PC&Consoles

Heroes of the Storm 2.0 a fost lansat, iar D.Va este pe drum

Cea mai nouă variantă a lui Heroes of the Storm a fost lansată în această dimineață. Nu schimbă nimic în ceea ce privește gameplay-ul, dar modifică drastic restul jocului.

De acum înainte progresia nu mai este oribil de lentă și nesatisfăcătoare, înlocuind grind-ul tragic și prețurile gigantice de la skin-uri și eroi, în stil Hearthstone, cu numeroase recompense ce pot pica din cutii la fiecare creștere în nivel, ca la Overwatch.

Mai mult de atât, cu această ocazie a fost anunțat și care va fi următorul erou al jocului. După Genji, care doar ce-a fost adăugat, Heroes of the Storm va primi și o D.Va. Aș dori să menționez că avem deja mai multe personaje jucabile de Overwatch decât personaje din Diablo 2. Evident, Blizzard pune un accent mare pe noul joc, fiind mai popular în acest moment.

Dar poate peste un an sau doi, când se mai calmează fervoarea, se vor gândi să adauge și personaje care chiar ar fi amuzante, cum ar fi Deckard Cain. Sau poate pe Griswold, i-ar putea face una din ultimate forma sa de zombie. Sau, și mai bine, pe Wirt, care ar putea fura picioarele celorlalte personaje, ca răzbunare. Ar fi frumos dacă ar integra astfel de personaje chiar mai devreme, fiindcă în acest ritm se transformă în Overwatch MOBA.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button