ReviewsGaming

Glorious GMMK Pro și GMMK 2 – tastaturi la limita dintre custom și prebuild (review)

Încă sunt de părere că nu există tastatura perfectă. Indiferent de cât de scumpă e, ce funcții are și cât de bine este construită, mereu găsesc câte ceva de care să mă leg la fiecare tastatură care ne trece pragul la teste, de la switch-uri slabe la o conexiune șubredă, de la taste de proastă calitate până la flex în șasiu. O soluție pentru aceste probleme ar fi să îți construiești tu singur o tastatură custom, un stil care prinde din ce în ce mai mult avânt printre pasionați dar care tot rămâne rezervat celor care fac asta din plăcere, în timp ce gamerii obișnuiți care vor ceva nou sunt nevoiți să cumpere de la brand-uri deja consacrate cum ar fi Logitech, Razer sau Corsair.

Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe deoarece Glorious, un nume relativ nou în spațiul de periferice, vrea să aducă modularitatea și calitatea unei tastaturi custom pentru oricine e dispus să plătească pentru ea. Astfel, astăzi în teste avem două modele de la Glorious, magnifica GMMK Pro și mai accesibila dar tot interesanta GMMK 2, și le vom diseca împreună pe parcursul acestui material ca să vedem dacă merită într-adevăr să te avânți și tu în lumea asta a tastaturilor custom.

GMMK Pro

Începem cu cea mai scumpă, și totodată cea mai interesantă dintre cele două, GMMK Pro. Ca orice tastatură pentru gaming care se respectă, vine într-un format mai mic de 75%, care dă la schimb numpad-ul și câteva taste din rândul Home pentru mai mult spațiu pe birou pentru mouse. Este un troc binevenit din punctul meu de vedere, ținând cont că nu lucrez prea mult cu cifre în general iar spațiul extra ocupat de numpad doar îmi îngreunează viața. Știu și persoane care jură că nu ar renunța la cifrele alea niciodată, dar GMMK Pro are un frate mai mic și cu numpad, deci dacă te numeri și tu printre ei, aruncă un ochi pe următoarea tastatură din articol, care vine cu așa ceva.

Glorious GMMK Pro (11)

Revenind la oile noastre, cei de la Glorious au construit GMMK Pro cu simț de răspundere, și sincer să vă spun am avut un șoc imens atunci când am pus prima oară mâna pe ea. Este construită în întregime din metal, deci se simte foarte bine la atingere, dar asta înseamnă că este și a naibii de grea. Chiar și pentru un băiat sănătos ca mine, e destul de greu să o ridici de pe birou cu o singură mână, și nu am remarcat urmă de flex în șasiu indiferent de cât de tare am apăsat pe ea.

Poate că unii vor strâmba din nas instant la auzul că tastatura este grea cât un tanc, dar chestia asta nu e o problemă pentru mine. Ca să fiu sincer cu voi, nu îmi aduc aminte ultima oară când am fost nevoit să mut tastatura de pe birou, iar în majoritatea timpului ea stă nemișcată pe mousepad. Asta se aplică și atunci când vorbim despre conexiune, iar GMMK Pro nu are deloc suport pentru wireless și merge exclusiv pe fir.

Glorious GMMK Pro (11)

Din nou, nu mi se pare un capăt de țară atunci când vorbim despre o tastatură. Sunt primul care spune că dacă ești în căutare de un mouse sau o pereche de căști noua, go wireless. Este mult mai comod, mai ales că mouse-ul îl miști constant de colo-colo pe birou iar căștile le ții pe cap mereu când te joci. Dar de ce are nevoie o tastatură de wireless? Doar ca să ai ceva în plus de încărcat? Sau, și mai bine, să o ții tot timpul conectată la cablu în așa fel încât să nu îți bați capul cu asta niciodată. But at that point, mai merită diferența de bani pentru o tastatură fără fir? Eu zic că nu.

