GamingRSS PaginaDeMedia

Alien Isolation va fi oferit gratuit pe Epic Games Store săptămâna viitoare

Tocmai ce vorbeam zilele trecute despre Creative Assembly și despre cum tatăl atâtor copii ce poartă numele de Total War a devenit cel mai mare dezvoltator de jocuri din Regatul Unit. Dar asta nu înseamnă că englezii nu se pricep de minune să facă și alte jocuri. Poftim exemplu, Alien Isolation, material de infarct și de montaje pe YouTube.

În Antichitate, adică înainte ca Mickey Mouse să cumpere și franciza Alien, xenomorful nostru creat de H.G. Giger și transpus cinematografic de Ridley Scott a fost bază pentru o mulțime de benzi desenate și jocuri. Însă doar Creative Assembly s-a gândit să facă un joc Alien survival horror în care TU nu mai faci pe eroul, ci încerci să supraviețuiești cum poți, exact în tematica aceea claustrofobică retro-sci-fi, bântuită de un alien AI imprevizibil. Iar rețeta asta a prins bine la public. Alien Isolation a mai fost oferit gratuit în iarna lui 2020, ca parte a micii sărbători inițiate de Epic Games Store, dar cine știe, unii n-au fost pe fază pentru a pune mâna pe el.

Alien Isolation, dar și un desert

Așa că Epic mai oferă o șansă doritorilor, începând de săptămâna viitoare, 22 aprilie, joi, Terra, Calea Lactee, anul 2021. Alături de Alien Isolation își va mai face apariția în meniu și Hand of Fate 2, un titlu deck-building în stil RPG. Misteriosul dealer este cel care îți va țese propria poveste, generată mai mult sau mai puțin aleatoriu din cărțile puse pe masă (e destinul, mă), iar tu va trebui să treci prin acel scenariu ca în hack and slash-urile de odinioară. La fel de bine va trebui să te ții și de cărțile alese, pentru că acestea vor putea oferi noi abilități și avantaje.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button