După ce am dezbătut mai multe subiecte și cărți interesante în redacție, am zis că poate e un moment bun să vă povestesc și eu despre încă una dintre pasiunile mele. Lectura este una din metodele mele favorite de a descoperi idei și perspective noi, de a empatiza cu oameni diferiți și a-i înțelege mai bine.
Știu că suntem puțini care citesc, așa cum suntem și puțini cei care ne jucăm jocuri video în România, dar am senzația că pe zi ce trece devenim tot mai importanți în lumea asta plină de superficial, artificial, gratificare rapidă, consum de dragul consumului și multe altele.
Să te pierzi complet într-o lume captivantă e una, dar să rămâi blocat într-un doomscrolling infinit în timp ce îți curge o băluță în colțul gurii e cu totul alta. Și nu cred că TikTok, cu bune și cu… multe rele deopotrivă, va reuși vreodată să replice senzațiile pe care ți le dă un film bun și plin de intrigă, satisfacția că ai bătut boss-ul final dintr-un joc în care ai băgat deja peste 30 de ore sau analiza pe care ți-o declanșează un video educativ de pe Youtube, de exemplu. Aș putea să fac un rant întreg doar despre asta și despre multe altele care derivă de aici, dar atunci am sta toată ziua de vorbă. Asta o lăsăm temă pentru un alt video, eventual.
Poate că Lolita Cercel se descurcă să „facă” muzică decentă, așa cum și alții se descurcă să scrie cărți mediocre cu AI, dar dacă e ceva fundamental uman pe care niciun AI nu va reuși să îl facă, acela este să livreze emoție. Storytellingul este un subiect care m-a pasionat în multe arii ale vieții mele, iar eu cred cu certitudine că Sara care se află astăzi în fața voastră nu ar fi fost aici dacă nu ar fi citit Harry Potter la vârsta potrivită. Nu că ar fi Rowling acest autor desăvârșit, dar eu cred că puterea imaginației și a curiozității, cultivată în sufletul unui copil la momentul potrivit, poate să genereze lucruri mărețe și să îi schimbe viața, dramatic, I know.
Și, apropo de acest canal și de lucrurile care ne interesează aici: gaming, tehnologie, inovație. Ce este inovația dacă nu intersecția dintre curiozitate și știință? Ce sunt jocurile video, cărțile, filmele sau serialele dacă nu imaginația și viziunea creativă a unor oameni, aduse la viață și în care te poți pierde? Așa că, în spiritul celebrării acestor concepte, am zis că merge la fix să vă povestesc despre câteva dintre lecturile care mi-au schimbat percepția asupra vieții după ce le-am citit.
Autobiografie: Educated
Notă Goodreads: 4.46 – LINK
O să încep cu Educated sau Învățare, de Tara Westover, o carte apărută în 2018, dar care va rămâne cu siguranță de actualitate mulți ani de acum încolo. Titlul este și el foarte bine ales, pentru că este mai puțin vorba despre educație, ca sistem social sau instituție de învățământ, pe cât este vorba despre educare, învățare la nivel personal.
Fiind o carte autobiografică, ea urmărește copilăria autoarei într-o familie de mormoni paranoici care se pregăteau pentru apocalipsă (cam ca în stilul cultului din Far Cry 5 dacă știți). Și despre încercările prin care a trecut pentru a merge la școală. Tara a crescut alături de cei șase frați ai săi în creierii munților, complet izolată de societatea modernă și de orice interacțiune cu vreo instituție de stat, fără certificat de naștere sau documente de identificare, fără acces la spitale sau medicină, fără o educație formală și fără acces la resurse sau obiecte de igienă de bază.
După o serie de întâmplări de-a dreptul traumatice, tensiunile tot mai nocive dintre ea și familia ei extremistă culminează la vârsta de 17 ani, când Tara reușește în cele din urmă să se înscrie la facultate și să evadeze pentru prima dată din mediul abuziv în care crescuse. Acolo întâlnește colegi și profesori care îi observă potențialul și o încurajează să progreseze, până când Tara reușește nu doar să recupereze decalajul față de restul colegilor ei educați, ci chiar să exceleze. În plus, ea ajunge să rupă complet legătura cu familia sa toxică și să își scrie povestea de viață în paginile acestei cărți ca reper și inspirație pentru alți oameni aflați în situații similare.
Mai mult decât a fi o simplă odă pentru importanța școlii și a educației în dezvoltarea oamenilor, pe mine Educated m-a lăsat cu încă două mesaje marcante pe care le port cu mine în viața de adult până astăzi. Primul este faptul că, indiferent de mediul sau familia din care provii, poți ajunge acolo unde îți propui cu ambiție și perseverență și poți deveni propria ta persoană, uneori cu valori distincte de cele în care ai fost crescut.
