Bloodborne ar putea primi versiune de PS5 și portare pentru PC în această toamnă
Persoanele cu înclinații masochiste probabil că încă speră ca Bloodborne să își facă de cap și cu pasta termoconductoare a procesorului de la PC, pentru că prea mult au fost răfățați posesorii de PlayStation. Iar cum leakerii încep să capete credibilitate din ce în ce mai repede și să se sincronizeze aproape mistic și telepatic cu sursele oficiale, curioșii încep și ei să-și formeze niște așteptări și, vorba aceea, „să ia de bun” ceea ce mai scapă din când în când pe net. Iar obiectul acestei scăpări este fix copilul de suflet al celor de la FromSoftware.
Probabil că ați auzit, măcar în treacăt, de CrazyLeaksOnATrain. Respectivul a prezis versiuni de PC pentru mai multe jocuri PS Exclusive, începând cu Days Gone în iunie. Consultându-se cu marele consiliu al bârfelor de pe Internet, leakerul a decis să împărtășească și cu noi faptul că Bloodborne va sosi atât pe PS5, cât și pe PC, lăsând de înțeles că cele două versiuni vor vedea lumina zilei toamna aceasta, mai exact în septembrie.
anyone asking about bloodborne, its still coming its the next one after days gone, bloodborne is a remaster and coming to pc and ps5
— CrazyLeaksOnATrain (@CrazyLeaksTrain) April 11, 2021
Îmi mai trebuie doar Bloodborne ca să pot da liniștit ortul popii
După cum spune englezul, ar fi cel mai bine să luăm afirmația aceasta cu o grăunță de sare, pentru că nu există momentan nicio dovadă sau vreun indiciu care să ateste câtuși de puțin veridicitatea afirmației. Dar cum omul este din născare o ființă plină de speranță, să pornim din start pe cala pesimismului sau a face pe Toma Necredinciosul ar însemna să ne facem nouă înșine un defavor. Este interesant de observat și ideea de remaster, postarea indicând o posibilă versiune îmbunătățită pentru hardware-ul next-gen, care aproape sigur va debloca acel framerate care i-a traumatizat pe toți vânătorii din Yharnam.
Se pune de o furtună, o furtună din care mulți speră că Sony va ieși cu mintea ceva mai limpede și că ne va oferi portări pentru PC ale jocurilor PS Exclusive. Dacă Horizon: Zero Dawn a putut face pasul acesta, iar Days Gone este atât de aproape de lansarea sa pe Steam, de ce n-ar putea și Bloodborne și God of War…?
