La sfârșitul lui ianuarie am aflat despre existența unui browser românesc numit Cronos. Am încercat să găsesc informații despre el și nu a fost chiar ușor. Am descoperit că este dezvoltat de o companie din Iași, AVALW, care lucrează și la un motor de căutare propriu, și la un protocol numit AVALW, prezentat drept bază pentru un ecosistem descentralizat.
Aplicația apare în Microsoft Store, fiind descrisă ca un browser axat pe viteză și productivitate, cu un manager de parole a cărui securitate e „military-grade” și suport pentru protocolul descentralizat AVALW, care deocamdată este în dezvoltare. Între timp browserul a apărut și în App Store pentru iOS și iPadOS.

Primul contact cu Cronos
Am descărcat versiunea de Windows și am început s-o folosesc. Prima impresie este de minimalism, nu în sensul de gol, ci de organizat. Interfața e curată și rapidă. Nu încearcă să iasă în evidență, dar nici nu copiază designul Chrome sau Edge. Se simte mai degrabă ca o unealtă de lucru.
În „Aplicațiile instalate” Cronos are aproape 1GB. Dacă instalezi și Uiki, asistentul AI opțional, crește până aproape de 8 GB, deci o parte din funcționalități rulează clar local.

În stânga sus are un buton format din 3 linii paralele pe orizontală cu meniul browserului. Lânga el e butonul AdBlocker cu statistici și subcategorii. Dedesubt, pe aceeași linie cu bara de adrese, sunt câteva butoane fixe: Back, Forward, Home, Copy și Paste. În rând cu câmpul de navigare unde se introduce adresa la care vrei sa ajungi (zonait.ro) sunt 5 butoane Back, forward, home, copy și paste.



În dreapta sus, pe aceeași linie cu cele 5 ai alte 4 butoane: Screenshot, Translate, Layout și unul care alternează între CO2, Save, Earn și Alliances. Cronos pare că încearcă să fie mai mult un spațiu de lucru decât o simplă fereastră spre internet.
Funcția care mi-a plăcut cel mai mult este Layout. Poți împărți fereastra în două sau patru panouri și să accesezi mai multe siteuri simultan. Într-un fel browserul devine „desktop alternativ”. Îi văd utilitatea când te ocupi de documentare, comparare de produse sau chiar scris articole.



AdBlocker-ul nativ nu este doar un buton on/off. Are categorii separate pentru reclame, trackere și analytics, plus listă custom de domenii. În practică paginile se încarcă mai rapid și mult mai curat fără să mai instalezi extensii externe, care de obicei sunt și ele surse de colectare a datelor. Dar, dacă te aștepți că blochează reclamele de pe YouTube, te înșeli.

Am instalat și Uiki, chatbotul care este opțional. I-am cerut vremea din București și mi-a spus că nu are informații, din cauză că nu are acces la internet. Pare o limitare, dar de fapt este exact ce promite browserul, adică procesare locală. Nu este interfața unui serviciu în cloud, ci rulează pe calculator. Și pentru un browser care promovează confidențialitatea, asta e corect.
În setări apare și partea cea mai „misterioasă” a proiectului. AVALW este prezentat ca o rețea de calcul distribuit. Practic poți activa contribuția calculatorului tău la rețea, similar conceptului de nod într-un sistem descentralizat. Implicit este dezactivat.

Am folosit Wireshark și Burp Suite ca să verific traficul de rețea, dacă trimite sau nu date și după monitorizare, conexiunile au mers aproape exclusiv către infrastructura CDN. Asta înseamnă descărcare de configurații sau resurse, nu trimitere de date ale utilizatorului. Nu au apărut endpointuri tipice de analytics sau tracking. Nu este o dovadă absolută, dar elimină scenariul obișnuit de telemetrie agresivă la pornire.
Cea mai mare calitate a browserului mi se pare viteza. Paginile se deschid rapid, interfața răspunde instant și nu ești dependent de extensii. Problemele întâmpinate de mine sunt două la număr:
- nu pot muta fereastra de Cronos pe ecran decât apucând-o cu mouse-ul de lângă butonul minimase, din orice alt punct nu o pot manevra.
- nu am descoperit cum să împart browserul în mai multe ferestre, eu lucrând pe 3 monitoare, uneori vreau să am o parte din ferestre pe cel din stânga și o parte pe unul din celelelte două.
Concluzie
Cronos nu este un browser spectaculos vizual, dar nici banal. Este un proiect ambițios, încă neclar în multe zone, dar coerent ca idee de bază: control local și mai puține procese ascunse. Nu reinventează internetul, dar încearcă ceva ce în zilele noastre e răruț. Un browser care funcționează mai mult pentru utilizator decât pentru ecosistemul din spatele lui. Și îi dăm o bilă albă în plus pentru că e românesc.