Însă al doilea, și poate cel mai de impact pentru mine, este faptul că putem depăși legăturile bolnăvicioase și limitative ale familiei, că puterea integrității individuale nu doar că este mai puternică chiar și decât cea a sângelui, ci chiar o depășește. Iar asta, în anumite cazuri, poate presupune până și sacrificarea relației cu cei care ți-au dat viață. Vă super-recomand cartea asta și sunt sigură că veți regăsi multe teme importante în ea, indiferent cine sunteți sau în ce moment al vieții vă aflați.
Și, ca să ne și amuzăm puțin, să știți că Educated apare inclusiv în top 5 recomandări de carte ale lui Bill Gates, ceea ce este absolut ironic astăzi, având în vedere compania mai mult sau mai puțin educată pe care părea să o aibă, ca să nu zic chiar deciziile dezastruoase pe care chiar și un om învățat le poate lua.
Autobiografie: In Order To Live
Notă Goodreads: 4.48 – LINK
O carte controversată, dar totuși marcantă a fost și „In Order To Live” de Yeonmi Park, al cărei titlu mi se pare că își pierde din impact odată tradus în limba română, unde devine „Drumul către libertate”. Tot o autobiografie, cartea spune povestea evadării lui Yeonmi din Coreea de Nord și toate greutățile prin care trece pe parcurs.
Prima parte a cărții ne prezintă realitatea coreenilor de acolo, care este una cât se poate de sumbră, dură, marcată de abuzuri, corupție, fanatism și o sărăcie cruntă, soră cu moartea. Ulterior însă este prezentat planul de evadere, perioada petrecută în China, prima țară în care ajung în general defectorii Coreei de Nord, încercările asidue ale lui Yeonmi de a se reuni cu restul familiei sale și toate lucrurile pe care este nevoită să le sacrifice pentru a-și îndeplini țelul, precum și acomodarea dificilă la societatea modernă după atâția ani de traumă și abuz.
Pentru mine mare parte din evenimentele descrise în carte au fost dificil de citit, însă cele mai marcante au fost micile detalii ale vieții de zi cu zi, privite din ochii unui copil care nu cunoștea altă realitate și care se străduia cu disperare să rămână în viață. Cred că determinarea și forța interioară a lui Yeonmi pentru supraviețuire m-a impresionat cel mai tare și mi-a reamintit cât de privilegiată sunt (și suntem cu toții de aici) de fapt.
Acestea fiind zise, trebuie să vă zic și că, ani mai târziu după ce am citit cartea, au început să răsune mai multe voci care susțin că Yeonmi ar fi exagerat foarte multe detalii din carte, în special cele care țineau de traiul în Coreea de Nord, fie intenționat pentru a proteja anumiți membri ai familiei rămași acolo, fie neintenționat din interpretarea unui copil care nu înțelegea foarte bine ce i se întâmplă. Am zis să vă zic și chestia asta ca să fiți conștienți de ea, și vă invit să citiți chiar voi cartea și să vă faceți propria impresie.
Ficțiune istorică: The Nightingale
Notă Goodreads: 4.65 – LINK
Pentru gagicile mele, alea 2% care urmăresc canalul ăsta, am o recomandare pe care sigur ați văzut-o cel puțin odată pe BookTok. Este vorba despre The Nightingale sau Privighetoarea, de Kristin Hannah.
Cartea se adaugă la sutele, dacă nu chiar miile de povești de ficțiune care acoperă al Doilea Război Mondial și, mai cu precădere, Holocaustul. Iar aici mă simt datoare să fac un mic disclaimer înainte și să vă zic că… mie nu prea îmi plac cărțile cu și despre război în general, indiferent despre care dintre ele ar fi vorba. Iar asta pentru că majoritatea par să se concentreze pe partea militară, pe dilemele morale ale soldaților și greutățile de pe front, ba din perspectiva unui medic, a unui general, a unui ofițer din lagărele de concentrare și așa mai departe. Și nu e nimic neînregulă cu niciuna dintre perspectivele astea, doar că… prezintă mai puțin interes pentru mine.
Doar că The Nightingale are un element important care m-a atras instant: este despre femeile care rămân acasă. Nu e o carte despre război neapărat, pe cât este o carte despre femei, spusă în perioada războiului. Cele două protagoniste sunt Vianne și Isabelle, două surori cu personalități și valori complet diferite, care luptă pentru supraviețuire în Franța ocupată de germani. Vedem greutatea deciziilor pe care trebuie să le ia și riscurile la care se expun pentru a-și proteja familia sau credințele personale, pe fundalul sumbru al războiului și al degradării.
