Tech&ITRSS PaginaDeMedia

Valoarea Bitcoin a scăzut sub 30.000$, iar AMD și NVIDIA ar putea avea probleme

Au trecut mai puțin de 24 de ore de când am scris despre faptul că piața monedelor virtuale este în cădere liberă și iată că efectele se amplifică. În decursul acestei nopți valoarea Bitcoin a scăzut sub 30.000$, ceea ce a făcut analiștii din domeniu să se teamă de o prăbușire a pieței. Și in toată această cădere, AMD și NVIDIA ar putea avea probleme într-o mișcare ce pare a fi karma pură.

Bitcoin ar putea ajunge la pragul de 20.000$

În urma măsurilor luate de guvernul din China, toate monedele virtuale au fost afectate. Bitcoin are cel mai mult de suferit, fiind cea mai valoroasă dintre acestea. Cât de rău a fost lovită? Păi, destul cât să coboare la valoarea din Decembrie 2020, după ce în Aprilie 2021 ajunsese la suma exorbitantă de 63.000$. O altă cauză ar mai fi și adoptarea drept monedă oficială în El Salvador, subiect despre care am discutat acum câteva zile și care va necesita o oarece regularizare în eco-sistemul volatil al monedei.

Și pentru a bate și un ultim cui în sicriul monedei, Statele Unite ale Americii au început să ridice semne de întrebare la adresa impactului pe care minatul de criptomonede îl are asupra mediului înconjurător. Elizabeth Warren (partidul democrat) și-a exprimat șocul pe care l-a avut atunci când a aflat câtă energie consumă minerii de Bitcoin și a vorbit și despre faptul că volatilitatea acestei monede o face nepotrivită pentru a înlocui variantele actuale.

Bitcoin

Faptul că valoarea Bitcoin a scăzut sub 30.000$ pentru prima dată în mult timp ar putea cauza și mai multe probleme. Analiștii din domeniu spun că jucătorii din piața criptomonedelor și-ar putea pierde încrederea, iar asta ar trage prețurile și mai jos, următorul prag fiind de 20.000$. Iar asta ar duce la un șir de evenimente cauza-efect destul de puternic, pe care îl vor resimți chiar și companiile hardware.

Prețurile practicate de AMD și NVIDIA se vor întoarce împotriva lor odată cu prăbușirea pieței

Prăbușirea Bitcoin la valoarea de 20.000$ ar putea avea un efect negativ și asupra companiilor producătoare de plăci video, AMD și NVIDIA. Ultima cădere atât de puternică a avut loc în 2017, când moneda a scăzut de la 17.000$ la 3.000$, iar piața de componente SH a fost inundată de plăci video de care minerii voiau să se descotorosească. În acest fel, cei doi producători au fost forțați să rămână cu o grămadă de produse pe stoc, întrucât oferta pe piața second-hand era mult prea bogată și atractivă.

Roata se învârte pentru toată lumea, iar prețurile nesimțite practicate de producători și magazine se vor întoarce împotriva lor; au vândut puțin la supra-preț, iar acum vor vinde și mai puțin la preț normal, pe măsură ce mulți oameni vor prefera să cumpere o placă video la mâna a doua la 75% din prețul de la raft sau chiar mai ieftin.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button