GamingRSS PaginaDeMedia

EA vine cu planuri pentru un univers Battlefield interconectat

Fortnite, Assassin’s Creed, Far Cry și, mai nou, Battlefield. Cam acestea ar fi printre cele mai importante francize care își întâmpină jucătorii într-un univers complex și interconectat. Am văzut asta în termenii cei mai simpliști la Fortnite, lucrurile s-au nuanțat puțin mai mult în ceea ce privește AC Infinity, iar acum EA vrea să pompeze și mai multe resurse în studiouri pentru a-și vedea viziunea îndeplinită.

Publisher-ul nu pare să fi fost prea zdruncinat de valul de recenzii negative care s-a abătut asupra lui Battlefield 2042, astfel încât avem în fața ochilor un anunț important: „Ca întreg, suntem întru totul dedicați lui Battlefield, iar împreună ne dorim să-i cultivăm potențialul enorm.”

Mai multe studiouri din Statele Unite și din Europa au început deja să lucreze la viitorul celebrei francize și ghici ce, Battlefield Mobile se află printre punctele de interes ale acestui univers. De acum înainte, Vince Zampella de la Respawn Entertainment va fi responsabil cu seria BF. Acesta va continua să se ocupe și de proiectele dezvoltate de Respawn, dar a „luat sub aripa sa” și studioul din Los Angeles al DICE. Într-un fel, aș putea spune că Battlefield se va îndrepta spre culmi mărețe, dacă ne gândim că Zampella este tatăl primului Call of Duty și a lucrat intens la Titanfall și la jocurile Medal of Honor.

Intenționăm să creăm un univers Battlefield, adică unul cu mai multe proiecte interconectate, unde jucătorul este piesa principală din acest puzzle. Vom continua să facem BF 2042 mai mare și mai bun, vom explora noi experiențe și strategii pentru a putea consolida fundația pe baza căreia le vom oferi jucătorilor experiențe deosebite!

Care sunt celelalte forțe de pe baricade care vor lucra la universul Battlefield?

În afară de principalul DICE și de noul șef de trib Vince Zampella, garda de onoare va fi formată și din Byron Beede (veteran la Call of Duty, angajat drept general manager la Battlefield), Ripple Effect și Marcus Lehto, designer-ul lui Halo care și-a deschis un studio nou.

Aceștia se vor ocupa în primă fază cu suportul pentru Battlefield 2042. Astfel, DICE va avea destule mâini de ajutor pentru a scoate jocul din groapă, iar îmbunătățirile, sper eu, nu vor întârzia să apară. Dezvoltatorul lui BF 2042 a început deja să introducă patch-uri care rezolvă o bună parte din bug-uri și din problemele cu interfața.

În cele din urmă, Battlefield este o serie genială, și nu de puține ori am căscat gura în fața puterii motorului grafic Frostbite. Primele sale iterații s-au făcut remarcate încă de pe vremea lui Bad Company, în 2008, iar cu tehnologiile de ultimă generație, nu pot decât să prevăd un viitor strălucit pentru acest rival al lui Call of Duty. Exlcuzând faptul că 2042 a dat nițel cu bâta în baltă, oricum.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button