Primul titlu din seria Souls, si anume Demon Souls, a fost unul din acele jocuri neasteptate care au luat pe sus tot ceea ce inseamna gamer. E greu de crezut ca au trecut sapte ani de atunci, dar in 2009, Demon’s Souls era un joc cum lumea nu spera sa vada prea curand.
Desi privit ca un joc greu, care nu te tinea de mana si te pedepsea pentru greseli, totusi trebuie sa o spunem pe fata – comparat cu zilele „bune” ale gaming-ului, cand jocuri precum Contra sau Battletoads erau considerata adevarate generatoare de peri albi, Demon Souls este un titlu relativ accesibil.
Sigur, am aruncat cu controller-ul din cauza lui, si am injurat ca e un joc prost – cine ar suporta sa joace ceva atat de ridicol – sa isi piarda totii banii in momentul mortii si sa o ia de la capatul nivelului? Si se murea foarte, foarte repede. Insa existau pe atunci si alti jucatori – colegi de apartament care jurau cu mana pe controller ca este cel mai bun joc, si desi nu ti-l bagau pe gat, erau dispusi sa iti arate ce-i mai bun la joc, si sa-ti ofere ceva asistenta.
Asa se face ca, treptat-treptat, am fost captivat de joc – si dupa multe zeci de ore l-am si terminat. Iar actul completarii acelui joc reprezinta si pana azi una din pietrele de temelie ale experientei de gaming a subsemnatului.
Dupa Demon Souls, titlul exclusiv pentru Sony PlayStation 3, a urmat primul Dark Souls. Acest titlu, intemeietorul francizei, aducea schimbari in felul cum se desfasura jocul – de la oarecare schimbari in prezentarea naratiunii, la design-ul incredibil al nivelelor, crearea unei lumi nonliniare fascinante, dar mai ales – promovarea unui stil de joc mai rafinat, mai brutal, mai serios chiar si decat in Demon Souls. Dar poate cel mai impresionant lucru la acest titlu, este cat de extrem de strans legat este de talentul jucatorului. Dupa cum au demonstrat mii de jucatori pe internet, poti avea cel mai mare nivel si cel mai puternic echipament din joc si sa ti-o iei mai ceva ca porcul de craciun… pe cand alti jucatori s-au specializat in dueluri inegale… la nivelul 1, fara nici o bucata de echipament.
Unii jucatori sunt atat de buni incat au terminat jocul pe nivelul de dificultate +7 in acest fel. Deci e clar ca jocul nu poate fi „Prea greu”.
A plans internetul de rugaminti fata de From Software ca acestia sa introduca un mod de joc mai usor, sau macar un minimap – ratand cu desavarsire idea – ca tocmai lipsa acestor functii a facut acest joc incredibil. Iar acestea devenea doar din ce in ce mai greu dupa ce il terminai, completarea jocului oferindu-ti posibilitatea sa joci intr-un mod de joc mai greu, New Game Plus, un mod de joc adoptat si de Witcher 3, care desi a abordat un stil de design diferit, a lasat jucatorilor posibilitatea sa dezactiveze mai orice fel de ajutor – permitandu-le o experienta foarte asemanatoare cu Dark Souls, in pielea lui Geralt.
In orice caz, Dark Souls a fost extrem de prost optimizat si portat pe PC, From Software neavand la acea vreme experienta tehnica sa dezvolte pentru aceasta platforma, dar macar au incercat – iar cu ceva modificari, titlul este perfect jucabil pe mai orice PC sau laptop in ziua de azi – si chiar merita jucat.
Dark Souls II a adus o reinterpretare a povestii, o calitate grafica mai ridicata si mecanici oarecum modificate. A fost mult mai bine optimizat pentru PC, dar unele din schimbarile in design-ul nivelelor au parut mai degraba un pas in spate decat unul inainte.
Dark Souls 3 este – cel putin in teorie – sfarsitul trilogiei Dark Souls. Jocul ne aduce in Regatul Lothric si tinuturile ce stau dincolo de acesta – si este o bijuterie, atat vizual, atmosferic, din punct de vedere al design-ului, questurilor, sau secretelor ascunse in joc.
