GamingPC&Consoles

Cum ar fi arătat Half-Life 2: Episode 4 dezvoltat de Arkane Studios înainte de Dishonored?

Half-Life este o serie de jocuri legendară care și-a solidificat poziția de icon al industriei pentru mult-mult timp de-acum înainte. Dar pe cât de populară este seria și indiferent de cât de bine a fost primită, odată cu Half-Life 2: Episode 2, aventurile lui Gordon Freeman au fost puse pe hold… și încă așteptăm cu sufletul la gură o continuare demnă de renumele seriei. Însă a existat o vreme în care Valve a explorat mai mult universul acestui joc și a vrut să îl extindă mai mult decât a făcut-o.

Înainte ca Arkane Studios să dea naștere unor jocuri precum Dishonored și Deathloop, o colaborare cu Valve avea să aducă la viață un proiect numit Ravenholm: un spin-off al seriei legendare. Probabil ați intuit deja că acest joc nu a fost terminat niciodată iar tot ce ne-a rămas din el este un documentar realizat de Noclip, un canal de YouTube dedicat poveștilor din lumea jocurilor video.

Documentarul lansat în 2020 ne vorbea despre mai multe jocuri anulate de către cei de la Arkane: The Crossing, LMNO și Ravenholm. Acesta din urmă a fost însă cel mai mare motiv de fascinație pentru toți spectatorii, iar cererea pentru și mai multe imagini și informații despre proiect a început să explodeze. Răspunsul a venit într-un final, iar cel mai nou video încărcat pe canal ne oferă o privire mai amănunțită la jocul plasat în universul Half-Life.

Ceea ce putem vedea este o versiune încă neterminată a jocului, fără cine știe ce finisaje, pe care cei de la Arkane urmau să le-o prezinte oamenilor de la Valve. Și trebuie să recunosc că momentele ca ăsta sunt rare, mai ales când vorbim despre jocuri care nu au apucat lumina zilei.

Ravenholm este unul dintre episoadele pierdute ale lui Half-Life 2

Pentru cei care vor puțin context pentru ceea ce urmează să urmărească, o să fac o scurtă recapitulare. Numele de Ravenholm vine de la denumirea unui sat în care ajungi de-a lungul poveștii lui Half-Life 2. Aici îl întâlnești pe Father Grigori, unul dintre personajele destul de îndrăgite de fanii francizei. Alături de acesta pornești într-o aventură care ar fi trebuit să fie cumva, cel de-al patrulea episod al jocului și acțiunea ar fi fost plastă undeva între jocul principal și Episode Two.

În timp ce Gordon Freeman și Alyx duc povestea principală mai departe, firul narativ pe care-l urmărește Ravenholm te pune în pielea lui Adrian Shephard, protagonistul din Half-Life: Opposing Forces. Misiunea lui Father Grigori este să te ajute să scapi din Ravenholm, însă acesta este infectat și se transformă într-unul dintre zombii pe care trebuie să îi înfrunți. Bătălia finală ar fi fost purtată între Adrian și o versiune transformată a lui Grigori, însă nu am apucat să jucăm niciodată acest titlu.

După ce am urmărit și eu câteva minute bune de gameplay nu am putut decât să mă întreb ce-ar fi putut fi?! Cum ar fi arătat o lume în care Valve lansa nu doar Half-Life 2: Episode 3, dar și un potențial Episode 4 și spin-off-uri care să îmbogățească și mai mult lore-ul din lumea jocului? Nu cred că avem vreo șansă să vedem jocul acesta terminat vreodată, însă speranța că Gordon Freeman va reveni, într-un final, într-un potențial Half-Life 3 moare ultima.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button