TSMC este o „mică” fabrică de semiconductori despre care poate ai auzit. Cei de acolo fac chip-urile pentru companii precum Apple, NVIDIA și Qualcomm iar asta le conferă poziția fruntașă în acest domeniu. Iar comenzile companiei Apple reprezintă un sfert din toate chip-urile produse de fabrică, ceea ce înseamnă că există foarte mulți bani la mijloc între compania care produce iPhone și TSMC.
Iar când există probleme în această colaborare, efectele sunt mari. Și fix asta se întâmplă acum, pentru că Apple tocmai a anulat o bună parte din comenzile de chip-uri pe 3nm, conform unui leak preluat de publicația GizChina. Motivele sunt multe: criza economică care zace la orizont și eforturile Statelor Unite de a începe producția de semiconductoare la ei în țară.
De ce dă Apple înapoi?
Așa cum am zis și mai sus, problemele economice impuse de pandemia de Covid și acum de războiul din Ucraina a motivat mai multe companii să economisească mai strict. Deși nu ne aflăm oficial într-o criză economică, mulți analiști prezic că ea va veni cu siguranță, iar asta înseamnă că aceste companii mari precum Apple trebuie să își ia măsuri de precauție.
Mai exact, în jur de 125.000 de plachete de chip-uri au fost anulate de Apple. Conform sursei care a dat informația, este vorba despre chip-uri pe 3nm, care vor deveni în viitor chipset-urile de pe iPhone 15 Pro, M2 Ultra și M3. Asta poate însemna că Apple se așteaptă că noile produse să nu se vândă așa bine.
Desigur, și prețurile pentru acești semiconductori au crescut enorm în ultimii zeci de ani. Conform unei analize Digitimes, o plachetă de chip-uri pe 90nm costa în jur de 2.000 de dolari în 2004. Fast forward 16 ani și o plachetă de chip-uri pe 5nm costă nu mai puțin de 16.000 de dolari. Mai mult, analiștii spun că prețul unei plachete de chip-uri construite pe litografia de 3nm costă aproximativ 20.000 de dolari.
Ce înseamnă asta pentru TSMC?
Ei bine, această mișcare poate afecta fabrica de semiconductori destul de mult. Până la urmă, faptul că cel mai mare client al tău bate în retragere și comandă tot mai puțin este un semnal de alarmă. Dar această reducere se aplică doar chip-urilor noi pe 3nm. Toată capacitatea de fabricare de chip-uri pe 4nm al TSMC este folosită, NVIDIA fiind principalul client pe acel front.
Plăcile video din seria RTX 4000 folosesc aceste chip-uri, iar cel puțin pe termen scurt, TSMC va avea în continuare de lucru. Și în timp ce anul acesta poate fi unul problematic pentru chip-urile de 3nm, mă aștept ca de la anul tot mai multe companii să înceapă să facă comenzi pentru semiconductorii de ultimă generație.
O altă problemă sub forma unei retrageri de investiții a intervenit la scurt timp după informația cum că Apple ar reduce comanda de chip-uri. Compania condusă de Al Gore, fostul vicepreședinte al Statelor Unite. Firma acestuia de investiții tocmai a retras peste 22 de milioane de dolari de la TSMC, conform Barrons. Apoi, aceeași firmă de investiții a investit de 5 ori mai mulți bani decât până acum în firma Texas Instruments.
Asta marchează un shift clar al americanilor pentru a reduce dependența de Taiwan. Lucrurile sunt foarte delicate acolo, pentru că nu o dată China a fost la un pas de a lua Taiwan-ul cu forța. Statele Unite trebuie să încerce să evite un război contra Chinei cu orice preț, și se pare că strategia lor este să se retragă puțin câte puțin din Taiwan.