Este o carte grea și sufocantă în profunzimea ei, cu scene dure și conflicte interioare puternice, care îți pune la încercare sistemele morale și te face adesea să te întrebi „Eu ce decizie aș fi luat?”
Vă previn că filmulețele de pe TikTok nu sunt departe de adevăr, aproape sigur o să ajungeți să plângeți în hohote, iar asta mai des decât v-ați fi așteptat, dar e o carte care merită citită și o perioadă istorică pe care nu ar trebui să o uităm, indiferent unde ne-am afla în nume. Dacă nu pentru cultura noastră generală, atunci cel puțin în amintirea tuturor femeilor fără nume care au fost uitate de timp.
Recomand multă ciocolată, păturica cea mai pufoasă alături și o cură de seriale cheesy sau filme Hallmark ca să vă reglați emoțional după ce o terminați pentru că eu una am avut nevoie de o săptămână întreagă să îmi recapăt optimismul ulterior.
Ficțiune istorică: The Kite Runner
Notă Goodreads: 4.36 – LINK
O altă carte tulburătoare și care nu se ferește să ne arate cruzimea lumii în care trăim este și The Kite Runner sau Vânătorii de Zmeie, scrisă de Khaled Hosseini. Aici urmărim povestea lui Amir, un băiețel înstărit din Kabul, care crește alături de prietenul său, Hassan, fiul slujitorului familiei sale, în ceea ce avea să rămână epoca de aur a Afghanistanului de dinaintea războiului cu rușii de acum 50 de ani. Cei doi băieți își petrec anii copilăriei într-un Afghanistan prosper, pe timp de pace, înălțând zmeie în sânul unei comunități arabe diverse, dar liniștite. Are loc un eveniment nefericit care îl face pe Amir să îl respingă pe Hassan din viața lui, iar din acel moment prietenia lor începe să se degradeze cu pași repezi, până când Hassan și tatăl său părăsesc într-un final casa. Doar cinci ani mai târziu începe războiul afgano-sovietic, care îi forțează pe Amir și tatăl lui să emigreze în Statele Unite.
Nu pot să vă spun dacă Amir și Hassan redevin prieteni, dar pot să vă spun că o serie de evenimente sunt puse în mișcare 20 de ani mai târziu de la ultima lor întâlnire, când Amir se reîntoarce în Afghanistan în perioada în care este ocupat de talibani, iar mai departe vă las pe voi să descoperiți.
Hosseini descrie în cuvinte subtile și gesturi mărunte o lume încărcată de semnificații mai complexe decât ar putea părea la prima vedere, adresând conflictele etnice sau sociale care divizează societatea afgană sau felul în care evoluează cruzimea fără margini a oamenilor aflați în poziții de putere. Pentru mine, cartea a fost marcantă însă pentru cum a redat relația extrem de puternică pe care o legăm cu prietenii noștri, până în punctul în care aproape că ne devin frați sau, unii ar putea spune chiar extensii ale propriei noastre personalități, care ne reflectă înapoi atât calitățile, cât și defectele. Vânătorii de Zmeie este o poveste despre puterea prieteniei, dar și despre trădare și punctele de cotitură ale vieții, în care anumite decizii ajung să ne macine mulți ani mai târziu.
Iar metafora zmeielor, pe care o să o înțelegeți mai bine la final dacă citiți această carte, este una absolut superbă, care te lovește în moalele capului, iar asta cu atât mai mult dacă se întâmplă să fii și părinte, din ce intuiesc eu. Hosseini a povestit că a scris cartea, care este și prima pe care a publicat-o vreodată, după ce a auzit la televizor că talibanii au interzis concursurile cu zmeie, sportul care i-a marcat copilăria, așa că mi se pare cu atât mai mult o lectură de actualitate pentru generații întregi de tineri de peste tot din lume. Am deja mai multe cărți de la Hosseini pe listă, una dintre ele despre femeile afgane care, deși e scrisă în 2007, deja bănuiesc că reflectă cu acuratețe ceea ce se întâmplă și astăzi în Afganistan sub regimul taliban.
Cărți filosofice (fantasy): The Life of Addie LaRue și The Midnight Library
Deși cărțile pe care vi le prezint acum nu sunt într-o ordine anume, fiindcă mi-ar fi prea greu să fac un top când vine vorba despre impactul pe care l-au avut asupra mea, recunosc că la numărul cinci am stat în cumpănă între două cărți relativ similare. Din punct de vedere al poveștii și al scriiturii, ele sunt cât se poate de diferite, însă în esență ambele tratează o temă veche de când lumea: sensul vieții. Dada, știu, sună nihilist și pompos, dar bear with me că nu e chiar așa.
