
O imagine a încins internetul zilele acestea, luată în cadrul unei prezentări a companiei China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobilă din lume. Imaginea dezvăluie numele noilor telefoane din seria iPhone, pe care Apple ar trebui să le anunțe săptămâna aceasta.
Știu că doar ce și-a făcut apariția o știre similară, care sugera alte nume, dar cea de față pare a fi ceva mai concretă. Conform imaginii, vom avea parte de trei modele noi de iPhone anul acesta. Primul dintre ele, cel mai mare, are o diagonală de 6.5 inch și se va numi iPhone XS Plus. Acesta avea listat același preț folosit până acum pentru iPhone X, așa că probabil se va regăsi și la noi cam la același preț de aproximativ 1000 de dolari/euro.
Al doilea telefon este modelul de 5.8 inch, numit iPhone XS, a cărui preț este de aproximativ 875 de dolari/euro. Ambele modele vor avea un ecran de tipul OLED, și probabil vor păstra bretonul tradițional de până acum.
Surpriza a venit sub forma modelului de 6.1 inch. Acesta este ceva mai economic, având un preț de aproximativ 700 de dolar/euro, și se va numi iPhone XC. Spre deosebire de toate celelalte modele, acesta va avea un ecran de tipul LCD, de aici venind și prețul său ceva mai acceptabil.
Detalii complete vom vedea cu siguranță în ziua de 12 septembrie, când Apple va organiza clasicul eveniment de toamnă în care va prezenta noile produse ale companiei. Personal, aștept cu nerăbdare ca Apple să reia de la capăt alfabetul, pentru că tare aș vrea un iPhone HC la care să pun ca sonerie croncănitul unei casete de date.