ȘtiriTech&IT

Waze schimbă afișarea alertelor din trafic, încurcând utilizatorii interesați doar de anumite alerte

Chiar dacă Google Maps a ajuns să fie folosit de 70% dintre utilizatori, Waze rămâne în topul aplicațiilor pentru navigare GPS, ca soluție relativ sigură și legală pentru fentarea amenzilor de circulație, respectiv scurtarea timpilor de călătorie prin selectarea traseelor cele mai eficiente la momentul deplasării.

La fel ca Google Maps, Waze te poate avertiza despre accidentele de circulație și propune trasee alternative, care te scot sau nu printre lanurile de porumb sau pe străduțe înguste din cartierele rezidențiale. Chiar dacă ambele soluții vin cu avantaje și dezavantaje, Waze rămâne cu câteva atuuri notabile, oferind cele mai multe și precise alerte care te scutesc de amenzi și alte probleme. Folosești Waze dacă vrei să știi despre filtrele de poliție de pe traseu, radare de viteză fixe și mobile, ba chiar și gropile din asfalt sau obstacole-limitări de viteză care te-ar putea trimite direct la vulcanizare.

Însă cu toate promisiunile făcute comunității Waze, platforma achiziționată de Google în anul 2013 rămâne până la urmă doar o experiență Google Maps alternativă, împărțind mare parte dintre tehnologiile folosite și sursele de informații.

Nemulțumirile Google față de Waze sunt că aplicația conectată la tot felul de informații tinde să afișeze prea multe alerte simultan, care se suprapun într-o cacofonie din care utilizatorii nu mai înțeleg mare lucru. Iar echipa Waze urmează să adreseze această problemă prin implementarea unui mecanism de grupare a alertelor care vizează de fapt același eveniment. Spre exemplu, în cazul unui accident de circulație se pot suprapune mai multe alerte rutiere vizând accidentul respectiv, încetinirea traficului, prezența poliției și, eventual, marcajul bandă blocată dacă accidentul este suficient de grav.

Waze speed bumps

Dezvoltatorul Waze intenționează să contopească toate aceste alerte într-una singură, marcată cu un simbol grafic sugestiv. Iar odată ce ai ajuns blocat în coada de mașini poți interacționa cu această alertă pentru a vedea informațiile complete, fără ca starea de nervozitate să-ți fie în mod inutil amplificată cu multiple alerte vizuale și auditive.

Sună bine, doar că același mecanism de alerte combinate se vor aplica și în cazul altor alerte din trafic oarecum asemănătoare, cum ar fi cele pentru echipaje de poliție și radare de viteză. Așa că în loc să fi informat cu alerta ”radar viteză” sau ”poliție raportată în față” o vei vedea de fiecare dată pe cea din urmă, rămânând să descoperi la fața locului dacă informarea era pentru operațiuni de rutină ale echipajelor de poliție sau pentru amendarea depășirii vitezei legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button