mai interesant și mai plăcut.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button