Gaming

Game director-ul Hitman 3 va conduce dezvoltarea lui Crysis 4

Autor: Matei Pană

În afară de faptul că a fost anunțat în ianuarie printr-un teaser trailer, nu am mai primit nicio altă informație despre Crysis 4. Asta până azi, pentru că Twitter-ul oficial Crysis a anunțat game director-ul care se va ocupa de noul joc. Este vorba de Mattias Engström, și dacă numele ăsta vi se pare cumva cunoscut, este pentru că acesta a fost game director al jocului Hitman 3. Engström a lucrat și la primele două jocuri din noua trilogie Hitman, în rolul de level designer. Jocurile din trilogia Hitman  nu sunt singurele la care Engström a lucrat. Înainte, acesta a fost level designer în cadrul Ubisoft, unde a lucrat la jocuri cum ar fi Far Cry 3 și Assassin’s Creed Revelations, iar înainte de asta a lucrat și la seria World in Conflict.

Crysis 4 este un proiect ambițios

Crytek s-a folosit de anunț și pentru a atrage atenția asupra faptului că doresc să recruteze noi oameni. Studioul german face recrutări pentru o multitudine de roluri, printre care art director, game designer și level designer. Având în vedere faptul că este nevoie de oameni în aceste roluri, este clar că vom mai avea destul de mult de așteptat până vom putea pune mâna pe noul joc din seria Crysis.

Pot spune că sunt nerăbdător să aflu următoarele noutăți despre Crysis 4, oricare ar fi ele, mai ales că ultimul joc din serie a apărut în 2012, deci este de așteptat ca viziunea dezvoltatorilor în legătură cu jocul să se fi schimbat drastic în acești zece ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button