Mai nou, DOOM rulează și pe un bec inteligent de la Ikea

După ce am văzut cum te poți juca DOOM pe oile din Minecraft, pe frigidere inteligente, pe display-urile plăcilor de bază, pe calculatoare de buzunar, pe calculatoare alimentate de cartofi și pe teste de sarcină, ce rost ar avea să nu-l faci să ruleze și pe un bec inteligent de la Ikea?
Iată cum iese la iveală creativitatea pasionaților de jocuri și tehnologie, în contexte care mai de care mai haioase. Un soi de nostalgie, o glorie apusă a hardware-ului și al gaming-ului old school, dar recreat în cele mai dubioase moduri. Așa că tipul ăsta și-a dat seama că anul 2021 îi permite unui joc din 1993 să ruleze pe (aproape) tot ceea ce are măcar un microprocesor.
Vedeta zilei? Un smart bulb Trådfri GU10 345 RGB LED, care a dus de unul singur o versiune modificată a primului joc DOOM. Bine, „a dus de unul singur” este puțin cu dus și întors. În teorie, becul a fost cel care a suportat povara tragicomică în numele științei, dar a fost nevoie de un display și de niște butoane, din moment ce beculețul este dezbrăcat la capitolul acesta.
Utilizatorul Next-Hack a reușit această performanță utilizând mica placă MGM210L RF care se ocupă cu trăsăturile „inteligente” ale becului. Astfel, DOOM a putut fi jucat pe 108KB de RAM. Iar distracția nu se oprește aici. De fapt, poți să te joci în mult mai multe moduri cu această idee, pentru că poți să faci în așa fel încât să adaugi și niște stocare extra, să adaugi sunet. A, și partea cea mai tare. Procesorul becului are destui cai-putere încât să ruleze și varianta clasică și nemodificată a lui DOOM din 1993. Trăiască Thomas Edison?