GamingRSS PaginaDeMedia

Call of Duty Warzone este jocul care obține un profit de peste 5 milioane de dolari. Zilnic.

Call of Duty este de departe una din cele mai mari și mai de succes francize din istoria jocurilor video, ținându-se cu dinții de clasamentul în care a fost plasată recent. Însă nu doar succesul acesteia este cel care le asigură pâinea și opulența celor de la Activision.

Spin-off-ul battle-royale Warzone a luat cu asalt lumea pasionaților de shootere în căutarea unei experiențe mai… Well, mai battle-royale, iar microtranzacțiile prezente în joc dovedesc supremația acestuia. Acesta este rezultatul unui studiu efectuat de NetBet, care a analizat profiturile obținute de cele mai populare jocuri ale momentului pe o perioadă de 24 de luni.

Analiza s-a concentrat pe cât de mult scot jocurile în fiecare secundă, minut, oră și zi, iar Call of Duty Warzone este unul din competitorii cei mai aprigi. Spin-off-ul free-to-play este cel care le adaugă în buzunare celor de la Activision peste 5.2 milioane de dolari. În. Fiecare. Zi.

Factorii importanți care contribuie la acest succes sunt, desigur, microtranzacțiile care oferă iteme cosmetice, dar și prezența Battle Pass-urilor în fiecare sezon. Aceste „unelte” au propulsat considerabil jocul, plasându-l peste ruda sa, Black Ops Cold War, care aduce zilnic un profit de „doar” 1.3 milioane de dolari.

Chiar și așa, Call of Duty Warzone nu este pe locul întâi în acest top. Studiul efectuat arată că acesta este detronat de Pokemon GO, Roblox și versiunea exclusiv chinezească a PUBG mobile (botezată Game for Peace). Totuși, fenomenul este interesant de observat. Ne arată potențialul imens al jocurilor free-to-play, hai poate chiar „freemium”, la fel cum impactul acestora asupra pieței gaming-ului vor avea ramificații serioase în viitor.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button