CommunityRSS PaginaDeMedia

„Instagram for Children” este soluția Facebook pentru un mediu virtual sigur (?)

Internetul, deci Instagram, poate fi atât cel mai interesant concept al omenirii, cât și cel mai stupid mod de a-ți pierde neuronii. Poate că mulți își dau seama de aspectul ăsta, atunci când se gândesc la cele mai bune metode prin care să-și protejeze odraslele de efectele nocive ale social media, implicit ale Internetului. Avem metode de parental control pe foarte multe platforme, inclusiv pe YouTube, dar cei mici tot fac pe dracu’-n patru și reușesc uneori să capete acces nerestricționat, fie pentru că aplicațiile respective au parental control făcut pe genunchi, fie pentru că părinții sunt iresponsabili.

Dar asta este altă poveste. Mai nou, Facebook intenționează să dezvolte un așa-numit Instagram For Kids, sau, mai bine zis, un tip de Instagram unde cei sub 13 ani vor putea să…Să-și vadă de interesele lor aferente unui copil de 13 ani…Cred Ideea îi aparține lui Vishal Shah, din cadrul departamentului axat pe Instagram. Acest proiect va fi dezvoltat sub supravegherea marelui șef de trib de la Instagram, Adam Mosseri, și a lui Pavni Diwanji, care s-a ocupat cu YouTube Kids și cu alte servicii adresate celor mici. Postarea oficială și-a făcut loc pe net odată ce Instagram a venit cu noi moduri de a monitoriza și controla accesul copiilor sub 13 ani la platforma social media.

Mă bucur să anunț că ne mobilizăm să creăm un spațiu potrivit pentru adolescenți. O astfel de versiune a Instagram a devenit prioritatea noastră numărul unu. Vom pune bazele unei noi interacțiuni în cadrul Community Product Group, concentrându-ne pe două aspecte: a) grăbirea procesului de securizare a integrității și a intimității ca să oferim cel mai bun mediu pentru cei tineri și b) dezvoltarea unei versiuni de Instagram care le va da pentru prima oară voie copiilor sub 13 ani să folosească această platformă. Vishal Shah

Tutorial „cum să hackuiești Instagram age check?”

Înainte, cei mici puteau să folosească o dată de naștere falsă pentru a putea utiliza aplicația. Acum, Instagram și-a dat seama de asta și, cică, dezvoltă niște algoritmi și procese de machine learning care să-i prindă cu mâța-n sac pe cei mici. Dar la cât de amețit, radical și prost optimizat este AI-ul Facebook (v-o spun din experiență), nu m-ar mira ca și adulții să fie confundați cu un țânc de 13 ani.

La polul opus, platforma are grijă și ca adulții să stea cuminți. Aceștia nu vor mai putea trimite mesaje minorilor care nu le mai urmăresc profilurile. Și asta în baza unei „tehnologii” de recunoaștere, poate chiar acel AI tembel care suspendă conturile de Facebook după cum bate vântul. În plus, adulților nu le vor mai apărea profilurile minorilor/adolescenților la secțiunile Suggested, Reels sau Explore. care oricum au dispărut de pe Instagram Lite.

Instagramul celor mici s-ar putea comporta exact ca Facebook Messenger-ul celor mici, doar că, aici, echipa recunoaște că este mult de muncă. Această variantă vrea să ofere transparență și control, pentru ca minorii și adolescenții să comunice într-un spațiu sigur și plăcut. Hah hah, spațiu sigur și plăcut, pe Internet. Hah, hah.

 

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button