ȘtiriTech&IT

Microsoft actualizează cerințele minime de sistem pentru Windows 11, dezactivând unele funcții pentru PC-uri găsite incompatibile

Microsoft introduce o nouă clasificare ”AI PC” pentru sistemele Windows 11, actualizând în consecință cerințele minime de sistem pentru obținerea compatibilității cu această versiune de Windows.

Deții deja un PC compatibil cu Windows 11? Dacă răspunsul este „da”, află că Microsoft tocmai a introdus un nou criteriu de compatibilitate, care te-ar putea lăsa fără acces la noile funcționalități Copilot+. Schimbarea s-a produs în luna martie fără vreun anunț formal, Microsoft actualizând pagina cu cerințele minime de sistem pentru instalarea Windows 11, introducând un nou criteriu pentru diferențierea PC-urilor compatibile cu funcționalitatea Copilot+.

Privind înapoi la valul de „indignare” ridicat prin excluderea vastei majorități a PC-urilor „create pentru Windows 10” de pe lista dispozitivelor eligibile pentru upgrade la Windows 11, Microsoft a ales să treacă sub tăcere ridicarea unei noi bariere, de data aceasta pentru deținătorii de PC-uri deja compatibile cu această versiune de OS. Astfel, de acum există PC-uri compatibile Windows 11 și PC-uri compatibile Copilot+ AI, cele din urmă oferind cea mai bună experiență Windows 11 cu putință.

Tot oficial, Microsoft recomanda deja cumpărarea unui nou PC pentru a beneficia de noile capabilități Copilot+, doar că nu stabilise în mod formal un criteriu care să oprească accesarea acestor capabilități așteptate să fie incluse cu următoarea versiune de Windows  11.

Ca să înțelegi despre ce e vorba, Microsoft promovează o nouă gamă de PC-uri cu Windows, denumite „Copilot+ PC”, mai bine adaptate pentru procesarea sarcinilor de inteligență artificială. Windows 11 include câteva funcții de inteligență artificială disponibile inițial doar pe anumite modele de laptopuri echipate cu procesaore Qualcomm Snapdragon X. Dar acum le poți accesa și cu sistemele Intel și AMD de generație recentă. Însă nu toate.

Deși cerințele de bază pentru Windows 11 nu s-au modificat față de cele inițiale , Microsoft a publicat un nou set de cerințe special pentru PC-urile Copilot+. Astfel, pentru a fi clasificat drept PC Copilot+ AI, sistemul tău trebuie să includă un GPU capabil de peste 40 de NPU TOPS (trilioane de operațiuni pe secundă) am sarcini de procesare AI. La asta se adaugă și cerința unei configurații cu minim 16 GB memorie RAM și partiție de sistem cu minim 256GB pe un SSD suficient de rapid.

Potrivit Microsoft „PC-urile Copilot+ sunt o nouă clasă de PC-uri cu inteligență artificială și Windows 11, alimentate de o unitate de procesare neuronală (NPU) – un cip specializat pentru procese intensive în inteligență artificială, cum ar fi traducerile în timp real și generarea de imagini – care poate efectua peste 40 de trilioane de operațiuni pe secundă (TOPS).”

Pentru a rula experiențe unice Copilot+ PC, utilizatorii de Windows 11 vor trebui să achiziționeze un PC echipat cel puțin cu un procesor AMD Ryzen AI 300, Intel Core Ultra 200V, sau Snapdragon X.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button