GamingPC&Consoles

Este oficial: Microsoft a cumpărat Activision-Blizzard!

După luni de zile de piedici și provocări, Microsoft au finalizat cea mai mare achiziție din gaming, în valoare de 68,7 miliarde de dolari! După ce în aprilie autoritatea de reglementare a competiției din Marea Britanie (CMA) a blocat tranzacția pe motiv că Microsoft ar avea un avantaj prea mare în fața competitorilor în spațiul de cloud gaming, britanicii au dat undă verde și astfel, proprietățile Activision-Blizzard sunt acum sub tutela Microsoft.

Dar ăsta nu a fost singurul hop pe care gigantul american a trebuit să îl sară, pentru că atât FTC (autoritățile de reglementare din SUA) cât și Sony, competitorul direct al Xbox când vine vorba de jocuri, s-au opus vehement la început. Între timp însă, Microsoft au reușit să bată FTC în instanță și să-i îmbuneze pe cei de la Sony cu un acord care asigură că jocurile Call of Duty vor ajunge și pe consolele PlayStation în următorii 10 ani.

Ce înseamnă asta pentru noi? Ei bine, conform unui blog post oficial Xbox scris chiar de Phil Spencer, CEO-ul Xbox, procesul de a aduce titlurile Activision-Blizzard pe Game Pass. Nu avem și exemple propriu-zise, dar intuiția mea spune că titluri precum Call of Duty, Warcraft III Reforged și Diablo 4 își vor face locul cu siguranță pe platformă, mai devreme sau mai târziu. Cei de la Xbox au lansat inclusiv un trailer interesant în care anunță vestea cea mare.

Cât despre Bobby Kotick, CEO-ul Activision, acesta a confirmat că va rămâne la cârma companiei până la finalul anului. Ce se va întâmpla după este neclar, dar vestea că el va pleca este una care îi bucură pe mulți, ținând cont de câte ori și-a demonstrat Kotick lăcomia atunci când vine vorba despre monetizarea proiectelor dezvoltatorului.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button