ȘtiriTech&IT

Frigiderul e gol, dar reclamele afișate țin de foame? Noile modele de frigidere Samsung, panouri publicitare în locuință

Dacă ți-a trecut recent prin gând sa-ți comanzi unul dintre noile modele Smart Fridge de frigidere Samsung compatibile cu ecosistemul Family Hub, află că ecranul montat pe ușa frigiderului nu e doar pentru cumpărături rapide, atunci când se termină laptele sau proviziile de legume.

Samsung testează în aceste zile o actualizare pentru software-ul Family Hub, transformând frigiderele utilizatorilor din Statele Unite în veritabile panouri publicitare. Culmea, instalate pe banii tăi și în propria locuință.

Deși a confirmat desfășurarea unui proiect-pilot, producătorul sud-coreean a oferit doar răspunsuri evazive pe tema noi întrebuințări Cover Screen:

Samsung se angajează să inoveze și să îmbunătățească valoarea zilnică pentru clienții noștri de electrocasnice. Ca parte a eforturilor noastre continue de a consolida această valoare, derulăm un program pilot pentru a oferi promoții și reclame atent selecționate pentru anumite modele de frigidere Samsung Family Hub pe piața americană.

Ca parte a acestui program pilot, anumite modele de frigidere Samsung vândute în SUA și compatibile cu ecosistemul Family Hub vor primi o actualizare de software prin rețea (OTN) cu Termeni și condiții (T&C) și Notificare privind confidențialitatea (PN). Pe anumite ecrane de copertă ale frigiderelor Family Hub vor apărea reclame. Ecranul de copertă apare atunci când un ecran Family Hub este inactiv. Formatul de design al reclamelor se poate modifica în funcție de opțiunile de personalizare Family Hub pentru ecranul de copertă, iar reclamele nu vor apărea atunci când ecranul de copertă afișează Modul artistic sau albume de imagini.

frigidere Samsung

Reclamele pot fi închise pe ecranele de copertă unde sunt afișate reclame, ceea ce înseamnă că anumite reclame nu vor mai apărea în perioada campaniei.”

Cum ar fi, nu era de ajuns că trebuie să te „lupți” cu reclamele din fața PC-ului, sau în timp ce butonezi telefonul, acum trebuie să le închizi manual și de pe ușa frigiderului.

Potrivit actualei campanii, anumite modele de frigidere Samsung inteligente (unele cu preț de 1800 dolari) vor afișa „promoții și reclame selectate” atunci când ecranul Family Hub (adică afișajul de pe ușă) este inactiv. În traducere, funcționalitatea actuală a frigiderului nu este afectată, dar atunci când nu interacționezi cu ecranul tactil reclamele au prioritate.

O modalitate prin care poți „fenta” sistemul este să activezi funcționalitatea Cover Screen, încărcând pozele tale de familie pe care să le vezi redate pe ușa frigiderului. Cum ar fi, adio magneți cumpărați din vacanța din Grecia, acum avem poze reale făcute cu telefonul.

Potrivit jurnalului de modificări inclus cu cea mai recentă versiune de software, reclamele vor fi afișate pe ecranul de copertă pentru temele Vreme, Culoare și Tablou zilnic, în timp ce ecranul de copertă pentru temele Artă și Galerie nu va afișa reclame.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button