GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Control este disponibil gratuit, spre indignarea clienților Humble Bundle

Nu trece o săptămâna fără să avem cel puțin un joc disponibil gratuit, iar săptămâna aceasta nu este cu nimic mai diferită. Oferta de astăzi este Control, un joc AAA despre care am tot vorbit, fie că era vorba despre review-ul acestuia, ori in diversele materiale despre DLSS și GeForce Now. Și acum îl puteți descărca gratuit de pe Epic Games Store.

O veste bună pentru vânătorii de oferte, o veste proastă pentru abonații Humble Choice

Deși orice joc gratuit este un mic motiv de sărbătoare, de această dată există o problemă: Control a fost parte a unui pachet Humble Choice de curând și partea proastă este că mulți au plătit abonamentul de 10 euro (cel mai mic preț) în special pentru acest joc. Iar la numai trei luni distanță, acesta este oferit gratuit de cei de la Epic Games.

Există și o parte bună în povestea asta. Cheile primite prin intermediul abonamentului Humble Choice au fost pentru versiunea de Steam a jocului, astfel fanii platformei de la Valve nu au pierdut mare lucru. Personal, prefer oricând să plătesc un joc ca să-l am pe Steam decât să-l dețin pe o platformă pe care nu o folosesc, sau în cazul EGS, pe care o folosesc din an in Paște, când trebuie să testez câte ceva de acolo.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button