AMD suplimentează oferta de procesoare cu patru noi modele pentru desktop, dintre care trei sunt din seria Ryzen PRO.
Încadrate la gama de prețuri sub-300 dolari și bazate pe arhitectura Zen 5, acestea sunt Ryzen 9 PRO 9945, Ryzen 7 PRO 9745 și Ryzen 5 PRO 9645 pentru sisteme laptop și PC-uri realizate de integratori, respectiv modelul Ryzen 7 9700F pentru PC-uri cu socket AM5.

- Despre modelul Ryzen 7 9700F nu sunt prea multe de spus, decât că este o interpretare Ryzen 7 9700X fără interfața pentru grafică integrată. Pentru acest compromis te alegi cu o reducere de 20 dolari, AMD listând acest model cu prețul de 280 dolari.
- Ryzen 9 PRO 9945 este un cip cu 12 nuclee/24 de fire de execuție, repartizate pe două CCD-uri a câte șase nuclee fiecare. Vine cu o memorie cache de 76 MB (12x 1 MB L2 + 2x 32 MB L3). De asemenea, avem 3,40 GHz frecvență de bază și un consum TDP de 65 W.
- Ryzen 7 PRO 9745 vine cu 8 nuclee/16 fire de execuție, 3,80 GHz frecvență de bază, 40 MB memorie cache și un consum TDP de 65 W.
- Ryzen 5 PRO 9645 este un CPU cu 6 nuclee/12 fire de execuție, certificate la frecvență de bază de 3,90 GHz. Dispune de 38 MB de memorie cache și 65W consum TDP.
Cele trei cipuri Ryzen PRO vin cu un set de funcții AMD PRO rivalizând alternativa Intel vPro. Spre exemplu, sunt implementate funcții de gestionare de la distanță și securitate a datelor care nu sunt disponibile pentru modelele obișnuite de procesoare Ryzen.
Pentru cip-urile care o au implementată, interfața grafică este din seria RDNA 2, cu performanțe la nivelul celorlalte procesoare din seria Ryzen 9000. Toate modelele de procesoare listate mai sus sunt compatibile cu plăci de bază AM5 echipate cu chipset de serie 800 și 600.
Disponibilitatea în magazine va fi asigurată în perioada imediat următoare, însă doar pentru Ryzen 7 9700F, procesoarele din seriile Ryzen 9 PRO 9945, Ryzen 7 PRO 9745 și Ryzen 5 PRO 9645 ajungând doar în echiparea sistemelor pre-configurate de către marii producători OEM.

