Cel mai scump joc din lume s-a vândut cu 660 de mii de dolari
Recorduri există pentru foarte multe lucruri, inclusiv pentru licitații de jocuri video. Iar după ce predecesorul acestui inculpat reușise să păstreze coroana pentru cel mai scump joc din lume preț de câteva luni bune, iată că regele trebuie să cedeze coroana. Titlul de „Cel mai scump joc din lume”, revenit inițial lui Super Mario Bros. 3, este acum revendicat de… Super Mario Bros. Întâiul, cine ar fi crezut?!
Un exemplar din Super Mario Bros. 3 este vandut pentru 156 de mii de dolari
Acest clasic al NES-ului (nu ăla 3-în-1…ha…ha…), în condiție excelentă și sigilat, a doborât recordul, fiind vândut în cadrul Heritage Auctions din Dallas pentru suma de 660 de mii de dolari. Denumirea oficială „din fabrică” este „Super Mario Bros. – Wata 9.6 A+ Sealed [Hangtab, 1 Code, Mid-Production], NES Nintendo 1985 USA”, iar acest exemplar are motivele sale pentru care este atât de valoros în rândul colecționarilor. Este fix a patra copie de Super Mario Bros. produsă și lansată în Statele Unite.
La vremea aceea, adică la mijloc spre sfârșit de 1986, jocurile în acest format erau distribuite în SUA fără eticheta „Game Pak NES-GP”, codul care atesta licența Nintendo. Compania japoneză a început să adauge pe cutiile jocurilor sigiliul caracteristic abia din 197 încolo, ceea ce face din această copie de Super Mario Bros. una dintre cele mai vechi iterații ale aventurilor celebrului instalator italian, adică o serie extrem de limitată pre-Nintendo Licensed Product.
Până spre începutul lui 1987, Nintendo se apucase deja să producă o versiune care devenise o nouă iterație a ambalajului original. Din moment ce perioada de producție și distribuire a jocului în ambalajul inițial a fost extrem de scurtă, să mai găsești un astfel de exemplar e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. Valarie McLeckie, în cadrul Heritage Auctions
Cel mai scump joc din lume, dat uitării. Până acum
Iată cum și jocurile video fac parte din istoria universală. Este un fenomen fascinant, pe care foarte mulți îl observă cu dragoste și admirație. Ca fapt divers, această copie de Super Mario Bros. a fost inițial un cadou de Crăciun, cumpărat în 1986. Din păcate, acesta a fost abandonat într-un sertar, unde a rămas neatins vreme de 35 de ani. Soarta a făcut ca jocul să fie descoperit în 2021. Iată, deci, Super Mario Bros, cel mai scump joc din lume, valorând 660 de mii de dolari. Acum nu se mai pune problema decât de un viitor concurent care își așteaptă rândul la coroană. Să fie oare un Commodore 64 sau o variantă fosilizată de Pong?