În discuția asta nici măcar nu intră timpii de răspuns sau problemele de conexiune în sine, alea sunt separate, ci doar bătaia de cap extra pe care o tastatură wireless ți-o poate cauza. Dacă ai un use case în care te vezi nevoit să iei tastatura de pe birou constant, poate pentru a o folosi din pat ziua și pe birou seara, atunci pot să înțeleg. Dar cred eu că oamenii care au nevoie de asta nu sunt mulți la număr, iar majoritatea gamerilor ar beneficia mai mult de o tastatură pe fir decât de una wireless.

Glorious GMMK Pro (11)

Am deviat puțin de la subiect pentru că am vrut să îmi spun clar și răspicat punctul de vedere în ceea ce privește veșnicul debate „wired sau wireless”, dar oricum ar fi, cert e că GMMK Pro nu doar că merge exclusiv pe fir, ci în pachet primești și un cablu împletit extrem de gros și de robust. Dar chiar, dacăt tot am menționat de asta, ce primești în pachet? Ei bine, aici răspunsul e puțin mai complicat, dintr-un singur motiv.

Fiind o tastatură la granița dintre custom și normală, GMMK Pro poate fi achiziționată în două variante distincte: una prebuild, care vine în cutie cu toate accesoriile, switch-urile și componentele de care ai nevoie, gata montate pe șasiu, și există și o variantă barebones, adică doar șasiul și PCB-ul, peste care poți adăuga tu ce switch-uri, stabilizatoare, taste și plăci vrei. Noi am primit în teste varianta prebuild care include tot ce ai nevoie, inclusiv pensete pentru a schimba tastele și switch-urile, deci asupra ei ne vom concentra, dar e bine să știi că există și o variantă mai pe „do-it-yourself” așa.

Glorious GMMK Pro (11)

Astea fiind zise, grație faptului că switch-urile sunt hotswappable (adică le poți scoate și înlocui așa cum faci și cu tastele de deasupra lor), îți poți alege ce versiune de switch-uri preferi, de la clasicele roșii gândite pentru jocuri până la tradiționalele albastre (aici verzi) numai bune pentru scris. Eu am optat pentru un set de switch-uri Panda tactile, după preferințele mele, dar oricum ar fi e de menționat că toate vin prelubrifiate din fabrică, deci nu trebuie să faci tu asta, decât dacă vrei.

Switch-urile Panda sunt o plăcere de folosit, și am remarcat faptul că sunt surprinzător de plăcute la scris. Bump-ul tactil este prezent din plin dar nu incomodează, probabil datorită lubrifierii, iar sunetul este și el extrem de plăcut. Este una dintre cele mai „thocky” tastaturi pe care le-am folosit vreodată, iar dacă nu știi ce înseamnă termenul ăla fă-ți un serviciu și caută-l pe YouTube, ca să vezi cum ar trebui să sune o tastatură adevărată.

Glorious GMMK Pro (11)

Unicul dezavantaj pe care l-am observat atunci când vine vorba despre aceste switch-uri este că nu sunt transparente, ceea ce duce la o iluminare mai slabă prin comparație cu celelalte modele care sunt făcute din plastic transparent. Nu e un capăt de țară, și oricum există toate șansele ca tastele pe care vrei să le instalezi nici să nu fie gândite pentru asta, dar dacă vrei cât mai mult bling cu putință mai bine te-ai orienta către alte variante.

Cât despre experiență în sine, sunt foarte puține lucruri pe care i le pot reproșa lui Glorious GMMK Pro. Aproape toate tastele se simt divin și a fost o plăcere să scriu mult pe ea. Sunetul este și el glorios aș putea spune, grație pad-urilor de spumă care se află în construcție, dedesubtul switch-urilor, dar și al switch-urilor în sine care nu sunt deloc gălăgioase. Dar cum sunt cârcotaș din fire, am remarcat faptul că tasta Space în particular are un sunet nu la fel de plăcut, și sună cumva a gol. Asta poate fi remediat ușor cu niște bureți de spumă gândiți special pentru asta, dar nu sunt incluși în pachet și va trebui să îi procuri singur.