Notă Goodreads: 4.16 – LINK
Viața invizibilă a lui Addie LaRue, scrisă de V.E. Schwab, una din autoarele mele preferate urmărește povestea lui Addie, care a făcut un pact cu diavolul pentru a deveni nemuritoare. Atâta doar că there was a catch: niciuna dintre persoanele cu care va interacționa nu și-o va aminti. Deși scrisă sub forma unei ficțiuni cu iz de fantasy, cartea este o explorare filozofică asupra lucrurilor care dau însemnătate vieții. La finalul zilei, ce înseamnă să fii în viață și mai ales, ce înseamnă să duci o viață bună sau „a life well lived” cum zic americanii?
Înseamnă oare să trăiești viața la maxim, să te bucuri de o infinitate de emoții profund umane și momente deosebite, să călătorești și să descoperi lumi noi, să te dezvolți în cea mai bună versiune a ta, să te cunoști pe tine însuți în profunzime? Sau este oare suma lucrurilor pe care le-ai lăsat în urma ta, a oamenilor pe care i-ai atins sau influențat cu acțiunile tale, cei care te cunosc și își vor aduce aminte de tine chiar și după ce nu vei mai fi, aceia care ți-au fost martori, prieteni dragi sau confidenți pe parcurs?
N-aș putea să vă dau un răspuns aici, dar pot să vă zic că simpla introspecție pe care mi-a generat-o cartea a fost îndeajuns să o facă memorabilă, chiar dacă am avut mici probleme cu execuția lui Schwab pe alocuri.
Notă Goodreads: 3.98 – LINK
Tot o explorare a sensului vieții am regăsit și în Biblioteca de la Miezul Nopții de Matt Haig, doar că dintr-o cu totul altă perspectivă. Nora, protagonista cărții, hotărăște să își pună capăt zilelor după o serie de evenimente nefericite. Doar că între viață și moarte se află un purgatoriu, mai exact, o bibliotecă, pe rafturile căreia se găsesc toate poveștile alternative de viață pe care le-ar fi putut avea Nora dacă ar fi luat o decizie diferită aici, o decizie diferită acolo.
Conceptul e foarte asemănător cu cel din filmul Mr. Nobody, daca l-ați văzut, în care fiecare decizie pe care o luăm de-a lungul vieții ne generează posibilități noi și adevărate vieți paralele. Așa și aici. Într-o carte există o Nora care a zis „Da” la o decizie măruntă cândva în copilărie, în alta există o Nora care a zis „Nu” la o decizie majoră la maturitate, și tot așa. Iar Nora cea originală are posibilitatea să retrăiască, în acest limbo suspendat în timp, oricare variantă își dorește.
Practic, Haig explorează ideea de „Ce ar fi fost dacă?” care ne macină pe toți atunci când vine vorba despre a da însemnătate vieților noastre. Însă lucrul care m-a atins pe mine cel mai tare este scriitura sa, pentru că de-a lungul cărții Haig pare că te ține de mână în timp ce te ghidează cu blândețe prin tunelul întunecat al depresiei și al crizei existențiale, până când reușești să ieși la lumină.
Pentru mine a fost o carte despre regăsire personală și acceptare, nu resemnare, cu viața pe care o ai acum, cea care îți este accesibilă în prezent și pe care ai puterea să o influențezi în direcții infinite.
Concluzii
Cam astea ar fi câteva dintre lecturile care m-au marcat de-a lungul timpului. A trebuit să mă rezum la câteva, deși mai am multe altele care poate că ar fi meritat să se afle pe această listă. E bine să vă zic și că, doar pentru că m-au impresionat sau mi-au schimbat anumite idei, nu înseamnă neapărat că sunt și cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată.
Cum și Harry Potter, dacă stăm să ne gândim, este o serie de cărți extrem de prost executată, în special când vine vorba de firul narativ și logica acțiunilor. Doar că asta nu diluează cu nimic însemnătatea pe care a avut-o pentru mine sau faptul că Rowling a reușit să creeze un univers fabulos și captivant, și zic asta chiar și cu riscul de a intra într-o discuție despre artă vs. artist. Dar fix asta e partea cea mai mișto la lectură sau orice alt produs cultural: că îți dezvoltă spiritul critic, abilitatea de analiză și înțelegere a lucrurilor. Also, they are hella fun.
Deci vă las cu atât: orice ar fi lucrul ăla care vă aduce vouă plăcere, asigurați-vă doar că vă îmbogățește creierul și viața, nu vă îndobitocește. Nu de alta, dar avem destui dobitoci pe lume.
