Ne apropiem de lansarea versiunii pentru PS5 a lui Cyberpunk 2077
Versiunea next-gen a jocului a fost zărită în baza de date PlayStation
Cyberpunk 2077 mai are mult până să ajungă la forma sa finală dorită de fani, iar după ce CD Projekt RED ne-a promis o versiune pentru consolele de ultimă generație lansată în viitorul apropiat, iată că unele zvonuri coincid cu informațiile (de altfel seci) oferite de către dezvoltator.
Cineva a zărit o schimbare interesantă în baza de date PlayStation. Aceasta a avut loc săptămâna trecută, fapt care i-a determinat pe cei de la PlayStation Game Size să posteze pe Twitter un anunț care indică lansarea iminentă a versiunii pentru PS5. Cei din spatele contului de Twitter postează regulat informații precise cu privire la dimensiunile jocurilor ce urmează a fi lansate, iar schimbarea dimensiunii lui Cyberpunk 2077, alături de o nouă ilustrație, este un indiciu important.
🚨 Cyberpunk 2077 🤝 PS5
🟥 #Cyberpunk2077 pic.twitter.com/cziUZrMoxV
— PlayStation Game Size (@PlaystationSize) January 30, 2022
Având în vedere modificările aduse fișierelor jocului și upgrade-ul pentru coperta noii versiuni de PS5, Cyberpunk 2077 în sortimentul next-gen ar putea fi lansat spre sfârșitul acestei luni sau în plin început de primăvară. Este intersant faptul că zvonul coincide cu fereastra anunțată anul trecut, în octombrie, de CD Projekt RED.
Dacă e să dăm crezare noilor informații, o parte din cei care preferă consolele și n-au renunțat la CP 2077 atunci când s-au confruntat cu starea dezastruoasă a acestuia vor putea face gratuit tranziția la versiunea pentru consolele noii generații. Între timp, dezvoltatorii se pregătesc să lanseze un patch important pentru joc, iar pe Steam, scorurile pozitive au început să întreacă recenziile negative. Cyberpunk 2077 este departe de a fi complet, dar luzrurile se îmbunătățesc încetul cu încetul, iar eu nu regret o clipă că am plonjat în această obsesie pe care o vânam de ani buni.