Glorious GMMK Pro (11)

Indiferent că am ales să mă joc pe rupte sau să scriu mii de cuvinte in one sitting pentru muncă, switch-urile Panda s-au descurcat de minune și le recomand oricui vrea ceva între liniaritatea switch-urilor roșii și zgomotul celor albastre. Sunt un drum de mijloc perfect, iar mai ales modelul ăsta pre-lubrifiat funcționează perfect.

De controlul iluminării și de macro-uri se ocupă aplicația Glorious Core care, deși relativ spartană în funcții comparativ cu alde Razer Synapse sau Logitech G HUB, a funcționat bine și pare să fie și extrem de fiabilă. Nu am avut probleme să îmi fie uitate setările între restarturi, așa cum a fost cazul cu Synapse și G HUB în trecut, deci mă declar mulțumit.

Concluzie GMMK Pro

În final, trebuie să vorbim și despre preț, poate cel mai mare minus al acestei tastaturi. În varianta pre-build pe care am primit-o noi la teste, GMMK Pro costă un eye-watering 1.800 de lei. Iar asta de pe site-ul oficial, dacă vrei să o cumperi de la retaileri obișnuiți de la noi gen Altex sau EvoMag, atunci așteaptă-te să plătești 2.000 de lei pentru ea. Sigur, vine și cu un suport pentru încheietură foarte moale și plăcut în cutie, dar tot mi se pare un scor cam greu de înghițit pentru o tastatură.

Glorious GMMK Pro (11)

Cu toate astea, dacă vrei una dintre cele mai bune experiențe de tastat pe care le poți cumpăra, GMMK Pro este un pretendent serios de luat în calcul. Cealaltă variantă ar fi să te avânți tu în lumea tastaturilor complet custom, dar nu toți sunt dispuși să facă asta. Iar pentru oamenii de genul există GMMK Pro.

GMMK 2

Acum că am terminat cu sora mai mare, hai să trecem și la mezina GMMK 2. Varianta pe care am testat-o, spre deosebire de GMMK Pro este una aproape full size, mai exact 96%. Ce înseamnă acest procentaj? Că vine cu ceva mai puține butoane decât cele clasice, dar tot dispune de Numpad, lipsind doar tastele de genul Scroll Lock și Pause din rândul Home. Nu cred că o să deranjeze pe cineva lipsa acestora, din moment ce nu prea cunosc oameni ce le folosesc prea mult, dar care în schimb adoră faptul că avem un Numpad. Nu mă refer aici neapărat la gamerii ce folosesc PC-ul doar pentru jocuri, ci la oamenii care își mai folosesc din când în când tastatura și pentru muncă.

Glorious GMMK2 (3)

Dacă, în schimb, consideri că nu ai nevoie de Numpad și doar face tastatura mai mare și mai grea, atunci poți alege una din versiunile GMMK 2 de 65%, respectiv 75%. Eu am mizat pe versiunea asta ceva mai masivă dar care oferă o paralelă clară față de GMMK Pro, pe care am avut-o în versiunea sa de 75%, deci, fără Numpad.

Chiar dacă această tastatură are dimensiuni ceva mai mari decât GMMK Pro, asta nu înseamnă că și greutatea ei este mai mare, fiind cu aproximativ 300 de grame mai ușoară. A nu se înțelege greșit, chiar dacă mai lightweight decât sora sa, GMMK 2 tot este destul de grea comparativ cu majoritatea tastaturilor pe care le-am mai folosit în ultimul timp, deci ridicatul de pe birou cu o singură mână ar putea reprezenta un efort semnificativ.

