Iată ce a anunțat Apple în cadrul WWDC 2021 – Plouă cu actualizări și servicii noi

Ieri, 7 iunie, în cadrul WWDC 2021, Apple și-a prezentat o parte din cele pregătite pentru utilizatori. Printre acestea se numără versiuni noi ale sistemelor de operare pentruTV-uri, iPhone-uri, iPad-uri, Apple Watch-uri și Mac-uri, dar și servicii noi, actualizări de securitate și îmbunătățirea unor aplicații populare. Din păcate, nu au fost aduse în discuție noile MacBook-uri sau noile procesoare (umblă vorba că M1X ar fi chiar mai puternic decât un RTX 3070 pentru laptopuri).
iOS 15 se va lansa în curând
Apple și-a început keynote-ul prezentând câteva caracteristici noi pe care le va aduce actualizarea iOS 15. Printre altele, aceasta include FaceTime Links, o secțiune interactivă de Memories, integrată în Photos, posibilitatea de a adăuga keys și ID-uri de carduri în Walled, un nou dark mode pentru Apple Maps, Notifications Summary, Live Text, Focus, dar și îmbunătățirea funcționalității lui Siri în modul offline. Totodată, grație actualizării, interfața va primi un facelift, iar securitatea va fi consolidată.
iOS 15 devine compatibil și cu Home Keys, ca să-ți poți descuia casa cu telefonul. Bineînțeles, atâta vreme cât ai un smartlock pe post de clanță.
Apple a oferit dezvoltatorilor șansa de a testa iOS 15 într-o versiune pre-releaase, urmând ca utilizatorii obișnuiți să aibă acces la o variantă beta, adică cea care conține aceste funcții, începând de luna viitoare. În ceea ce privește compatibilitatea cu modelele de iPhone, iată o listă cu cele care vor putea rula noua variantă a sistemului de operare:
- iPhone 7
- iPhone 7 Plus
- iPhone 8
- iPhone 8 Plus
- iPhone X
- iPhone XR
- iPhone XS
- iPhone XS Max
- iPhone 11
- iPhone 11 Pro
- iPhone 11 Pro Max
- iPhone 11 Pro Max
- iPhone SE (2020)
- iPhone 12 Mini
- iPhone 12
- iPhone 12 Pro
- iPhone 12 Pro Max
- (cel mai probabil) iPhone 12s și iPhone 13
iPadOS 15 prinde aripi
Din punct de vedere al dezvoltării, iPadOS este un concept interesant, întrucât acesta s-a desprins de iOS relativ recent, adică prin 2019. Cele două platforme încă au multe în comun, dar Apple a ținut să ofere posesorilor de tablete o experieță croită exact pe măsura dispozitivului.
iPadOS 15 se adresează mai degrabă modelelor cu ecrane mici spre medii. Actualizarea include un „revamp” al widget-urilor. Acestea nu doar că vor fi mai mari, dar vor primi în familia lor și widget-uri noi pentru aplicații de tipul Find My, Photo și Files.
iPadOS 15 aduce de acum App Library pe tabletele Apple, la fel cum își va face apariția și un nou meniu dedicat multitasking-ului, care te va ajuta să faci mult mai rapid tranziția de la split view la Slide Over și viceversa. Există posibilitatea de a te juca mai ușor cu funcția Quick Notes, pentru că vei putea să tragi notițele în cauză din colțul ecranului și să le poziționezi oriunde, inclusiv în meniuri diferite, în vreme ce aplicația Swift Playgrounds îi va lăsa de acum pe utilizatori să creeze aplicații pentru iPad, direct de pe iPad-ul propriu În plus, vei avea și o versiune nouă a serviciului Translate, care asigură traduceri în timp real direct pe ecran în momentul unei discuții.
Ca o mică paranteză, foarte mulți utilizatori s-au plâns de varianta actuală a sistemului de operare. iPadOS 14 este, momentan, plină de bug-uri, iar interfața nu știe ce-i aia…user-friendly. Așadar, poate că noutățile aduse de iPadOS 15 n-or fi extraordinare, dar ele vin cu speranța că golurile lăsate în urmă de versiunea 14 vor fi acoperite.
WWDC 2021 – macOS 12, rebotezat, cu Universal Control
Chiar dacă mulți s-ar fi așteptat ca Apple să-și numească următoarea iterație a sistemului de operare pentru laptopuri drept macOS 12, se pare că planul a fost altul încă de la început. În vreme ce compania se apucase să lucreze la noul sistem de operare încă din ianuarie, acesta și-a primit numele de macOS Monterey.
Pe partea de noutăți, macOS Monterey aduce opțiuni de tipul Shortcuts, alături de compatibilitate cu AirPlay (audio + video), suport pentru Spatial Audio în combinație cu AirPods Pro, un redesign al browser-ului Safari care oferă o gestionare mai facilă și mai intuitivă a tab-urilor (cu tot cu sincronizare între dispozitive).
