Cyberpunk 2077 va suferi schimbări majore în încercarea de a repara lansarea dezamăgitoare
Până acum cred că știm cu toții ce a fost bun și ce n-a fost ok în legătură cu Cyberpunk 2077. Cu toate problemele sale, jocul este bun și reușește să ofere o experiență foarte interesantă. Dar asta nu este destul pentru CD Projekt RED, astfel dezvoltatorii jocului vor să-l aducă cât mai aproape de ceea ce au promis inițial, așa că vor aduce schimbări masive cu timpul.
Chiar dacă nu a fost anunțat nimic în mod oficial, surse precum Tyler McVicker ne vorbesc despre modul în care va evolua jocul. Într-un video în care ne vorbește despre proiectele CDPR, creatorul de conținut aduce vorba și despre Cyberpunk 2077 și schimbările pe care acesta le va suferi. Iar cele mai interesante sună cam așa:
- În anii următori va fi refăcut cam fiecare sistem din joc. Aceste schimbări vor fi lente și vor fi oferite gamerilor în timp;
- Sistemul de poliție va fi refăcut de la zero;
- Diferitele facțiuni din joc vor ține minte modul în care te-ai purtat și vor acționa în cosecință. În acest fel, va trebui sa fii mai atent pe cine superi în Night City;
- Va fi dezvoltat un sistem de varietate al NPC-urilor pentru a crea o lume mai reală;
- Un sistem transmog este pe drum. Acesta îți va permite să personalizezi mai mult armele;
- Câteva DLC-uri gratuite precum haine și mașini noi;
- Un sistem New Game Plus va fi implementat pentru cei care au terminat jocul;
- Îți vei putea personaliza apartamentul și să îți schimbi locația safehouse-ului;
- Îți vei putea modifica părul și barba la un Barber Shop;
- Vor fi introduse două DLC-uri mari, dintre care primul se concentreaza pe zona Pacifica. Acest pachet nu va adăuga o zonă nouă hărții, însă îi va adăuga un strat nou de misiuni într-o zonă puțin exploatată;
- Modul multiplayer nu va mai fi similar cu GTA Online. În schimb, va pleca de la ideea de parcurgere a lui Cyberpunk 2077 în mod co-op.
Sunt destul de sigur că nu vom primi chiar tot ce este pe lista de mai sus, dar mă mulțumesc și cu o parte dintre schimbări. Sunt cel mai interesat de DLC-urile single-player întrucât există zone din harta încă inaccesibile care vor putea fi folosite pentru misiuni și activități. Printre acestea se numără și o închisoare, deci am putea vedea niște misiuni de evadare. Chiar îmi căutam un motiv bun să revin în lumea superbă a lui Cyberpunk 2077, iar o astfel de ediție ar fi cam tot ce-mi trebuie.