Apple a oprit producția de iPhone 12 mini
iPhone 12 este o serie reușită de telefoane, însă modelul mini nu s-a bucurat de aceeași popularitate ca și variantele mai mari. După ce a înregistrat vânzări foarte slabe, Apple a hotărât să oprească producția acestui model. Vestea a venit prin intermediul unui raport realizat de TrendForce care vorbește despre succesul vânzărilor de telefoane Apple de ultimă generație.
iPhone 12 mini s-a vrut a fi cel mai interesant smartphone compact
Apple a încercat să abordeze un segment nou de piață odată cu lansarea lui iPhone 12 mini, oferindu-le fanilor un telefon cu ecran de 5.4″ și aceleași performanțe ca și modelele mai mari. În timp ce ideea este bună și personal am fost impresionat de el și dimensiunea foarte utilă pe care o are, se pare că oamenii care chiar își doresc un telefon mic alcătuiesc un procentaj prea neînsemnat din piață.
Dacă vrei să cumperi totuși un iPhone 12 mini nu trebuie să-ți faci griji: stocurile sunt suficiente și ai de ales din șase variante de culoare, inclusiv noua nuanță de mov lansată de curând. Iar dacă telefoanele Apple nu sunt pe gustul tău, există și variante compacte cu Android, iar primele care îmi vin în minte sunt ASUS ZenFone 8 și Google Pixel 5. Ori dacă vrei totuși un iPhone, dar nu ai destui bani pentru 12 mini, poți arunca o privire la generația a doua de SE-uri care s-au dovedit un adevărat succes.