Însă cea mai interesantă trăsătură este, de altfel, Universal Control. În demonstrația de la WWDC 2021, ni s-a arătat cum te poți folosi de trackpad-ul și trastatura unui MacBook pentru a putea crea gesturi și shortcut-uri direct pe ecranul unui iPad din apropiere. Compatibilitatea cu iPadOS permite și partajarea fișierelor de pe un device pe altul în stil drag-and-drop.
watchOS 8
Posesorii de Apple Watch vor beneficia de noul watchOS 8. Acesta va aduce cu sine o versiune îmbunătățită a serviciului Health, care va fi echipat cu o aplicație nouă, Mindfulness. Aceasta va integra aplicația Breathe (sub forma unui nou UI) în Reflect, un concept care te îndeamnă să meditezi și să te relaxezi.
Watch face-urile sub forma imaginilor din secțiunea Photos au primit și ele tratamentul watchOS 8. De acum, noul mod Potrait pentru watch-face-uri va analiza cu atenție fotografiile realizate cu iPhone-ul sau iPad-ul pentru a putea așeza widget-ul cu ora peste imaginea de fundal, astfel încât rezultatul să fie un look mai îngrijit și mai ordonat, care să nu elimine din detaliile fotografiei sau din lizibilitate.
Tot pe partea de Photos și Memories, imaginile vor putea fi vizualizate direct de pe aplicația watchOS-ului, iar funcția de compunere a mesajelor a fost îmbunătățită substanțial, pentru facilitarea utilizării.
tvOS 15
Se spune că, pe lângă noul Apple TV lansat, compania lucrează și la un model 2-in-1, care poate îndeplini și rolul de consolă de gaming. Însă pentru WWDC 2021, Apple s-a rezumat doar la un sistem de operare îmbunătățit pentru linia sa de televizoare inteligente.
tvOS 15 aduce și el niște îmbunătățiri. De exemplu, vei putea activa și conecta camerele HomeKit, astfel încât să poți observa ceea ce înregistrează acestea direct pe Apple TV, în format multi-window. La acestea se adaugă și suport Spatial Audio în combinație cu AirPod-uri, Watch Together și screen sharing, ca parte a upgrade-ului Share Play introdus odată cu tvOS 15.
Îmbunătățirea funcționalității pentru AirPods
Căștile vor beneficia de funcția Conversation Boost, care îi ajută pe utilizatorii cu probleme auditive să-i înțeleagă mai ușor pe ceilalți, printr-o tehnologie de reducere a sunetelor de fundal și amplificare a vocii.
Totodată, modelele AirPods Pro și Max vor fi compatibile și cu rețeaua Find My.
iCloud+
Iterația actualizată a serviciului bazat pe subscripție aduce cu sine mai multe avantaje. Este vorba despre navigare pe Internet mai sigură, opțiunea Hide my Email, care oferă un număr nelimitat de adrese de mail temporare, foarte utile atunci când ai nevoie să îți faci un cont pe o platformă care te bombardează cu reclame.
HomeKit Secure Video va putea fi folosit cu un număr nelimitat de camere de supraveghere, iar footage-urile înregistrate nu-ți vor ocupa din limita de spațiu permisă de subscripția iCloud.
Apple anunță și consolidarea protecției pentru ecosistemul său
Apple a menționat că va introduce tracker-blockers în aplicația Mail, fapt care îți va ascunde IP-ul și locația și îi va împiedica pe expeditori să afle dacă ai deschis sau nu mailul respectiv. Ah, da, și ți se ascunde IP-ul și atunci când stai pe Safari.
Meniul de setări va primi o secțiune nouă, App Tracker Report, cu ajutorul căreia utilizatorii pot vedea cât de des le-au fost folosite informațiile de către alte aplicații în ultimele șapte zile, precum și domeniile terțe pe care aceste aplicații le accesează atunci când sunt instalate și utilizate.
De asemenea, Apple a anunțat că Siri va oferi și recunoaștere vocală offline. Asrta înseamnă mai multă siguranță și rapiditate, din moment ce comenzile vocale nu vor mai fi nevoite să treacă și prin cloud. Practic, poți da comenzi asistentului vocal, precum setarea unei alarme sau știu eu ce, fără să fie necesară o conexiune la Internet. Iar ca fapt divers, lunar, asistentul vocal Siri este folosit de peste 600 de milioane de dispozitive.
Apple Maps primește un update important
Pe lângă noul dark mode, Apple Maps va oferi hărți 3D mai detaliate și mai precise. Acestea vor include informații despre semnele de circulație și despre străzi, dar și despre condițiile de trafic. Actualizarea pentru Apple Maps se va lansa gradual, iar Spania, Portugalia, Italia și Australia vor primi update-ul în decursul acestui an.