GamingPC&Consoles

Unealta de portat jocuri de la Apple devine din ce în ce mai puternică

Apple ne-au prezentat Game Porting Tool în cadrul WWDC 2023, o unealtă care pentru prima dată în mulți-mulți ani ne arată că gigantul tech ține cont de gameri. Iar ce ne promite această unealtă este viitorul în care un Mac ar putea deveni un sistem de gaming destul de capabil… doar că suntem departe de acel moment. Drumul până acolo va fi lung și greu, dar actualizările precum cea de zilele trecute ne arată că se poate.

Versiunea Beta 1.0.2 a Game Porting Tool aduce îmbunătățiri însemnate de performanță. Conform testelor realizate de un Andrew Tsai pe canalul său de YouTube, performanța în Elden Ring a urcat de la 26 FPS la 32 FPS pe un Mac cu procesor M1 Max. Îmbunătățiri mai mari vedem în Cyberpunk 2077 rulat pe un M2 Ultra, acolo unde am urcat de la 8 cadre pe secundă la 18 – încă nejucabil și foarte dezamăgitor comparativ cu potențialul hardware, dar suntem încă la începutul acestei călătorii.

Momentan, cei de la Apple trebuie să deslușească secretele compatibilității, întrucât Game Porting Tool are probleme cu procesoarele Apple M1 și M2 Ultra. Problema ar putea fi cauzată de faptul că chip-urile astea Ultra sunt doar două Max-uri lipite, nu modele separate. Asta ar putea face softul să citească de fapt un singur procesor Max în loc de ansamblul Ultra format din două bucăți. Cu toate astea, potențial există și dacă actualizările vor fi dese și însemnate, cred că într-un an de-acum înainte putem începe să vorbim despre jocuri AAA pe Mac la detalii decente și performanță bună.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button