GamingPC&Consoles

Microsoft se joacă de-a ghicitoarea cu Psychonauts 3

Psychonauts a debutat în 2005 și a ajuns un cult-classic niște ani mai târziu, întrucât în perioada lansării nu s-a bucurat de un succes răsunător. La vremea aia era un joc „ahead of its time” și a rămas în amintirile multor gameri. Pe măsură ce treceau anii, fanii cereau un sequel, iar în 2021 a venit. N-a fost la fel de bun ca originalul, dar a fost un succes. Asta ne-aduce la un tweet publicat de Microsoft Australia, iar ghicitoarea prezentată pare să indice destul de clar un al treilea joc din serie.

Cu litere roz avem cuvântul PSYCHO, urmat de trei X-uri verzi. Iar pentru adepții teoriilor, nu, Microsoft nu s-a dus atât de departe – ba chiar au confirmat și ei că este vorba despre Psychonauts 3. Deci este oficial, continuarea originalului din 2005 a prestat bine din punct de vedere financiar și i-a convins pe cei de la Double Fine să completeze trilogia. Și dacă tot am adus vorba de studioul care se ocupă de aceste jocuri, vă recomand să urmăriți serialul de 32 de episoade în care explică cum au dezvoltat Psychonauts 2 și provocările pe care le-au întâmpinat.

Cât despre anunțul în sine și de ce o pagină din Australia și Noua Zeelandă anunță jocul creat de un studio din San Francisco, Statele Unite ale Americii… ciudate-s căile PR-ului și mulți oameni își prind urechile-n ele. Dar un lucru este clar: evenimentul Xbox Games Showcase de pe 11 iunie 2023 va include și o prezentare a lui Psychonauts 3. Abia aștept să văd ce aventuri ne mai pregătesc cei de la Double Fine.

Autor

  • Marinake

    Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button