
Am aflat deja despre Galaxy S26 Ultra că ar putea repara multe dintre păcatele actualului flaghship S25 Ultra, de la capacitatea sub așteptări a bateriei și până la capabilitățile foto considerate insuficiente pentru un vârf de gamă semnat un brand smartphone foarte cunoscut și popular. Dar probabil că puțini s-ar aștepta ca Samsung să abandoneze dintr-o dată atitudinea de „schimbăm orice, dar să rămână la fel”, livrând cumpărătorilor tocmai dotările extravagante întâlnite deja la producătorii rivali.
Mă refer, desigur, la noul REDMAGIC 10 Pro și a sa cameră frontală complet invizibilă în timp ce folosești telefonul. Știm deja cum arată și ar fi foarte bine, dacă n-ar veni cu compromisul unei penalizări masive în ce privește calitatea imaginilor obținute. Dar dacă totuși vrei să participi la apeluri video sau să obții câteva selfie-uri, se presupune că ești gamer și nu te deranjează prea mult calitatea imaginii la nivelul unui webcam pentru PC. Însă cu totul altfel se pune problema dacă plătești 1440 euro pe un telefon premium și te aștepți să ai parte tot de o experiență pe măsură. Așa că scepticismul la adresa celui mai recent zvon despre camera frontală oferită pe S26 Ultra este cumva justificat.
Cert este că producători smartphone de prim rang, precum Apple și Samsung, obișnuiesc să dezvolte mai multe versiuni-candidat pentru dispozitive de mare interes, încercând diferite concepte de design și inovații cu potențial, dar riscante, identificând puncte forte dar și potențiale dezavantaje. În cele din urmă, unul dintre dispozitivele-prototip primește undă verde pentru producția de serie.
Dacă se materializează, un Galaxy S26 Ultra cu under-screen camera s-ar potrivi perfect cu narativul actual preferat de Samsung, axat pe minimalism și selectarea unor formule de design cât mai ușor de acceptat pentru „cumpărătorul mediu”. Știți voi, culori neutre care să nu supere pe nimeni, aspect exterior de „generic-phone” excutat la perfecție, la care să nu ai ce critica, nici dacă ai vrea. Așa că un ecran de-jur-împrejur și fără perforație vizibilă pentru camera frontală ar putea fi de-a dreptul irezistibil pentru acea categorie de utilizatori „educați” deja de Samsung pentru a cumpăra experiența Galaxy (AI), unde partea de software este mai importantă decât cea de hardware. Și dacă te gândești cât de mult a evoluat partea de procesare imagine asistată de AI, atunci ipoteza unui Galaxy S26 Ultra cu screen camera devine cât se poate de plauzibilă.
Merită reamintit că Samsung experimentează de mult timp cu ascunderea camerei frontale sub suprafața activă a ecranului, chiar oferind această dotare pe un produs comercial – Galaxy Z Fold 3. Doar că la acel moment, în anul 2021, telefoanele pliabile încă reprezentau ceva foarte nou și nimeni nu ar fi pierdut timpul criticând performanțele mediocre livrate de camera frontală a unui telefon perceput drept inovator.