Days Gone este un titlu pe care, personal, l-am cam trecut cu vederea încă de la prima sa anunțare. Combină motocicliștii și zombii, două subiecte, care chiar dacă m-au pasionat cândva, sunt ca melodiile pop românești din anii 2000. Le-am ascultat când erau în trend, dar le-am lăsat în urmă, doar pentru a-mi aminti o dată la cinci ani câte un vers la întâmplare. Nepotrivită analogie, dar înțelegeți ideea. Când a venit momentul să-i fac review, nu aveam nici cea mai mică idee la ce să mă aștept și sincer, cred că asta a fost un lucru bun. Ce am primit, este un joc interesant, cu mecanici ok, pe care am încercat să-l iubesc, vă spun sincer, dar nu mi-a ieșit și o să vă explic de ce.
Povestea
Povestea din Days Gone este o combinație între realitate și SF și ne aruncă în prezent, în Statele Unite ale Americii, mai exact, în statul Oregon. Se face că guvernul cel rău și viclean a scăpat un virus peste populație care a transformat oamenii și unele animale într-un fel de zombies, ceva mai inteligenți, dar ai naibii de agresivi. Vă sună deja cunoscut? Mă gândeam eu, dar fiți atenți la ce urmează. Tu-ul din joc este Deacon St. John, un motociclist nomad din gruparea Mongrel MC. Probabil cel mai interesant lucru cu privire la Deacon, sau Deek cum vei fi numit pe parcursul poveștii este actorul care îi împrumută vocea și anume Sam Witwer, pe care unii dintre voi s-ar putea să-l recunoașteți din Star Wars: The Force Unleashed.
În primele momente ale poveștii afli că ai și o soție, Sarah. Toate bune și frumoase, dacă aceeași soție n-ar începe partea ei de poveste gata înjunghiată. Alături de Deacon, este Boozer, BFF-ul, sau mai bine spus, camaradul său din club, care te ajută să o duci pe Sarah la un elicopter de evacuare. Aici, Deek are de făcut prima „alegere” iar dintre soție și prietenul rănit, alege să rămână cu cel din urmă pentru a-l proteja, urmând ca mai târziu, toți trei să se reîntâlnească. Ce să mai? O adevărată poveste despre dragoste și camaraderie . Din punctul meu de vedere, povestea este cliseica, foarte previzibilă și încearcă să preia elemente din titluri precum Sons of Anarchy și Left 4 Dead, fără succes însă. Personajele nu prea mi-au plăcut, o mică excepție fiind Deek, cu care fie că am vrut sau nu, a trebuit să mă împrietenesc pentru a progresa în joc. Boozer, Sarah și în mare parte, rednecks cu care te tot întâlnești, nu m-au lăsat decât cu un gust amar.
Pentru poveste, Days Gone obține nota de trecere, un cinci și mergem mai departe.
Gameplay
Pe partea de gameplay, jocul mai spală din păcatele poveștii, oferind un sistem de progresie interesant și câteva caracteristici și mecanici care m-au făcut să stau lipit de el. Singurul gând care mi-a tot venit în minte jucând Days Gone, a fost asemănarea cu Red Dead Redemption 2. Dacă în RDR2, principalul mijloc de transport îți este calul din dotare, pe care trebuie să-l îngrijești și să-l hrănești, în Days Gone, ești tot călăre, doar că pe un motor pe care trebuie să-l repari și să-l alimentezi ca să nu te lase în drum. Un aspect plăcut de altfel, care te obligă să înveți puțin cum să îți administrezi resursele pentru a nu rămâne pe zero. Controlul motocicletei este undeva între adevăr și minciună, încercând să fie realist, pentru a te face să te simți ca pe o bicicletă în cele din urmă . Progresia motorului este destul de satisfăcătoare și vei debloca în timp din ce în ce mai multe upgrade-uri, atât pe partea de performanță, aspect, dar și utilitate. Vei putea căra pe motor și gloanțe de rezervă și alte resurse, îl vei putea vopsi în diferite moduri, iar de la un măgar putere cât are la începutul jocului, spre final te vei alege cu un veritabil chopper.
Modul în care abordezi misiunile este deschis la oferte și ai libertatea de alegere. Fie te transformi în Redneck Rambo care lansează cocktail-uri molotov și gloanțe în toate direcțiile, fie alegi să te furișezi și să-ți elimini adversarii din umbre. La asta ajută și varietatea de arme și accesorii pe care le ai la dispoziție. Dacă vrei să presari moarte peste tot în jurul tău, poți alege un shotgun semi-auto sau un AK-47 și câteva grenade și vei goli foarte ușor o bază inamică. De asemenea, un simplu pistol cu un silencer improvizat, alături de pietrele prezente în permanență în rucsacul tău și cuțitul din ciorap, vor fi perfecte pentru a curăța în liniște o zonă.
