GamingPC&Consoles

PlayStation 5 vinde mai bine decât orice altă consolă

Sony a publicat rapoartele financiare după ce primul trimestru al anului 2023 a luat sfârșit, iar rezultatele sunt excepționale. PlayStation 5 vinde foarte bine, eclipsând în acest fel toate celelalte console care au venit înaintea ei. Indiferent că este vorba despre Microsoft sau Nintendo, niciun producător nu a vândut la fel de bine ca și Sony în primele patru luni ale unui an.

Dar să nu credeți că nu există și o cauză; ba chiar majoritatea cred că v-ați prins deja cum stă treaba. După ce a fost extrem de rară preț de vreo doi ani de la momentul lansării, PlayStation 5 este acum în stocurile magazinelor la prețuri normale și toată lumea a dat năvală: 6.3 milioane de console. Cam atât a vândut Sony în perioada ianuarie – martie 2023. Ca să punem lucrurile în perspectivă, în toate cele 12 luni ale lui 2021, compania a înregistrat un total de 11.5 milioane de unități vândute.

Statistici vanzari Sony PlayStation 5

A urmat un 2022 ceva mai liniștit, în care nu am avut probleme de stocuri chiar atât de mari și deja prin vară lucrurile începeau să revină la normal. Asta s-a simțit și pe statistici, astfel vânzările de PlayStation 5 au urcat la 19.1 milioane. Pentru anul în curs, producătorul japonez speră că va reuși să vândă nu mai puțin de 25 de milioane de console, iar dacă prima lună a anului este de luat în considerare, se încadrează numai bine – aici trebuie să ținem cont și de faptul că primul trimestru este de obicei mai dificil pentru clienți.

Cât despre perspectiva gamerului de rând, eu zic că nu este deloc o perioadă proastă să cumperi un PlayStation 5 dacă vrei o consolă. Deja ai un catalog de jocuri destul de populat, a ieșit și PSVR2 care este chiar foarte tare și prețurile sunt mai mici ca niciodată. Iar după doi ani de utilizare, pot spune că sunt foarte mulțumit de consolă și am folosit-o mai mult decât pe oricare dinaintea ei.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button