Glorious GMMK2 (3)

Diferența de greutate între cele două vine din faptul că ele au bottom frame-urile făcute din materiale diferite. În timp ce GMMK Pro a venit construită complet din aluminiu, aici doar frame-ul superior este făcut din acest material, cel inferior fiind unul de plastic.

Un lucru pe care l-au avut cele două în comun a fost că ambele au venit pre-built, deci nici aici nu veți vedea o tastatură barebones pe care am montat-o eu după cum mă taie capul. Keep in mind că switch-urile sunt tot hotswappable, deci dacă vrei, poți să le schimbi la fel de ușor ca pe taste-n sine chiar dacă nu ai vrut din prima o tastatură custom.

Glorious GMMK2 (3)

Pentru GMMK 2 n-am ales switch-urile Panda, în schimb au fost folosite cele Fox lineare. Sunt din acelea roșii clasice, deci fără bump-ul prezent pe Panda, implicit fiind și ceva mai silențioase. Vin prelubrifiate deci no worries on that part, și se simt grozav la scris și joacă. Distanța pe care trebuie să o parcurgi pentru a înregistra o apăsare nu este prea mare și implicit timpul de răspuns este bun, o caracteristică intrinsecă switch-urilor roșii, și fie că ești gamer sau scriitor, sunt sigur că vei aprecia modelul ăsta.

Pe partea de feeling în momentul în care o folosești mă declar mulțumit. Am folosit tastatura nu doar pentru gaming, ci și pentru a scrie articole sau a face alte treburi legate de uzul meu de zi cu zi al unui PC. Cât timp nu s-a simțit la fel de bine ca Pro-ul, tastele nu mi-au obosit degetele prin rigiditatea lor și nici zgomotul acestora nu m-a deranjat, ba chiar mai mult, pot spune că se aude chiar plăcut.

Glorious GMMK2 (3)

Poate este vorba și de preferința mea când vine vorba de switch-uri, fiind un fan mai mare al modelului Panda comparativ cu acestea so take it with a grain of salt. Overall, chair dacă nu s-a ridicat la nivelul lui GMMK Pro (care-i și considerabil mai scumpă so keep that in mind also), tot consider că e o tastatură de care trebuie ținut cont atunci când vrei să ți-o înlocuiești pe cea veche.

GMMK 2 poate fi folosită doar wired, chiar dacă cablul său este detașabil. În caz că cineva nu-și dorește încă un cablu pe birou, îmi pare rău. Am vorbit o grămadă despre opinia mea pe acest subiect ceva mai sus așa că nu o să repet polologhia și aici. La fel ca și înainte, nu m-a deranjat cu nimic că nu are funcție wireless și chiar dacă o avea, mă îndoiesc că mă foloseam de aceasta. Cablul este tot unul împletit foarte gros ce oferă protecție suficientă firelor ce se află în interiorul său.

Concluzie GMMK2

Un lucru pe care îl prefer în cazul acesteia, în detrimentul tastaturii despre care am vorbit anterior este prețul. Costul de 560 de lei este considerabil mai mic decât uriașa sumă (pentru o tastatură) de 1.800 de lei pe care trebuie să o dai atunci când îți cumperi tastatura GMMK Pro. Hell, consider că de banii ăia, dacă urmărești puțin reducerile de sezon și cele mai bune oferte, poți să-ți cumperi un set complet de periferice decente care își fac treaba bine.

Glorious GMMK2 (3)

Vă recunosc, nu sunt cel mai potent financiar gamer și nu știu dacă sunt chiar atât de dispus să aloc o sumă formată din 4 cifre pentru o tastatură, fie ea și una de top. Personal, GMMK 2 este mai apropriată de așteptările pe care le am legate de o tastatură și bugetul pe care îl aloc pentru una. Așadar, acest detaliu împreună cu cele menționate mai sus fac din Glorious GMMK 2 un produs foarte bun, mai ales din punctul de vedere al raportului calitate-preț.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button