Fiecare nivel este intesat nu numai cu minunatii arhitecturale si detalii de la cele mai minuscule, dar si cu posibile locatii strategice, scurtaturi si secrete. Este posibil sa intri in mai orice nivel, sa petreci cateva ore pentru a-l explora si a-ti creste nivelul, inca un numar bun de ore pentru a ajuta alti bravi jucatori sa invinga Bossul de nivel, dupa care sa te apuci de micro-strategii de invazie intr-o pozitie anume care ti s-a parut o locatie excelenta pentru a aduce un fraier sa-si ia o gheara de crab gigant in cap!
Aceste frumuseti vin totusi la un pret. Nivelul Boreal Valley a fost una dintre cele mai neasteptate privelisti, o vale magica pierduta in timp si frig, care s-ar putea sa-ti coboare framerate-ul de la 60 la 20-25. Desi jocul este optimizat excelent, am observat cateva zone de tranzitii intre nivele unde suspectam ca sa goleste memoria placii video si se incarca noul continut – in aceste zone veti avea cel mai probabil caderi de cadre masive, urmate de un urcus inapoi la 60.
Spunem ca jocul este optimizat excelent pentru ca am avut placerea sa-l jucam pe o varietate de configuratii – de la un sistem de gaming cu o placa GTX Titan, la un laptop cu placa integrata de pe vremea Ivy Bridge.
Nu putem spune ca recomandam sa jucati pe laptop-uri fara placa video dedicata – dar daca aveti un asemenea laptop din generatia Broadwell sau Skylake, este perfect posibil sa puteti juca linistiti, chiar daca in detalii minime.
Totusi, este un joc prea frumos pentru a nu-l onora cu un sistem cat de cat decent – sau o consola.
Am mentionat design-ul nivelelor – From Software au readus o parte din abordarea din Dark Souls 1, cu nivele interconectate si scurtaturi care sa faciliteze trecerea dintr-o zona la alta. Totusi, aceste legaturi sunt mai putin frecvente decat in primul Dark Souls, facand jocul sa para mai mare, si punand la respect jucatorii care spera sa alerge repede prin nivel ca sa deschida scurtaturi.
Un alt aspect superb este reprezentat de tranzitiile vizuale de la un nivel la altul. Jocul incepe langa un perete gigant, denumit High Wall of Lothric, iar de acolo se progreseaza in diferite zone, prin castele, un sat, o catedrala, paduri si asa mai departe. Din cand in cand vei ajunge in cate un luminis sau pozitie unde ai o vedere larga asupra mediului inconjurator, iar atunci vei vedea – de unde ai venit, incotro – poate – te indrepti. Aceasta dimensiune geografica adauga foarte mult la senzatia de spatiu a jocului.
Personajele din joc par mai numeroase decat in titlurile precedente – sau poate este vorba de faptul ca majoritatea din cele peste care am dat pana acum ti se alatura. Fiecare personaj cu povestile – sau misterele – sale, cu personalitati distincte si mici indicii despre rolul tau in aceasta lume. Sunt la fel de prezente firele narative complicate, intrepatrunse, fiind foarte putin probabil sa poti satisface sau macar descoperi toate questurile posibile din primul joc.
Dark Souls 3, ca si cele de dinaintea sa, este un joc care poate foarte bine sa reprezinte singurul joc pe care il joci un an intreg, si asta fara sa te plictisesti.
La capitolul arme si lupte, Dark Souls 3 aduce mecanici noi de joc, sub forma asa-numitelor Weapon Arts, miscari speciale efectuate cu ajutorul a Focus Points – altfel zis mana – care acum e mai mult decat doar o resursa pentru magicieni. Introducerea unei versiuni de sticla Estus numita Ashen Estus, si posibilitatea de a varia incarcatura intre aceasta si Estus Flask-ul normal adauga o intreaga dimensiune la selectia de stiluri de joc disponibila.
In fine – Dark Souls 3 este sfarsitul acestei trilogii care pentru multi a redefinit jocurile action-rpg moderne – dar este un sfarsit mandru de acest rol. De la disponibilitatea pe multiple platforme, calitatea optimizarii, designul nivelelor si al luptelor, grafica, sunetul, atmosfera si multitudinea de detalii mici si mari – este un excelent candidat la titlul de Jocul Anului 2016, iar noi vi-l recomandam cu pasiune.
