GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Battlefield 4 și Tell Me Why pot fi descărcate gratuit

Cred că nu trece o zi în care să nu apară cel puțin un joc gratuit pe undeva pe internet. Dar astăzi este o ocazie ceva mai specială deoarece puteți descărca nu unul, ci două jocuri bune la prețul numai bun de fix zero lei: Battlefield 4 și Tell Me Why.

Cum puteți pune mâna gratuit pe Battlefield 4 și Tell Me Why?

Nu cred că mai trebuie să îi fac vreo introducere lui Battlefield 4, jocul fiind deja considerat un clasic printre pasionații de jocuri cu împușcături. Și chiar dacă este destul de vechi și la orizont se întrevede următorul titlu din serie, serverele sunt încă pline și comunitatea este foarte activă. Pentru a obține jocul gratis vă trebuie însă un abonament Amazon Prime Gaming. Iar pentru cei care n-au un abonament, vă puteți face un cont trial la fel de gratis pentru a descărca jocul; doar să nu uitați să vă dezactivați plata recurentă.

Tell Me Why este un joc ceva mai diferit în schimb. Acesta este dezvoltat de aceeași echipă care s-a ocupat și de Life is Strange și are o abordare ceva mai diferită a gameplay-ului. Jocul îți spune mai mult o poveste în care tu ești protagonistul și trebuie să interacționezi cu lumea și să faci diverse alegeri pentru a o duce la capăt. Pentru a-l obține nu ai nevoie de vreun abonament sau ceva, ci poți doar să accesezi pagina de Steam a jocului.

Așadar, două jocuri bune de care vă puteți bucura gratis cu ocazia începutului verii. Iar dacă tot am făcut genul ăsta de material, spuneți-mi în comentarii dacă v-ar plăcea să fac mai des articole în care să vorbim despre cele mai interesante ocazii.

Articole asemanatoare

Back to top button