TECHTech&ITTelefoane

Meizu Zero – primul telefon fără butoane, difuzoare sau port de încărcare

Meizu Zero este aici – primul telefon din lume fără butoane fizice, difuzoare și chiar fără un port USB pentru încărcarea convențională prin cablu.

Meizu Zero utilizează panouri capacitive tactile pe partea laterală ca înlocuitori pentru butoanele convenționale de alimentare și volum (similar cu ceea ce a făcut HTC cu U12+, doar că fără forma butoanelor care ies în evidență). În loc de difuzor Meizu Zero folosește un traductor piezoelectric aflat sub afișaj (similar cu ceea ce au făcut Sharp și Xiaomi cu telefoane precum Aquos Crystal și Mi Mix).

Eliminarea portului USB este mai dificilă de compensat. Meizu Zero este un telefon care se încarcă doar prin wireless charging și folosește încărcarea de 18W dezvoltată de Meizu, ceea ce îl face telefonul cu cea mai rapidă încărcare fără fir. Transferurile de date vor fi efectuate numai prin rețele Wi-Fi și mobile.

Nu există niciun slot pentru SIM pe Meizu Zero – acesta utilizează eSIM, similar cu noua generație de iPhone de la Apple.

Pe partea frontală, Meizu Zero prezintă un ecran AMOLED de 5,99 inch cu un scaner de amprente digital și o cameră de 20 de megapixeli.

În spate există o cameră dublă de 12MP + 20MP (care constă în senzori Sony IMX 380 și IMX 350 AI), în timp ce pe partea din față există o cameră foto de 20MP pentru selfie-uri. Zero este alimentat de un Snapdragon 845.

Detaliile despre RAM, stocare și baterie încă sunt necunoscute și momentan nu există niciun cuvânt oficial privind disponibilitatea sau prețul. Meizu Zero va fi disponibil în nuanțele negru sau alb.

Telefoanele fără butoane sunt o nișă interesantă. Știm că vivo lansează un astfel de telefon, dar Meizu s-a grăbit să le-o ia înainte. 2018 a fost un an bun pentru inovarea smartphone-urilor cu camere de tip pop-up și glisoare și se pare că 2019 va fi cel puțin la fel de interesant.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button