Inamicii sunt cam anemici și rareori îți vor pune bețe-n roate, dar compensează prin numărul mare. În joc sunt etichetați ca freakers, așa că nu îi vom confunda cu zombi. Și asta pe bună dreptate. Dacă vei fi atent la cum se manifestă, vei observa că au o rutină anume și vei învăța că este o idee minim proastă să încerci să te bați cu ei pe timp de noapte, lumina fiind kryptonita lor. Nu-s cele mai inteligente creaturi, dar deseori îi vei întâlni în număr mare, iar dacă nu stai bine cu echipamentul, cea mai bună soluție este să dai nitro la motor și să nu te uiți în spate. Te vei mai întâlni cu un cult de fanatici religioși fără prea multă țiglă rămasă pe casă și încă câțiva supraviețuitori, la fel ca și tine, dar focusul rămâne pe nemorți.
Evoluția personajului este și ea prezentă sub formă de skill levels. Vei debloca puncte cu care cumperi diferite abilități, care te fac mai eficient în lupta corp la corp, mai iscusit în ceea ce privește armele și mai conservator cu abilitățile de supraviețuire. Personal am dezvoltat mult abilitățile de ranged combat, întrucât armele de foc te ajută mai mult decât un topor în lupta cu mai mult de doi-trei inamici.
Pentru gameplay, ridic nivelul și îi dau lui Days Gone un opt, după care mergem mai departe spre grafică și prezentarea generală a jocului.
Grafică și Prezentare
Știu că poate fi o părere mai nepopulară, dar nu-mi place grafica din Days Gone. Imaginea pare să aibă un filtru galben peste ea, probabil pentru a da impresia de scenariu post-apocaliptic, dar nu face decât să fie ștearsă. Nu doar o dată texturile efectiv apăreau pe parcursul cinematicelor sau a gameplay-ului și am avut ocazia să văd chiar și artefacte. Un framerate care a picat sub 30 pe alocuri și chiar vreo două-trei momente în care jocul a înghețat, îmi dau impresia de lucru nefinisat și mă fac să cred că joc un Early Acces, nu un titlu de 60 de euro. Alt lucru foarte deranjant care ține tot de grafică și optimizare este Field of View-ul care mi s-a părut mult prea mic și m-a făcut să cred tot timpul că îi suflu lui Deek în ceafă.
Într-adevăr, nu pot să nu laud anumite cadre în care piscurile înzăpezite se văd fenomenal și întâlnirile cu sălbăticiuni precum urși sau căprioare. Locațiile din Oregon sunt conturate frumos, iar unde nu-s probleme, cinematicele arată foarte bine. Se vede că avem parte de un motor grafic puternic (ghici ciupercă Unreal ce-i?) și sunt de părere că se putea mult mai bine de atât.
În defavoarea jocului, partea de UI îmi întărește părerea de mai sus. Se vede că echipa care s-a ocupat de interfață nu a investit timp, deoarece liniile pentru viață și stamina, alături de hartă și meniuri mă fac să mă gândesc mai degrabă la un joc de consolă portabilă. Nu că aș fi prea departe, întrucât Bend Studio a lucrat în ultimii zece ani la trei jocuri, pentru PSP și PS Vita. Poate că un joc triple-A pe o consolă mai puternică a fost o provocare mult prea mare pentru ei.
Din păcate, sunt probleme și pe partea de sunet. Vocile se aseamănă prea mult între ele și unele linii de dialog sunt foarte prost puse la locurile lor. Alte dăți, trăgeam cu arma, dar sunetul rămânea în urmă, iar cireașa de pe tort când vine vorba de nervi pe partea audio a fost momentul în care Deek vorbea prin radio, numai ca în exact același timp, difuzorul de pe controller să-mi redea în cap o conversație de pe o casetă găsită într-o bază NERO. Aici însă, jocul se salvează cu muzica perfectă pentru atmosferă și personajele alese și sunetele nemorților care mi s-au părut foarte ok făcute și pe alocuri, foarte amuzante .
Să-mi fie iertate păcatele scrise și zise, dacă problemele mele sunt cauzate de faptul că joc pe un Playstation 4 Slim ci nu pe un Pro, iar al meu TV nu știe ce e aia HDR, dar nu pot trece cu vederea toate cele de mai sus, iar pentru acest punct din review, Days Gone primește un șase.
Concluzie
După cum am spus la început, aș fi vrut să mă îndrăgostesc de Days Gone la fel cum am făcut-o cu toate titlurile exclusive Playstation pe care am pus mâna, doar că acesta pur și simplu nu pare a fi din aceeași categorie. O poveste care ar fi putut fi mult mai bună, gameplay interesant dar prea repetititv, alături de probleme tehnice destul de grave au stricat farmecul acestui titlu. Pare un joc neterminat și cred că o amânare a lansării pentru a lăsa loc de finisaje ar fi fost alegerea inteligentă din partea Sony. Acestea fiind spuse, nota finală pentru Days Gone este 6.5. Nu este un joc neaprat rău, iar dacă puteți trece cu vederea problemele despre care am vorbit sunt șanse mari să vă placă, doar că nu este bucata mea de plăcintă.
